ete de-aia

"accentul bucureștean", care de fapt se bazează pe folosirea perfectului compus în locul perfectului simplu era problema când aveam eu vreo 9 ani; venisem și eu la soră-mea și tooooată lumea de aici vorbea cu perfectul compus; habar n-aveam eu pe atunci că ăla era perfect compus, dar simțeam ceva și am interpretat acel ceva ca un fel de superioritate în vorbire; adică nu-mi plăcea; nu-mi plăcea pentru că era ceva mai ne-sentimental, mai îndepărtat de persoana în cauză, un fel de vorbit politicos exagerat – pe asta mi-o amintesc: "ți-a plăcut muzeul antipa?", în timp ce eram concentrată să mă uit peste revista princess, o adevărată plăcere la vârsta aia; acum mi se pare ciudat că persoane din B. folosesc perfectul simplu, iar eu folosesc perfectul compus mai tot timpul; adică m-am prostit deliberat, că perfectul simplu e perfect în regulă, ba chiar corect gramatical; prostirea mea se datorează oricum unei adaptări ciudate; într-a 5-a eram într-o tabără unde erau persoane din mai multe părți ale țării - în scurt timp am început să prind accentul moldovean, care s-a dus oricum la fel de ușor cum a venit

miku