goi

ideile stau spânzurate de bec,

se scurg una câte una, se usucă din zbor.

fac lumânarea în cadă, îmi cad picioarele peste cap, pe spate

lanțul de la gât îmi cade pe nas

mă arde

apa

vocea din capul meu care-mi spune că

suntem pahare de cristal sparte pe marmură ieftină

uite

cântă cucul la pian

cu gheare lungi

smulge-mi sânii într-o îmbrățișare

lasă timpul să calce prin trupurile noastre

să-i simt armura căzându-mi în vene

să îmi aduc aminte de –