din seria prea multă cafea și vama

pe scurt
soarele nu se mișcă de la răsărit la apus,
e o iluzie-rezultant a mișcării de rotație a pământului
deci
cunoașterea e o iluzie până la un punct
și infinită după

ukim.

Vama - Între cer și trecut

 

Cad, moale, în trecut
Bărbatul care sunt
Copilul care-am fost
E un scurtcircuit
Dacă îl repar
Poate funcţionez

bach

puzzle

Acel moment în care te pierzi.

Te pierzi pentru că există mai multe posibile "eu"-ri, toate posibil false, pentru că toate sunt bucăți individuale din ceva ce ar trebui să fie un întreg. Dar te pierzi. Te pierzi pentru că nu e bine să ai mai multe bucăți. Nu e bine să păstrezi piese din mai multe puzzle-uri în speranța că într-o zi le vei găsi și pe cele pierdute. Nu. Într-o zi le vei pierde pe toate și pentru că ai încercat să stai sub mai multe umbrele te-ai udat, arăți ca naiba, un fel de aurolac care filosofează mergând prin ploaie. 

Ai pierdut toate piesele și te-ai pierdut și pe tine. De ce nu poți alege? De ce trebuie să fii puțin din fiecare și să nu fii în fapt nimic? Baskeți, rochii, blugi, tocuri, voal, pulovere, cămăși, tricouri, geacă de piele, păr coc, păr coadă, păr liber, liber ești sau ești parte din convenție? Zâmbete, lacrimi, fețe destinse, oameni fericiți. 

Dar tu. Tu, cel care alegi bucăți din puzzle-urile vieților celorlalți, tu ce cauți/creezi/închizi/ștergi/tai/arunci? Tu, care fugi de toate și toate aleargă către tine în cioburi și tu, care vei fi tăiat de prea multe dorințe, prea multe reflexii, prea multe frânturi de puzzle, prea multe culori/nuanțe/vedenii, tu, ce vei fii tu, atunci când vor veni toate la tine, toate amestecate ca o spumă de ploaie? Există putere pentru a înghiți/continua/aminti? Te va ucide sau te va lega de picioare și te va arunca pe un nor, de unde vei putea să vezi piesele, unde vei putea aranja puzzle-ul, unde îl/te vei oglindi în ocean? 

Azi. Azi nu. 
Azi nu există puzzle. 

Azi. Azi stai dezbrăcat în ploaie și-mi numeri coastele. 

Azi. 



azi nu punem punct 




-m

în loc de restanță, am ajuns la o canapea care "fură" portofele, apoi la teatru

Hotărâsem cu Mădă. să mergem la restanța de la Literatură Engleză, chiar pe ultima sută de metri. Am zis că nu se poate întâmpla nimic, dacă trecem bine, dacă nu... tot aia e. Am ajuns noi azi la facultate, cam puțini oameni. Vine și profa, erau vreo 20 de oameni. Zice: mergem în amfiteatrul S. . Ce înseamnă asta? Înseamnă că urmează să ne pună pe fiecare în câte o bancă, probabil cu câte o bancă între noi. Așa că am zis că pierdem timpul degeaba, că Mădă nu învățase nimic, eu citisem doar Beowulf (echivalent cu 0.01% in materie), așa că am plecat. Și zice Mădă: știi că e un spectacol stradal, hai să mergem. Și mergem. În Piața Universității, o canapea în care erau băgate două persoane (foto). Ne fâțâim noi pe acolo, zicem să facem poză. Păi îmi pun eu ghiozdanul acolo și hop, "canapeaua" din dreapta îmi scoate portofelul din el și-l bagă dedesuptul canapelei. Desigur, totul cu dialog. Mai facem poze, se mai hlizesc oamenii, mai râdem, mai vorbim, ei englezi, eu paralelă, mai fac și alți oameni poze, portofelul meu dispăruse. Mădă zice tare: păi știi ce, dacă ei nu-ți dau portofelul, hai să luăm canapeaua cu totul. :)) În fine, după vreo câteva minute a scos portofelul prin cealaltă parte a "canapelei" și... mda, se parec ă o canapea a cam râs de mine. A râs de mine la propriu. Fun fun, dar am mai pierdut portofelul ăla o dată și... s-a cam dus amuzamentul. Serios acum, nici norocul meu nu e infinit. :))

No bine... păi plecăm noi din Piața Universității, ne ducem pe Lipscani, că știe Mădă de un spectacol la Teatrul de Comedie cu intrare liberă. Și zicem să mergem și acolo, dacă tot am ajuns în zonă. Ce poți să pierzi? Pe drum, alt spectacol stradal, niște francezi de data asta. Cam penibiluți, destul de slabi, aveau o trompetă, o tobă, o bătrânică și o lady care trebuia să facă pe proasta. No, n-a fost frumos acolo, am plecat repede. Plus că tot implicau oameni din public și devenea din ce în ce mai penibil.

Și am ajuns la Teatrul de Comedie. Pe scurt, azi pot să zic că am fost la teatru. Adică pe bune. Acum vreo 2-3 ani am fost în Craiova la O scrisoare pierdută și la Romeo și Julieta. De atunci n-am mai trecut pe la teatru pentru că am văzut o oribilitate de înfățișare a piesei "O scrisoare pierdută", atât de denaturată, de parcă regizorul ar fi uitat că e piesa lui Caragiale. R&J a fost acceptabilă, un fel de acceptabil spre prost. Ideea e că astă seară am văzut două piese cu o interpretare superbă [LATER EDIT: piesele se numesc "ampiticipecreier.com" și "Rețeta dragostei" (se pare că nu reținusem niciuna, atâta smoc de memorie am :)) )]. Poate pentru că era comedie, nu știu, dar a fost bine. Adică a fost autentic. Pe bune. Oamenii din sală erau efectiv în personaje, în povestea lor. Ca și cum te-ai fi teleportat acolo și simțeai fiecare lucru pe care actorii îl făceau. Și cireașa de pe tort? Actorii au probabil toți sub 20 de ani. Deci România... mai ai speranță.
Am râs în seara asta la teatru cât nu am râs în... nu-mi aduc aminte de când n-am mai râs cu lacrimi (plus lacrimi la finalul primei piese. geeenial). Și a fost frumos. A fost frumos pentru că a fost teatru - a fost artă, iar arta inspiră omul de rând. Îl schimbă. Aduce sentimente noi. Destinde. Te aruncă într-o altă lume.

-m.
later edit2: replica preferată a lui Mădă (mi-a adus aminte în mod special să o scriu, așa cum i-am spus, numai că tot am uitat :)) ) - era ceva de genul: să nu uiți de tâmple și de ce ai între picioare, că acolo stau mâinile cel mai bine

cincisprezece:unsprezece

De ce oamenii de la țară (/curte) țin câinii în lanț?

Pentru că văd câinele ca pe o unealtă de care se pot folosi.

De ce oamenii de la oraș (dar și unii care stau la curte, predominant cei de la oraș) consideră câinii niște ființe care merită libertate?

Pentru că îi iubesc.

De ce oamenii de la țară au omorât pisica bunică-mii pentru că le mânca puii?

Pentru că în România avem zone în care oamenii nu au trecut încă de Evul Mediu.


-m.

The Pretty Reckless - Heaven Knows

 

Start your life with your head held high

quote, Francis Bacon

« Crafty men condemn studies, simple men admire them, and wise men use them; for they teach not their own use; but that is a wisdom without them, and above them, won by observation. Read not to contradict and confute; nor to believe and take for granted; nor to find talk and discourse; but to weigh and consider. Some books are to be tasted, others to be swallowed, and some few to be chewed and digested; that is, some books are to be read only in parts; others to be read, but not curiously; and some few to be read wholly, and with diligence and attention. »
– Francis Bacon, Of Studies

Yiruma - Blind film

-

Taci. Taci, dar nu pentru că n-ai putea spune nimic, ci pentru că s-au spus prea multe și e timpul să ne concentrăm la fapte.

instantanee

# mama voastră de analfabeți, nu știți unde să puneți nici virgula

# mergeam pe stradă. trec pe lângă o femeie. se aude brusc cel mai monstruos, cel mai lung, cel mai sonor, cel mai scârbos râgâit pe care urechile mele l-au auzit până acum. era femeie.

# 28.4 grade în casă. wtf? e 26 mai. în iulie or să fie 50?!

# obsesii. eram la H&M, mă decisesem să cumpăr niște sandale. mă duc la raft, nu mai au numărul meu. cu 5 minute înainte fuseseră acolo. switch cu H&M'ul de la Unirii. acolo mai aveau doar o pereche, fix numărul meu. clar. erau menite să fie ale mele. :))

# bookfest 2014.

-m.

carrie b. quote

 

-m.

Fără Zahăr - Cine mi-a-mpușcat maimuța

capră nebună.

Lana del Ray - Gods and Monsters

ipocriiiiiiiți

Mă uitam la mine, la faptul că nu sunt perfect slabă. Am un fel de început de burtă, iar asta m-a cam obsedat în ultimul timp și am zis că măcar să mănânc sănătos, dacă sport tot nu fac. (bine, dacă excludem mersul pe tocuri și ocazional rolele)
Apoi mă uitam pe site-ul the flapper girl chronicle al Iuliei Albu și mă gândeam că arată superb cu tenul ei palid, stilul anilor '50 și o nuanță a părului perfectă, apoi am realizat că are și un fel de greutate perfectă. Și am realizat că pentru a arăta așa trebuie să renunți la cam tot ce presupune băutură și grăsimi.
Acum, nu sunt eu o persoană care să aibă probleme cu greutatea, dar mi-ar plăcea să fiu înaltă și slabă (as a matter of fact, I always did; asta se vede și în Emma din Atracție: înaltă, constituție osoasă).
Mă mai uit din când în când pe fashion tv și chiar vorbeam cu maică-mea despre acele fotomodele care sunt atât de slabe că par să se rupă în orice moment. (Bine, maică-mea zice că sunt manechine teleghidate - manechine cu sensul manechinelor de plastic din magazine.) Și toate fetele astea se înfometează sau vomită ce au mâncat, în timp ce au destui bani cât să mănânce zeci de oameni, iar într-o altă parte a lumii, Africa de exemplu, există persoane chiar mai slabe decât ele, pentru că acele persoane nu au ce să mănânce, pentru că sunt atât de sărace încât de multe ori le lipsește și apa.
În același timp e senzația aia... Senzația aia că vrei să arăți în anume fel și nu contează că te înfometezi sau că renunți la prăjituri, la carne etc. E un fel de lanț al evoluției, cu cât ai mai mult, cu atât tinzi spre mai mult, nu te poți opri.
E monstruos să compar faptul că cei din Africa tind spre apă, iar noi tindem spre înfometare ca să arătăm bine, dar e real.
Suntem ipocriți, iar ce e rău e că ne place să fim așa și nu vrem să ne schimbăm. Prin urmare, singura posibilitate e să oferim celor săraci din Africa mâncare, în timp ce noi ne înfometăm să arătăm bine. De ce să irosim banii? Măcar cineva să poată mânca toate lucrurile bune care se gătesc all around the world.

-m.

odă procrastinării

dulce procrastinare
mama tuturor plăcerilor interzise
stai lângă noi încă o zi
și înconjoară-ne cu aripa ta plină de somnolență
îndepărtează de la noi toată munca grea
apără-ne de examene
iar noi te vom adora
în toate ceasurile tale sfinte

*azi mă simt dubios de creativă :)) o fi pentru că am multe teme? :))*
-miku

eu cred că suntem toți proști, depinde doar pe care drum al prostiei mergem

Uite turma. Uite mirifica turmă, cum se înghesuie printr-o poartă strâmtă, dar încercată de mulți, uite-o cum se aruncă într-un pământ sec, arid, în loc să privească în jur și să guste din iarba aceea plină.

Sunt oamenii, așa cum au fost dintotdeauna, chiar de la nașterea omenirii. Chiar de când Adam a dat join turmei lu' Eva, așa cum Eva a dat join turmei lu' Devil.

Nu, nu avem șansa să fim unici. Desigur, s-ar putea să dăm cu limba, să simțim o aromă diferită, să ne treacă prin cap gustul a ceva diferit, dar nu suntem făcuți pentru ceva diferit. Vom sta mereu în turmă, chiar și atunci când vom avea concepte diferite. Pentru că am putea deschide o poartă nouă, dar va veni acolo o altă turmă, iar pământul va seca din nou. Putem să schimbăm lumea, dar termenul e limitat. Omul are o dată de expirare, dar de obicei se strică mai repede, pentru că e ținut în condiții improprii.

Finalul e în turmă. Diferența e drumul. Stai la rând sau îți ridici capul. Vei ajunge alături de ceilalți, dar vei avea alte amintiri. Nu contează că e pe timp scurt.

-miku

Thompson Twins - Hold Me Now

 

You know that I do and that this is just one of those games that we play

bloc amator de nudism

M: auzi, da' blocu' tău e singuru' care nu are dungi
eu: știu mă, parcă e dezbrăcat
M: blocul ăsta face nudism. e cam ilegal, știi?
eu: hai să-i dăm în judecată. titlu la ziar: bloc dat în judecată pentru nudism 

Tchaikovsky - Violin Concerto in D major op.35

Carly Rae Jepsen - I Know You Have A Girlfriend

"e prea mică"

*gătim varză călită, care se pare că trebuie frecată cu sare*
eu: mă duc s-o frec
M: realizezi ce-ai spus? :))
*râsete pe fundal*
eu: ei taci. :))
*peste 2 minute*
eu: e prea mică
M: ok, de data asta ești nebună de-a binelea :))
eu: mă refeream la cratiță!!!

m.

instantanee

eu: îmi vine să mă arunc pe geam
M: de ce? :))
eu: ca să ajung mai repede la parter, iar apoi o să sun salvarea, ca să ajung mai repede la metrou

miku-

Nicu Alifantis - Piata Romana nr 9

Asa ca vino sus daca ploua

Pïata Romana Nr. 9.

recenzie video "Ultimul avanpost" - Lavinia Călina

nostalgie și o târfă masculină

Mă. Mă oameni buni, există vreo pastilă care ajută la îndepărtarea nostalgiei? Există? Sau un sirop, sau niște acupunctură, sau ceva, orice, că nostalgia m-a acaparat zilele astea mai mult ca oricând. Am avut (și am) până și poftă de Martini, iar Martiniul l-am băut foooarte rar, pentru că nu știu, are gustul ăla de momente speciale, ca atunci când am chiulit cu S. într-a 9-a, sau când celălalt S. striga de pe bloc, într-o noapte: "ușeee", pentru că eram prea mici și ne amețiserămm de la 2 beri.
Vă zic eu, nostalgia e o boală. Una gravă. Din aia cu frisoane, cu aberații, viziuni tâmpite și priviri goale. Începe cu viziunile, apoi îți tremură mâinile, apoi tot corpul, apoi realizezi că ești patetic și îți mai revii. Apoi simți că ai nevoie de ceva care să îți domolească tremurul (pentru că tremurul nu se va duce orice ai face) și te gândești la băutura ta specială și realizezi că ai uitat-o în congelator, pentru că cu o oră în urmă ți se făcuse poftă și voiai să se răcească repede. Și n-ai ce face decât să tremuri în continuare, în timp ce în cameră sunt 25 de grade.
Și apoi începi să recitești blogul. Și dai peste postări și mai cretine și începi să tremuri și mai tare, iar la un moment dat, după ce băutura se poate bea, iei paharul în mână, dar verși totul, pentru că, știi doar, tremuri.
Apoi expiri. Ești un grown up, astea nu mai au sens acum. Tremurul dispare brusc. Rațiunea învinge. Visele dispar. Vezi ce e în jurul tău. A trecut demult miezul nopții, e cazul să înveți sau să dormi. Pentru că ai responsabilități. Pentru că trecutul e trecut și ai face bine să ai grijă de prezent, dacă nu vrei să treci peste 5 ani prin aceleași simptome. Oricum ar fi, nostalgia e iremediabilă. Oricât de bun ar fi prezentul, trecutul va fi întotdeauna mai bun. Pentru că denaturăm totul. Pentru că e doar în mintea noastră. Sau poate pentru că a fost și el bun.
Oricum ar fi, am găsit acea târfă masculină pe care am scris-o la început. Începutul blogului.


« Îți dedic toate insuccesele mele, ție. Îmi dedic viața pentru a crea posibilitatea unei lumi paralele, și sper să apari lângă mine exact ca un Martini însângerat. Elixirul liniștii îmi călăuzează pașii spre creație și își face efectul încet, inducându-mă în acea stare specifică nouă.
Dar cum poți spune tu că nu simți acea înțepătură rece? Târfă, nu uita că eu te-am creat, eu ți-am dat suflul ce-l ai acum și în favoarea mea ai jucat întotdeauna.
Uită-ți trecutul, dar nu-ți uita creatorul. Privește-mă și privește și băutura ce se scurge încet în trupurile noastre aseamănate cu niște sloiuri amărui.
Lasă-mă să-ți privesc trecutul, lasă-mă să-ți amintesc viitorul. Nu mă privi așa, târfă masculină! »


miku
P.S. ora 3 noaptea e nașpa. revelatorie într-un sens puțin cam sadic. ca atunci când te trezești și ești mahmur. n-ai chef de nimic. la 3 noaptea începe lumea liniară.

Enya - Amarantine

goi

ideile stau spânzurate de bec,

se scurg una câte una, se usucă din zbor.

fac lumânarea în cadă, îmi cad picioarele peste cap, pe spate

lanțul de la gât îmi cade pe nas

mă arde

apa

vocea din capul meu care-mi spune că

suntem pahare de cristal sparte pe marmură ieftină

uite

cântă cucul la pian

cu gheare lungi

smulge-mi sânii într-o îmbrățișare

lasă timpul să calce prin trupurile noastre

să-i simt armura căzându-mi în vene

să îmi aduc aminte de –

i.o.r.

mă jucam cu un con de brad, încercând să evit vociferările cuplului G.A.R. (get a room) când mi-a apărut în față viziunea insulei scufundându-se. se mișca, apoi s-a scufundat, a rămas doar apă în jur. nu mai erau blocuri, doar niște bărci cu oameni muți de spaimă și gondole în formă de lebădă pline de sânge. era lumină, dar nimeni nu spunea nimic, de parcă ar fi rămas toți hipnotizați. ar fi fost necesar măcar un țipăt, dar toți tăceau, cu privirile goale și ochii mari, iar soarele se reflecta în apă strălucitor și fierbinte, de parcă ar fi fost o zi banală de vară.

m-i-k-u.

muze-u

ADD

la ieșirea din muzeul de literatură ofereau postere și o serie de cărți. drăguță idee

m.

Simple Plan - Welcome To My Life

căderi

am ceva amar în gât

un fel de ghem de ață

n u p o t s ă - l s c u i p

dacă am să ca a a d

dacă am să mă r i d i c

noaptea muzeelor e mai întunecată ca golul secret din venele mele unde se strânge 

t   r   e   m   u   r   u lll

apă în ochi pe față în păr

cineva a făcut cândva un film despre pierderea memoriei

care sunt șansele

să cădem în negură acum          ?

"mă țin după voi dacă nu-mi dați bani"

Sâmbătă, ziua cumpărăturilor, implicit a money wasting-ului. Veneam cu M. din Auchan spre casă, eram pe role. Trecem prin fața unei biserici. Niște cerșetori în față. Un copil vine la noi:
- dă-mi niște bani, hai dă-mi niște bani
Trecem mai departe, nu zicem nimic.
- dă-mi bani sau mă țin după voi!!!

Asta ar fi fost fun, mă gândeam, dar se pare că a rămas doar la amenințări. :))
-m.

Lana del Ray - Chelsea Hotel no. 2

Paloma Faith - Beauty of the end

So I write this letter

That I'll never send

Just so I remember

The beauty of the end

And I write this letter

To my long lost friend

So it stays with me forever,

The beauty of the end.

Falling never hurts but landing does.
-m.

măi oameni buni, voi ați văzut ce s-a ales de hi5?

Mai țineți minte acea platformă colorată care ne ținea in touch prin generală și la începutul liceului? Unde puneam poze și dădeam comentarii tâmpite, unde ascultam și postam muzică? Era un fel de pre-facebook.

Azi dimineață a bătut-o gândul pe M. să își caute contul de hi5, să vadă dacă mai există. L-am căutat și eu. Fotografiile încă sunt acolo, dar în rest nu mai seamănă cu nimic din ce era. A devenit un fel de platformă de online dating, cu un joc ceva cam tâmpit numit Pets, unde poți cumpăra și vinde oameni (prieteni) cu bani virtuali. [!!!]

Ideea e că arată oribil. Și că... mă întreb ce se va alege de facebook peste ani. 

Dar dacă tot am ajuns aici, să vă arăt și niște poze cu mine de prin clasa a 6-a ~ 7-a. 

miku-

echilibru, chirilă

„ Într-o cameră cu pereți de lapte cald

Fără tavan

Întins pe spate privesc cerul senin.

Stelele nu sunt stele, ci găuri într-o catifea neagră care ne desparte de o altă lume, luminoasă.

Stau cu tine în pat, iubita mea, ți-e trupul umbre și alb de reflexele laptelui luminat de lună.

Dacă te ating, atingerea e atât de cumva, încât pare că mă ating pe mine.

Pe mine mă mângâi dacă te mângâi pe tine, iubita mea.

Aș putea să-ți fac un ceai negru cu lapte. N-am nevoie decât să scobesc cu ceașca în pereții casei noastre fără tavan... ”

Tudor Chirilă, Exerciții de echilibru, pag 279

Gregorian - Voyage Voyage

cine se mai uită la violetta?!

Eram cu M. în metrou și am auzit discuția a 2 fete de vreo 13-14 ani. La un moment dat una a deschis subiectul Violetta (serial de pe Disney), cum că soră-sa o adoră pe Violetta și are nu știu câte postere cu ea. Cealaltă îi dă replica: cine se uită la Violetta? e așa nașpa!
Eu și M. ne uităm una la alta, mai să ne bufnească râsul. Vinovate, ce-i drept, ne mai uităm din joi în Paști (probabil ne-am uita mai des dacă am avea T.V. :)) ).
Mai vorbesc ele ce mai vorbesc, apoi revin la Violetta.
– Măi, dar Leon e așa enervant etc etc etc
– Da, știu, dar pe mine mă enervează aia brunetă etc etc etc
Mă uit la M., ea se uită la mine, ne bufnește râsul.

Poate că ipocrizia e prea mare, dar îmi aduc aminte de perioada asta a adolescenței. Când vrei să fii cool, dar de fapt ești penibil. Eh. :))

-miku.

ăsta e sfârșitul? ce naivă! cafea și japonezărisme

' toate ideile astea. nu mai pot să scriu. se vede și pe blog. panică. s-a terminat totul în 2011, chiar când a început? '

Uite ce prostii îmi trec prin cap din cauza vremii. Plouă continuu, e un fel de furtună afară și având în vedere geamul deschis, sunetul amplificat îmi inspiră un thriller. Și imaginați-vă că mă gândesc la toate scenariile astea apocaliptice cu finalul blogului și finalul versurilor, prozei. E drept, n-am mai scris demult ceva cap-coadă, am început zeci de povestioare pe care le-am lasat baltă în medie după vreo 10-15 pagini. N-are rost să scrii la ceva ce nu te atrage, ar fi forțat. Prostia mea stă în faptul că am idei pe care nu mai sunt în stare să le scriu. Ca atunci când ai un lapsus. Pur și simplu știi că e acolo, îți stă pe limbă, dar nu îți poți aminti orice ai face. Și am cam încercat orice mergea înainte: vin, bere, vodcă, noapte, frig. Habar n-am ce s-a întâmplat; poate că într-un fel e sfârșitul. Sau e doar un gap lung, de prin 2011 încoace. O fii, n-o fi. Multe persoane mă întreabă dac-am mai scris ceva. Nu mai merge așa. Sunt prea rațională în scris acum și asta-mi scade enorm plăcerea de scris. E vina facultății. Parcă mi-ar fi spălat imaginația. A dat două rotații și gata, nu mai pot să scriu nimic. Până și blogul s-a cam uscat. Mă rog, mai sunt și zile bune, ca asta, când îți aduce cheful de scris acțiunea de a mânca smochine și curmale. Mă chinuiam să scot sâmburele unei curmale, când mi-a scăpat din mână. O iau pe următoarea, la fel. Și tot așa. Băi dă-l încolo. Cred că prea trăiesc în trecut. Mă pierd în viziuni și prezentul îmi scapă din mână. Gen, m-am îngrășat (prea multe curmale cred; nu-i bai, vine sesiunea). Nu am mai fost la H&M de o lună probabil. Și tot așa.
Punct și de la capăt. Prezentul cere un proiect la pedagogie și multă cafea.

enjoy coffee,
-m.

Armin van Buuren ft. Sharon den Adel - In and out of love

ete de-aia

"accentul bucureștean", care de fapt se bazează pe folosirea perfectului compus în locul perfectului simplu era problema când aveam eu vreo 9 ani; venisem și eu la soră-mea și tooooată lumea de aici vorbea cu perfectul compus; habar n-aveam eu pe atunci că ăla era perfect compus, dar simțeam ceva și am interpretat acel ceva ca un fel de superioritate în vorbire; adică nu-mi plăcea; nu-mi plăcea pentru că era ceva mai ne-sentimental, mai îndepărtat de persoana în cauză, un fel de vorbit politicos exagerat – pe asta mi-o amintesc: "ți-a plăcut muzeul antipa?", în timp ce eram concentrată să mă uit peste revista princess, o adevărată plăcere la vârsta aia; acum mi se pare ciudat că persoane din B. folosesc perfectul simplu, iar eu folosesc perfectul compus mai tot timpul; adică m-am prostit deliberat, că perfectul simplu e perfect în regulă, ba chiar corect gramatical; prostirea mea se datorează oricum unei adaptări ciudate; într-a 5-a eram într-o tabără unde erau persoane din mai multe părți ale țării - în scurt timp am început să prind accentul moldovean, care s-a dus oricum la fel de ușor cum a venit

miku

obsesii

kings of leon guano apes no doubt scorpions sting bee gees modern talking the cure depeche mode gregorian plumb unsun him nightwish perfume within temptation sarah brightman ancafe metallica blink182 nirvana  red hot chilli pappers carly rae jepsen enya queen
blog drinks little black dress orchid purple sea red ats
ș.a.m.d.

m.

Metallica - Nothing Else Matters

Avril Lavigne - Wish You Were Here

shall I burn that flower, that piece of paper?

mmmiku

instantanee

# cele mai bune idei vin pe budă
# momentul în care stai pe scaun la birou și îți aduci aminte că ai o temă; caietele sunt la vreo câțiva metri distanță; întinzi mâna, te întinzi puțin și cu corpul, dar n-ajungi, așa că lași pe altă dată
# am vreo 15 examene. să mă uit la the carrie diaries sau la the vampire diaries? dacă nu te gândești la ce e rău, nu te poate răni. :]]
# ziua în care ai mutat mobila dintr-un loc în altul al camerei și la final ajungi de unde ai plecat, pentru că e cea mai bună opțiune
# V.: nu pleca de la cursul ăsta că sigur nu te mai întorci!
eu: ba mă întorc, las' că vezi tu!!!!
V.: ok...
eu, peste 40 de minute: V., nu mai vin la ultimul curs

-m.

07:07

Eram ieri în tren și mă gândeam că ne învârtim într-un cerc. Un fel de cerc lung, cu bube pe care ori le tratezi, ori te infectezi. Unele sunt mai mici și chiar dacă nu sari peste ele, infecția pe care ți-o dau nu e mortală. Nu te ucide faptul că n-ai cumpărat acea rochie sau acele sandale (pentru că nu mai aveau mărimea ta), dar sunt unele mari, cu puroi, în care te cam împotmolești și nu mai vezi drumul spre ieșire. Sau chiar dacă dibuiești ceva, o altă mâzgă se hotărăște să sară pe tine și uite-așa te afunzi din ce în ce mai tare și nu mai vezi linia cercului, ci îți rămâne în minte ca o idee, un ideal pe care n-o să-l mai poți avea niciodată.

-m.

fumezi?

Merg la control alergologie (am alergie la praf și pisici - ironic, pisici, iar alergia se extinde către astm). Care-i primul lucru pe care mă întreabă doctora? Te-ai apucat de fumat? Nu, zic. Încerc să fiu rațională.
Chiar ieri vorbeam cu A. despre cât de mare e tentația asta. Mă rog, e cam pe același plan cu a lua un cățel și a vizita Tokyo-ul. Dar nu, ăsta să fie singurul lucru pe care să nu-l fac în viață. Ce-ar fi viața fără niște limite? :]]

-m.

Dirty Dancing - Time of my Life

Epica - Serenade of self-destruction

Another time, where you and me will be freed

with one more last endeavor

You cannot escape your fate now!

spital pentru marionete

se întinde lumina printre stele

se zbate soarele în iad

amestecă iubire

cu o ceașcă de ură

dimineața la ora 4

dă timpul înapoi

se pierde în viitor

se pierde

pierdut

va rămâne în buzele palide

ochii-i sunt goi

se aude un plânset în adânc

iubirea e o întrebare

mâinile

îi ating - totul

cine ești?

eurov.

foarte tare, austria!

Alternosfera - Ploile nu vin

Eu stau culcat în patul tău

De ochii altora ferit

Mă strîngi în braţe sunt trofeu

Nu-ţi pasă de nimic

a-r-t-ă-? c-u-n-o-a-ș-t-e-r-e-?

Am intrat ieri în două galerii de artă de lângă Universitate. Era prima oară când intram într-o galerie de artă ca să admir tablourile. Muzeele din generală și liceu m-au lăsat rece, dar asta pentru că adolescenții au în general un aer respingător către (școală) evenimentele organizate de școală. Mă rog, nu mă atrăgeau în sensul ăla.
Ideea e că acum aș fi putut sta în fața unui tablou minute în șir. M-aș fi pus pe jos (sau pe un scaun, având în vedere că marmura e rece) și aș fi stat așa, contemplând fiecare detaliu al tabloului și savurând fiecare lucru pe care mi-l aducea în minte.

Apoi a venit întrebarea: de ce resping credincioșii arta (astăzi, mai ales post-modernă)? Știm cu toții răspunsul, dar totuși...
Cunoașterea înseamnă cădere, dar din privința religiei. Adică să cunoști altceva decât pe Dumnezeu, dar care este în același timp tot o parte din creația lui, asta e ceea ce se presupune a fi greșit. Poate că Eva și-a folosit 11% din creier atunci când a mâncat din pomul cunoașterii. Adică a depășit ceea ce îi era dat. Limitele unei pre-credințe. Cunoașterea a ucis-o într-un fel, dar dacă ideea era tocmai asta? dacă Dumnezeu i-a dat de fapt cunoașterea pe care ea o căuta? Ea a vrut să fie egalul lui Dumnezeu și într-un fel a devenit.

Dumnezeu a creat lumea
Eva dă naștere copiilor unei lumi noi
------------------------------------
=>  Eva = creator (într-un procent mai mic, desigur, dar tot creator rămâne)

Dacă religia a înjosit omul în tot acest timp, când de fapt nouă ni s-a dat cunoașterea? Desigur, ar fi fost plictisitor să primim toată cunoașterea așa, fără să lucrăm pentru ea, motiv pentru care ni s-a dat o bucată din întreg. Cea mai importantă, de fapt, aceea de a crea alți oameni. Dar noi în loc să continuăm să descoperim, am închis totul într-o carte și ne-am creeat limite.

Bine, nu știu dacă lui Dumnezeu i-ar conveni să aibă pe cineva egal cu el. Să fim serioși, dacă ați avea un subaltern de ajutat, ați fi fericiți că v-a întrecut? N-ați avea nici-o strângere de inimă? Voi i-ați dat un deget (asta îmi aduce aminte de tabloul Crearea lui Adam de Michelangelo) și el v-a luat cu totul? Acum o să tac. Astea trebuie contemplate, mai ales că nu au nici-un final concret.

-m.

o carte virgină

Îmi place biblioteca de la Litere. Mă rog, nu cred că-mi place în mod special biblioteca aceea, dar e mai intimă decât Sala de lectură și puțin mai "gălăgioasă". Sala de lectură mă bagă în sperieți uneori. Prea liniștită, iar singurele zgomote sunt ale scârțâiturilor ușii, podelelor sau meselor. Și e groaznic de frig acolo (de parc-ar fi bântuită de toate fantomele autorilor cărților de acolo). Biblioteca e mai O.K. Nu are foarte multe cărți. Destul cât să formeze vreo 3-4 camere cu rafturi. Undeva în spate e o fereastră, lângă care e un birou cu un scaun. O așteptam pe V. să-și aleagă o carte și priveam în gol (nu pot să citesc în bibliotecă/sala de lectură; am un sentiment straniu și nu mă pot concentra), când o rafală de vânt mi-a băgat părul în ochi și mi-au dat lacrimile. În timp ce încercam să nu par o tâmpită care privește în gol și lăcrimează, mi-au căzut ochii pe raftul cu bibliografii. Și am văzut AC/DC. Am sărit (la propriu) și am luat cartea. Am zis că trebuie să fie a mea.
Știți, de obicei, în bibliotecă sunt rare cărțile necitite de nimeni (că doar de-aia e bibliotecă), dar la Litere sunt vreo câteva (astea mai... așa; ceea ce mă face să mă întreb dacă oamenii de aici citesc de plăcere sau din obligație).
Și așa am găsit-o pe AC/DC, nouă, virgină, numai bună pentru trenul de mâine seară.
Uneori sunt lucruri pe care trebuie să le schimbăm. AC/DC a venit la fix. Și nu pot să nu mă gândesc că de fapt viața e chiar mișto și atunci când aștepți ca nimicul să se întâmple privind în gol, ceva îți bagă părul în ochi și se întâmplă un lucru bun. Numai să fii deschis la nou.

-m.

L. Tolstoi

" ... Când nu am conștiința de sine trăiesc o viață animalică; când am conștiința de sine și fac ce hotărăsc cu sufletul, trăiesc o viață omenească; când însă am conștiința vieții altor făpturi, iubindu-le, trăiesc o viață dumnezeiască. " (1909)

Lev Tolstoi, "despre Dumnezeu și om din jurnalul ultimilor ani de viață", Humanitas, 2009, pagina 109

Bananarama - Cruel Summer

Depeche Mode - Just Can't Get Enough

acceptăm orice

Marea prostie a secolului XXI e că acceptă orice. America, visul american, îndeplinirea unui vis, cele 15 minute de faimă. Acceptăm orice. Presa acceptă orice, atâta timp cât vinde. Nu contează că e un piept plat/de 10 kg, dacă lumea îl vrea, îl vrea. Nu contează că personajul de pe coperta Vogue e editat în așa fel încât cu greu l-ai recunoaște în realitate.
De ce acceptăm orice?
Acum 300 de ani oamenii au murit pentru ideile lor. Erau decapitați pentru că nu gândeau catoți ceilalți. Pentru că visau la o lume nouă.
Azi nu ne mai pasă. Evident, nu spun că ar trebui să avem decapitări publice, cel puțin nu în sensul mot-a-mot. Ar trebui să avem o sită prin care să separăm kitchul de ce e valoros.
Și chiar dacă acceptăm orice, nu ne pasă de nimic.
Așa cum spunea Tolstoi, dacă ar apărea Iisus pe Pământ, i s-ar cere un autograf, nimic mai mult.

-m.

The Cranberries - Zombie

It's the same old theme since nineteen-sixteen.

In your head, in your head they're still fighting,

With their tanks and their bombs,

And their bombs and their guns.

In your head, in your head, they are dying...

prost să fii, noroc să ai! (alternosfera)

Cred că A. e cea mai noroscoasă persoană pe care am cunoscut-o vreodată. Facem atâtea planuri pe parcursul a 6 luni să vină în B., dar ajunge abia în mai. Fix în seara în care ajunge ea, Alternosfera are concert în parcul care e la 10 minute de unde stau eu. Care erau șansele? Bine, la cât de mult ne-am lungit la McDonald's, am intrat în parc fix când eu terminat concertul. Alergasem cu rolele foarte repede și am stat vreo 10 minute să ne odihnim. Aflăm că fac poze cu fanii în backstage. Sigur, ca întotdeauna, nu aveam aparatul foto la mine. Dar e Alternosfera. Dude. Prost să fii, noroc să ai. Exact ca noi. :))
Acum, scuzați-ne fețele, dar e Alternosfera! (iar A. a stat vreo 2 ore admirând fotografia noaptea trecută :)) )

-m.

poate că e ceva de învățat și de aici

Stau într-o zonă în care blocurile se construiesc peste noapte. Durata medie a finalizării unui bloc de 4 etaje (și 20 de apartamente) e de 3 luni. Cum se întâmplă asta? Muncitorii își văd de treabă de la 7 dimineața până la 10 seara, de luni până sâmbătă inclusiv. Poate fac cu schimbul, poate nu, nu știu detalii tehnice. Singurele zile în care nu au lucrat au fost acelea în care a viscolit atât de rău iarna trecută, încât nu vedeai la 2m în față, de Crăciun și de Paști.
Azi e 1 Mai și lucrează ca de obicei. Desigur, cel mai probabil sunt plătiți extra pentru a lucru în zilele astea. Ideea e alta. Vă aduceți aminte cât se chinuie statul să facă o autostradă? 3 ani? parcă și mai mult. În Craiova, undeva prin anii '90 s-a început construirea unui bloc. Suntem în 2014 și nici acum nu e finisat.
Ideea e că atunci când există un final palpabil, faci eforturi. Blocurile astea de care vorbesc eu sunt construite de particulari care probabil că își plătesc muncitorii pe drept, de aceea ei se mișcă așa cum trebuie. Eu locuiesc într-unul din blocurile astea "construite peste noapte" și nu am avut nici o problemă, nici pe zăpadă, nici pe furtună, deci sunt făcute bine.
Asta înseamnă că dacă ar exista persoane cărora să le pese de ce se întâmplă în sectorul de stat din România, am putea avea lucruri bune "peste noapte".

-m.