joi, 1 mai 2014

poate că e ceva de învățat și de aici

Stau într-o zonă în care blocurile se construiesc peste noapte. Durata medie a finalizării unui bloc de 4 etaje (și 20 de apartamente) e de 3 luni. Cum se întâmplă asta? Muncitorii își văd de treabă de la 7 dimineața până la 10 seara, de luni până sâmbătă inclusiv. Poate fac cu schimbul, poate nu, nu știu detalii tehnice. Singurele zile în care nu au lucrat au fost acelea în care a viscolit atât de rău iarna trecută, încât nu vedeai la 2m în față, de Crăciun și de Paști.
Azi e 1 Mai și lucrează ca de obicei. Desigur, cel mai probabil sunt plătiți extra pentru a lucru în zilele astea. Ideea e alta. Vă aduceți aminte cât se chinuie statul să facă o autostradă? 3 ani? parcă și mai mult. În Craiova, undeva prin anii '90 s-a început construirea unui bloc. Suntem în 2014 și nici acum nu e finisat.
Ideea e că atunci când există un final palpabil, faci eforturi. Blocurile astea de care vorbesc eu sunt construite de particulari care probabil că își plătesc muncitorii pe drept, de aceea ei se mișcă așa cum trebuie. Eu locuiesc într-unul din blocurile astea "construite peste noapte" și nu am avut nici o problemă, nici pe zăpadă, nici pe furtună, deci sunt făcute bine.
Asta înseamnă că dacă ar exista persoane cărora să le pese de ce se întâmplă în sectorul de stat din România, am putea avea lucruri bune "peste noapte".

-m.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog