' toate ideile astea. nu mai pot să scriu. se vede și pe blog. panică. s-a terminat totul în 2011, chiar când a început? '
Uite ce prostii îmi trec prin cap din cauza vremii. Plouă continuu, e un fel de furtună afară și având în vedere geamul deschis, sunetul amplificat îmi inspiră un thriller. Și imaginați-vă că mă gândesc la toate scenariile astea apocaliptice cu finalul blogului și finalul versurilor, prozei. E drept, n-am mai scris demult ceva cap-coadă, am început zeci de povestioare pe care le-am lasat baltă în medie după vreo 10-15 pagini. N-are rost să scrii la ceva ce nu te atrage, ar fi forțat. Prostia mea stă în faptul că am idei pe care nu mai sunt în stare să le scriu. Ca atunci când ai un lapsus. Pur și simplu știi că e acolo, îți stă pe limbă, dar nu îți poți aminti orice ai face. Și am cam încercat orice mergea înainte: vin, bere, vodcă, noapte, frig. Habar n-am ce s-a întâmplat; poate că într-un fel e sfârșitul. Sau e doar un gap lung, de prin 2011 încoace. O fii, n-o fi. Multe persoane mă întreabă dac-am mai scris ceva. Nu mai merge așa. Sunt prea rațională în scris acum și asta-mi scade enorm plăcerea de scris. E vina facultății. Parcă mi-ar fi spălat imaginația. A dat două rotații și gata, nu mai pot să scriu nimic. Până și blogul s-a cam uscat. Mă rog, mai sunt și zile bune, ca asta, când îți aduce cheful de scris acțiunea de a mânca smochine și curmale. Mă chinuiam să scot sâmburele unei curmale, când mi-a scăpat din mână. O iau pe următoarea, la fel. Și tot așa. Băi dă-l încolo. Cred că prea trăiesc în trecut. Mă pierd în viziuni și prezentul îmi scapă din mână. Gen, m-am îngrășat (prea multe curmale cred; nu-i bai, vine sesiunea). Nu am mai fost la H&M de o lună probabil. Și tot așa.
Punct și de la capăt. Prezentul cere un proiect la pedagogie și multă cafea.
enjoy coffee,
-m.
Uite ce prostii îmi trec prin cap din cauza vremii. Plouă continuu, e un fel de furtună afară și având în vedere geamul deschis, sunetul amplificat îmi inspiră un thriller. Și imaginați-vă că mă gândesc la toate scenariile astea apocaliptice cu finalul blogului și finalul versurilor, prozei. E drept, n-am mai scris demult ceva cap-coadă, am început zeci de povestioare pe care le-am lasat baltă în medie după vreo 10-15 pagini. N-are rost să scrii la ceva ce nu te atrage, ar fi forțat. Prostia mea stă în faptul că am idei pe care nu mai sunt în stare să le scriu. Ca atunci când ai un lapsus. Pur și simplu știi că e acolo, îți stă pe limbă, dar nu îți poți aminti orice ai face. Și am cam încercat orice mergea înainte: vin, bere, vodcă, noapte, frig. Habar n-am ce s-a întâmplat; poate că într-un fel e sfârșitul. Sau e doar un gap lung, de prin 2011 încoace. O fii, n-o fi. Multe persoane mă întreabă dac-am mai scris ceva. Nu mai merge așa. Sunt prea rațională în scris acum și asta-mi scade enorm plăcerea de scris. E vina facultății. Parcă mi-ar fi spălat imaginația. A dat două rotații și gata, nu mai pot să scriu nimic. Până și blogul s-a cam uscat. Mă rog, mai sunt și zile bune, ca asta, când îți aduce cheful de scris acțiunea de a mânca smochine și curmale. Mă chinuiam să scot sâmburele unei curmale, când mi-a scăpat din mână. O iau pe următoarea, la fel. Și tot așa. Băi dă-l încolo. Cred că prea trăiesc în trecut. Mă pierd în viziuni și prezentul îmi scapă din mână. Gen, m-am îngrășat (prea multe curmale cred; nu-i bai, vine sesiunea). Nu am mai fost la H&M de o lună probabil. Și tot așa.
Punct și de la capăt. Prezentul cere un proiect la pedagogie și multă cafea.
enjoy coffee,
-m.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu