Roxette - Listen To Your Heart

bucurești, 'țu-ți...

n-am chef.
nu am chef.
nu vreau bucurești.

am zis ca n-o să fac nimic în ultimele 2 săptămâni și culmea, am făcut cât n-am făcut toată vara. cele mai mișto 2 săptămâni din ultimii ani.


n-am chef de bucurești.
n-am chef de facultate.
n-am chef de trezit de dimineață.

cred că am astenie de toamnă. pff. ce naiba. am depresie de toamnă. nu doar începe un alt an de "școală", dar mă și mut. (din nou) anul ăsta nu-s entuziasmată. mă sperie chiar. nu-mi e dor de bucurești.

te urăsc, red, te urăsc pentru că tu mi l-ai adus pe H. și sunt fericită și trebuie să renunț la asta.
căcat. la naiba cu toate.


am nevoie de un hobby nou. sau am nevoie de un buton shut down sau hibernate sau stop puking.



m.

don't wake me

instantanee

# primești ce vrei când nu vrei, în locuri absolut nepotrivite și totuși îți place și vrei mai mult, dar timingul este mult prea nepotrivit și lumea din balonul tău de aer plin cu nisip se sfărâmă

# lumea se împarte în cadențe multicolore
   din strasuri de amintiri cu copaci verzi și mâini calde
   sexul tău se zbate fericit în strâmtoarea unei priviri pierdute
   carry me
   când pianul răbufnește prin pereți
   promise me
   visul o să rămână neschimbat
   don't
      wake
          me
   pentru că visul ăsta a fost de la început mai bun ca orice alt drog


m.
   

The Cure - Cold

 

A shallow grave
A monument to the ruined age
Ice in my eyes
And eyes like ice don't move
Screaming at the moon
Another past time

[ne]încredere

știi atunci când te cerți cu cineva și ai tendința să fii mai sincer? la fel face și persoana cu care te cerți.

e nașpa să vezi cât de puțin te cunosc persoanele cu care ai trăit cel mai mult. e nașpa să nu vadă că nu faci alegerile pe care ei cred că le faci. e urât să nu înțeleagă. e urât să stai și să asculți modul în care te văd ei, care nu se apropie deloc de adevăr. și stai și te gândești, frate, unde am fost 19 ani? unde au fost ei 19 ani? aceeași casă, aceeași limbă. nici măcar un dram de încredere.

m.

"aș vrea note mai mari din partea ta, să fii mulțumită de tine"

nu, replica asta nu vine de la ai mei, ci de la o prietenă(?) de-a maică-mii.

mă sună "din greșeală, voiam s-o sun pe mama ta" și se întinde la vorbă, după care spune că ar vrea ca eu să am note mai mari, "știu eu că tu poți, vreau să le ai mai mari ca să fii mulțumită de tine"
de unde și până unde apar eu ca o persoană nemulțumită de notele mele?!
când am fost eu vreodată o tocilară disperată după 10, care să plângă la 9?
singura mea problemă când am luat note mici a fost să le fac să nu sară ușor în ochii alor mei, că pe ei chiar îi interesa la un moment dat
și de când sunt eu o persoană nemulțumită cu ce am? eu, care în ultimul an am stat să analizez și am realizat că am un infinit de lucruri bune gravitând în jur? da, normal că nu am totul, dar cam pentru asta trăim, să facem lucruri și mai bune, pentru noi și pentru alții.

și mi se pare penibil să vină o străină (în fine, ea nu se crede străină) și să-mi spună că nu sunt mulțumită de mine, de notele mele. mai ales cu replica aia scârboasă rău: "eu știu că tu poți mai mult?" de unde știi tu asta? m-ai văzut de 2 ori în ultimul an, pentru 10 minute, poate și mai puțin. doar pentru că m-ai observat pasiv crescând nu înseamnă că mă cunoști. doar pentru că ai o fată de vârsta mea, nu înseamnă că mă cunoști.

m.

-

noi, noi nu știm niciodată ce vrem.

m.

LATER EDIT: sunt cea mai nașpa persoană pe care o cunosc

Edith Piaf - La foule

prostia

mulți oameni nu depășesc stadiul acela de prostie în care orice superstiție este transformată în lege

ei nu depășesc acel stadiu nu pentru că nu vor, ci pentru că nu pot. asta e concluzia la care am ajuns privind în jur ani de zile și încercând să-mi dau seama de ce oamenii acceptă mizeria în care trăiesc, sau, ca să vă dau un exemplu mai clar, de ce femeile acceptă să stea lângă bărbați care le bat

e ciudat că unele preconcepții ni le formăm singuri. eu, la 12 ani, credeam că ești fraier dacă asculți muzică mai veche sau mai ne-faimoasă (cel puțin în România). vedeam în jur oameni care ascultă Blondy (Blondy? nu mai știu dacă așa se numea formația aia cretină), Anda Adam și alte prostii românești, iar eu, care aveam în calculator Guano Apes și Blink 182 mă simțeam ciudat ascultându-le.

sau treaba cu hainele. a fost o perioadă nașpa, de pe la 11 ani până la 15-16 ani, când îmi cumpăram hainele cu maică-mea. bine, și când eram mică tot ea le cumpărase, dar parcă erau mai drăguțe. în schimb, în perioada adolescenței am înotat într-o grămadă mare de căcat înainte să-mi dau seama că ce vreau eu e diferit față de ce vezi în magazinele din Sucpi (un centru comercial din Craiova, unde rareori găsești ceva fără sclipici și paiete aurii; bine, am văzut că există și un magazin cu articole rock, dar ăsta s-a deschis acum vreo 2 ani, deci pe vremea mea...).

suntem limitați. fiecare om are câte o limită psihică personală. e o limitare ipotetică, practic cred că am putea trece de ea, dar nu știu dacă ne-am menține pe o linie a normalității înțelese în sensul publicului larg.

ne limitează mult grupul de oameni în care stăm. avem nevoia de a fi ca alții și de a ne adapta celor de lângă noi, iar chestia asta ne pune bariere. barierele constau în plinul pe care-l simțim alături de cei lângă care ne place să fii.

mă enervează plinul. îmi place involuntar și necesar, dar mă enervează pentru că îmi dă senzația că nu mai am nevoie de nimic altceva. e o senzație cretină, pentru că ajunge până-ntracolo unde nu mai citesc.

am nevoie de ceva nou.



M.

Dead by April - Replace You

 

far away, where I can feel no pain

instantanee

# la mall în Craiova a fost deschisă acum câteva zile librăria Diverta. în sfârșit. arată bine, chiar bine, dar nu am văzut niciodată pe cineva acolo. am mers într-o seară cu red și H. și ne-am uitat peste niște cărți și vânzătoarea era entuziasmată. om fi fost primii clienți?

# momentele critice ale vieții mele materialiste sunt acelea în care văd ceva ce-mi place mult. o haină, ceva de încălțat, ceva de decor, o carte. orice ar fi, dacă nu sunt oprită din a cumpăra acel lucru în momentul critic atunci aș fi în stare să mă vând și pe mine ca să-l obțin. așa am fost ieri cu niște bocanci care nici măcar nu-mi plăceau așa mult. mai întâi ai mei au zis că au văzut niște bocanci care mi-ar plăcea, m-am dus să-i văd, mi-au plăcut oarecum, am ajuns acasă, m-am decis că-i vreau și ei au zis să mai așteptăm, să ne mai uităm, că prețul e prea mare. moment în care am început să-i vreau. să-i vreau așa, insistent, aveam nevoie să-i am, exact cum am făcut cu cei de la H&M acum câteva luni. am o problemă...

# se întâmplă lucruri bune în Craiova de când am plecat eu. am primit o ofertă genială de practică la o școală privată de aici și s-ar putea să mă întorc la vară. s-ar putea să mă întorc și peste 3 sau 5 ani. dar n-o să rămân aici. nu sunt chiar atât de multe lucruri bune. dar e mai practic să ai un mall la 5 minute de casă și să fie distanțele mai mici între obiective.

M.

Plumb - Don't Deserve You

 

can't get enough

6 a.m.

trezindu-te cu ideea de nou. azi vreau să fiu altfel.
de azi e toamnă. mi-a luat 19 zile să realizez asta.
back to the old hobbies. back to school. back to me.

tot ce-mi place în legătură cu 6 a.m. e cafeaua și filosofia privitului în gol

m.

concurs de creație oferit de Beto

Beto organizează un concurs de creație cu posibilitatea de alegere a uneia dintre următoarele 4 teme:
1. Importanța lecturii pentru tine;
2. Cum ne motivăm să formăm propriul stil de viață;
3. Ce înțelegi tu prin lumea digitală;
4. Ce părere ai despre freelanceri.

Pentru a afla regulamentul și premiile, intrați aici.
Mult spor!

linii

mi-a fugit vara de sub picioare
mi s-a scurs nisipul ei printre degete
am pierdut urma căldurii sub un palmier uscat din centrul unui oraș rece
m-au trezit tunete putrezite
ace înfipte în ochi scot amintiri pe bandă rulantă
camera se dezintegrează
un pictor își mișcă pensulele cu repeziciune și ascute totul într-un alb mut

am trasat linii drepte fără vise

cel mai liber

m-am trezit undeva în jurul orei 4, mi-am făcut 2 căni de ceai, am luat o gură dintr-una și mi-am dat seama că n-am poftă de ceai, mi-a fost greu să fac cafea sau să mănânc. am terminat ochiul căprui al dragostei noastre de cărtărescu și m-am apucat de de ce iubim femeile.

apoi am început să vorbesc cu red prin mesaje și mi-am adus aminte de sentimentul ăla cretin pe care-l aveam când mă trezeam la 6 ca să merg la liceu. toată rutina. îmbrăcatul, răcoarea, autobuzul E1 infect, mirosuri care mai de care mai vomitive, apoi drumul prin parcul ăla ciudat, zâmbetele false adresate tuturor, pentru că tuturor ne era prea somn ca să ne pese de alții. colegii care dădeau foc la termopane, care spărgeau pereții, care rupeau întrerupătoarele... ultima parte, asta cu colegii, a ce vă sună? a junglă? ei bine, țineți minte că așa e într-un liceu care e cotat top 5.

m-a cuprins o greață urâtă aducându-mi aminte de diminetile astea. nici nu știu de ce, ele nu erau chiar așa de urâte. la un moment dat devenise totul așa de monoton că nici nu mai știam ce fac, eram un fel de robot.

a fost mișto acum 2 ani, într-a 12-a, când am luat un 3 la română. în ziua aia chiar n-am avut chef să răspund. era cred 8 dimineața și i se pusese pata să ne dea câte-un 3 tuturor pentru că n-am tocit nu știu ce comentariu cretin. nu-i bai, am tocit puțin pentru BAC și uite-mă cum nu mai știu nici acel negru sub unghie pe care l-am tocit. nu te ajută, niciodată nu te ajută. doar te enervează. n-au nici-un sens.

aerul ăsta de 7 dimineața are ceva ciudat în el. de parcă ai avea muzică pe fundal, de parcă ți s-ar spune ce trebuie să faci, dar în același timp e momentul zilei în care ești cel mai liber. nu e zi, nu e noapte. e ca și cum lumea încă nu a fost creată, e aproape sentimentul ăla de început care te prinde în noaptea de anul nou.

păcat că anul ăsta n-o să fie bun. păcat că o să fie din ce în ce mai rău, că s-a dus tot amorul (na că la 7 dimineața citez din eminescu).

nașpa. – asta ar zice red. fără nici-o dramă.

aș vrea să fie așa simplu.




m.

feelingless bitch

cam așa (titlu) m-am simțit în ultimele luni. cam de prin martie, cred, când s-a întâmplat un căcat și sentimentele mele au decis absolut singure și nesilite de nimeni s-o ia pe-o cale foarte... platonică. adică s-au oprit. e ca și cum te scremi atunci când ești constipat. nu merge, nu merge, nu merge. și nu e vina ta, nu e vina celui/celei din fața ta, pur și simplu nu-ți mai vine. s-a dus, e dus, va fi dus și nici măcar red poate schimba asta. odată ce te-ai plictisit de oameni, nu mai scapi de chestia asta. te vei plictisi din ce în ce mai mult de ei, până când... nu știu încă, dar probabil o să vă anunț curând. am zis că n-o să fac nimic săptămânile astea două până la facultate. adică n-o să bag oamenii în seamă, adică o să stau în casă. n-am citit decât jumate dintr-o carte de 300 de pagini de cărtărescu și un sfert din "pervertirea". într-o seară am început cu red să bem vin. de obicei, alcoolul deblochează chestii. am băut destul, dar n-a mers. mai degrabă m-a luat o stare de vomă, nu mâncasem nimic. ieri am băut 4 pahare de apă, 2 căni de ceai, 1 shot de wiskey, unele după altele. mi-a luat vreo 10 minute cred. nu știu de ce am băut wiskeyul ăla. poate să schimb gustul de la ceai. excesele nu mai au efect. nimic nu mai are efect. se duce totul prea repede, nu mă mai acaparează cu totul ca pe vremuri.

o fi timpul pentru parașutism? da' și ăsta se duce repede.

m.

again, and again, and again

All I have is you

It is all that I'm breathing for

All I need is you

Now I can't make it through

I am losing you forever

I am lost in pain without you

I am leaving ground forever

YOU HAVE ALL THE RIGHTS, H.

AGAIN, AND AGAIN, AND AGAIN

instantanee

### m-am întâlnit cu aceeași fină cu care m-am mai întâlnit acum câteva săptămâni. de data asta era cu fie-sa mare, pe care am recunoscut-o. cu ea mă înțelegeam bine pe vremuri. a crescut, dar nu e nici ea prea înaltă. e frumușică, păcat că are o mamă atât de nașpa. nu am înțeles niciodată mamele care nu-și lasă fetele să se aranjeze. să poarte chestii drăguțe. nu ostentative, frate, ci haine drăguțe. adică poți să te îmbraci frumos și decent. de ce să porți o fustă lungă și urâtă, când poți să porți o rochie lungă și frumoasă? poți să te îmbraci frumos și cu bani puțini.

### fanatismul religios. ideea asta că, dacă îți faci unghiile, te pedepsește Dumnezeu. că nu trebuie să-ți tai părul pentru c-l superi pe Dumnezeu. că nu trebuie să porți pantaloni dacă ești fată. toate derivatele. înțeleg să nu omori oameni și alte chestii morale. dar nu, aberațiile alea legate de propriul corp nu mi se par normale. sunt doar niște prostii inventate așa, să sperie prostimea și mamămamă cât de bine funcționează cu turmele

Dead By April - In My Arms

 

thanks to A., another A. from the one I've talked before, I got to know this band. damn I love it. thank ya, kid'
m.

TH is back

ANI de zile i-am așteptat. de ani de zile, de când s-au mutat în LA, ne tot spun de o revenire grandioasă. acum au revenit. momentan doar ei doi, curând și cei doi G. <3 sunt absolut superbi. hehe. ^.^

pornind de la "pervertirea" (c. nemerovschi)

« Doar unul dintr-un milion de oameni are forța de a da deoparte comodul, docilul, confortabilul, și a merge în căutarea a ceea ce este adevărat, așa cum pe vremuri bărbații plecau un timp în pustietate pentru a-și afla adevăratul sine. Numai un om dintr-un million va lăsa deoparte emisiunile T.V., farfuria plină cu sarmale și costumul apretat de a doua zi pe care trebuie să-l îmbrace la job, în favoarea unei activități care presupune contactul cu propria ființă, dezgolită de convenții, vulnerabilă și imperfectă. Câți oare nu ar leșina din primul moment în care și-ar privi față în față personalitățile lor reale, nu cele contrafăcute, nu hainele pe care le îmbracă pentru a-i deruta pe cei din jur? »

Cristina Nemerovschi, "Pervertirea", pag. 24, ed. Herg Benet, ediția a 2-a, București, 2013

### Odată ce cresc, oamenii se schimbă. Când ai 5 ani ești liber. Nu trebuie să-ți pui întrebări, nu trebuie să aflii sensul vieții, pentru că tu însuși ești viața. 

Numai că odată cu anii apar minciunile. Adulții, deja îndoctrinați pe sistemul să faci școală, să ai servici, să ai familie încearcă să modelze copiii după exact același tipar. Câți le spun copiilor lor să continue să viseze? Câți nu le spun să renunțe la visele lor care nu se vor îndeplini niciodată?

### ce naivi suntem. ce proști suntem. ce fraieri, ce tâmpiți.
cum, frate, ne lăsăm păcăliți de cei din jurul nostru așa de ușor? cum să nu mergi nici tu pe măgar, nici amicul tău, doar de gura lumii? ce are a face gura lumii cu tine? îți dau alții să mănânci? sunt servitorii tăi? îți dau ei ceva, orice?
nu, ei îți iau totul și tu continui să-i asculți... să îți pese de tot ce spun ei, să te îmbraci cum vor ei.
lasă-i în pace. lasă-i în drumul lor grețos, lasă-i să se înece în propria vomă stricată. lasă-i și alege tot ce vrei să faci. folosește-i, și ei te folosesc. uită-i, și ei te uită.



-miku

planurile din seara asta

citeam postarea asta și m-a trăznit. vreau să am o grădiniță privată. vreau ca măcar o parte dintre copiii acestei țări să aibă parte de un început de educație bun.

m.

In This Moment - Sick Like Me

la facultate fără BAC

mai nou se poate intra la facultate fără să ai BACul luat. ce urmează? ponta președinte. și-apoi o să fim o țară ideală. o să ajungem cu toții niște doctoranzi care curăță veceuri. asta în cazul bun. se poate să urmeze și un președinte cu 4 clase.

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-18076674-ministerul-educatiei-dat-verde-universitatii-fara-bacalaureat-incep-inscrierile-tinerilor-fara-diploma-bac-spune-metodologia-organizare-acestor-colegii.htm

birdy

so cold

Sunt multe care mă scârbesc în felul nostru de a fi. Lucruri care sunt specifice nouă, oamenilor. Modul în care X preferă să planifice în detaliu moartea lui Y. Lui X nu i-ar trece niciodată prin cap să se așeze în fața oglinzii și să-și analizeze defectele. Pentru că știe, e conștient e defectele sale, dar într-un stadiu primitiv.
De ce face X asta? Pentru că e simplu. Pentru că e mai simplu să-l distrugi pe cel de lângă tine decât să te schimbi tu. Nu contează că cel de lângă tine știe ce vrea, că a lucrat pentru ce are. Nu, asta nu se pune. Vedem doar ce vrem să vedem și în nefericirea noastră ne dorim ca toți să fie nefericiți. E trist, pentru că fericirea e greu de găsit și ușor de distrus. Poate și mai trist e că X n-o să fie fericit după ce-l va fi omorât pe Y.

m.

epilog

Vama Veche - Epilog

UNSUN - Whispers

Red Hot Chili Peppers - Don't Forget Me

de ce ai buzele mușcate și o rană pe gât? hai să vedem ce lingem azi.

pe lângă o înjurătură de efect care mi-ar veni prima oară, vine explicația

vi s-a întâmplat vreodată să fiți întrebați de buzele roșii, mușcate, aproape sângerând? dar de urma aia micuță de pe gât?

hăhă. nu m-ați prins.
sunt doar o neîndemânatică.

m-a întrebat un nepot (la anii mei...) de ce am buzele așa roșii, oarecum rănite. de față cu tot familionu'. da' cum sunt într-o perioadă de nu mă fute la cap că te tratez cu curu' sau te bat, am zis că am buzele uscate și că-mi crapă că sunt răcită. că mi le mușc singură, că-mi rup pielițele așa, de plictiseală. a fost motiv de bârfă, toată lumea s-a întors la treaba sa gândindu-se la cine știe ce aș fi putut eu să fac. uitând că toată vara am lâncezit pe canapeaua din dormitorul meu. (cu cărtărescu în brațe, da' asta ar fi o altă poveste și nu s-ar termina cu buze roase, ci cu creier încins.)

și mi-am adus aminte că acum vreo 3 ani, când abia începuse școala, aveam pe gât o urmă roșie și m-au întrebat niște colege de ea. da, aveau acel zâmbet și întrebaseră pe acel ton.
adevărul e că îmi ondulasem părul și îmi atinsesem din greșeală gâtul. și a fost urma aia de o mare frumusețe și bârfă în clasă.

de la un timp am început să mă amuz pe seama modului în care oamenii sunt oripilați de chestiile neobișnuite. de red purtând șosete înalte. de mine cu ruj mov în amiaza mare. de mine ținându-i mâna  lui red într-a mea la biserică. oameni oripilați de fericirea altor oameni.


fericirea se vinde la negru și noi încercăm să lingem picăturile care se scurg pe la colțul containerului unde sunt aruncate resturile.


M.

bețivanul

am decis să-mi fie tăiat cordonul ombilical într-o zi de marți, 20 de ani în urmă
am savurat cu mamaie câte-un pahar de vin de când mă știu. când mă duc la țară, rudele mă întreabă mereu: vrei o vișinată? un vin roșu? alb? o țuică?
ai mei cred că sunt o bețivană, pentru că de fiecare dată când vin în vizită îmi găsesc pe noptieră ori o sticlă de vodcă, ori una de lichior de ciocolată, ori una de wiskey
de obicei nu beau bere. câte una neagră, dacă e să ies undeva. sau poate un martini, dar varianta cea mai mică. bine, câteodată și o vodcă cu vreo imitație de suc natural.
obișnuiam să beau câte două becks când scriam la 10 zile către rai sau alte povestiri. obișnuiam să beau vin roșu când scriam iarna cu geamul deschis.
dar de băut, beau foarte puțin. nu-mi place să mă îmbăt, n-are nici-un sens îmbătatul.

întotdeauna a fost vorba de plăcere. de gustul pe care ți-l lasă băutura. de efectul ușor de amețeală, starea de semi-plutire, prostiile așa-zis inspirate pe care le debitez după ce beau ceva.

mi se pare grețos să bei până nu mai știi de tine. și mi se pare și mai grețoasă mirarea alor mei când refuz o bere, de parcă sunt exact genul ăla care stă beată non-stop, doarme pe bănci și pute de la 5 metri distanță.


M.

Breaking Benjamin - So Cold

 

Show me how it ends it's alright

Show me how defenseless you really are

satisfied and empty inside

Well, that's alright, let's give this another try

rememorarea ucide

nu pot privii înapoi. fotografiile, cărțile, poeziile. dacă fac asta, mă sinucid. lent, fără sânge. asfixiere în slow motion. dar fac asta. din când în când masochismul îmi așază o husă neagră pe creier și ceva mai puternic vine, îmi controlează mâinile, picioarele, merg spre telefon, laptop, raft, iau albumele la rând. apoi închid ochii și caut în fiecare colț al memoriei alte fotografii, alte locuri. ieri, pe vremea asta. acum un an, pe vremea asta. acum o viață, pe vremea asta. acum câteva secole. câteodată e bine să te ucizi. învierea e bună.

m.

Cum alegem persoanele alături de care ne petrecem viața?

La un moment dat m-am întrebat care sunt criteriile pentru care am rămas apropiată de unele persoane, chiar și dacă ne vedem o dată la 3 ani, și care sunt criteriile din cauza cărora am renunțat la 90% dintre persoanele pe care le-am cunoscut.

Cum horoscopul e o mare prostie când vine vorba de oameni cu care eu mă potrivesc (îmi spune că  mă pot înțelege cu scorpionii pe o durată scurtă, de obicei în sens profesional, dar scorpionii sunt cei cu care rezonez aproape perfect datorită personalității lor puternice), am trecut direct la analiza relațiilor mele directe în raport cu oamenii.

Cum am ales eu să rămân prietenă cu o persoană? E vorba de cum arată acel om? Desigur, în primă instanță este vorba despre cum arată. Prima privire, prima impresie care îți spune dacă să te apropii de cineva sau nu. De obicei simțul ăsta nu prea dă greș, ceea ce m-a făcut mereu să dau în gropi a fost mai degrabă curiozitatea morbidă.

E vorba însă de cum gândește acel om. De ceea ce-i influențează gândirea. Să vorbim despre citit, pentru că aici am o bilă albă. De obicei, oamenii care nu citesc au o gândire mai simplă, înclinată spre o opinie care se aseamănă cu a majorității și sunt ori ușor influențabili, ori proști și încăpățânați în habarnarismul lor. Cu un om care citește diverse tipuri de cărți, adică literatură, biografii, cărți tehnice, psihologie, filosofie etc e mai simplu să vorbești. E mai deschis către nou, e mai stăpân pe sine, mai sigur când vine vorba de decizii. Îi e mai ușor să asculte, să observe și să tacă atunci când își vede interlocutorul cum bântuie prin cine știe ce câmpii ale prostiei. 

Dar nu e numai despre cărți. E vorba mai mult despre oamenii care au pasiuni, lucruri care îi mobilizează. Cineva e pasionat de artă, altul de muzică, altul de croitorie, un altul de elemente tehnice, științe exacte. Oamenii care au pasiuni și care vor să își perfecționeze pasiunile și care lucrează pentru ele sunt oameni cu care eu rezonez. Spun eu, pentru că ieri, în tren, erau vreo 4 muncitori care rezonau foarte bine cu melodia lui Nicole Cireașă (Vara mea), dată la maxim, în așa fel încât să audă și cei care erau în afara trenului. 

E vorba de plăcerile fiecăruia dintre noi. Dacă pentru mine e plăcut să stau minute în șir ascultând Dvorak și privind tablourile lui Michelangelo, pentru alții e plăcut să se miște ca niște maimuțe electrocutate pe scrâșnelile din dinți ale lui Guță sau Salam. 

M.
P.S. nu v-am spus nimic nou, o știm cu toții. doar am subliniat ceva.

instantanee

# am de gând să nu mai fac nimic. nimic până în octombrie, când va trebui să mă ridic din pat, să privesc oamenii în ochi și să socializez. am de gând să tac alături de red. o să citesc toate cărțile lui Cărtărescu. am multe dintre ele pe kindle, dar zilele trecute mi-am cumpărat în format de carte materială vreo 3. să ții între palme o carte pe care o iubești e ca și cum o mamă și-ar îmbrățișa nou-născutul prima oară, chiar în timp ce el e murdar de sânge, cu cordonul abia tăiat.

# în craiova plouă. e liniște și va fi liniște până diseară la 12. o să avem musafiri, o să fiu apatică, o să dispar.

# a. spune că mereu a crezut despre mine că sunt genul de persoană care nu iese cu oricine. e corect, dacă o iei în sensul de nu ies cu orice prost. dar înainte eram timidă și din afară păream oarecum îngâmfată. e amuzant să aud asta despre mine. eu, îngâmfată. eu, care aveam haine nașpa, păr coafat nașpa și eu, care știam toate astea. cred c-o să-i iau pe oameni la rând, să aud ce cred ei despre mine. probabil n-o să fie sinceri. o să-ndruge că sunt ok, poate o să zică chiar că-s mișto. am fost atât de concentrată pe a descoperi cine sunt pentru mine, încât am uitat să știu cine sunt pentru cei din jur.

# Fly away on my zephyr
I feel it more than ever
And in this perfect weather
We'll find a place together

- red hot chilli peppers - credits to a. for showing this particular song to me. it kinda got me.




M.

SR-71 - 1985

 

Where's her fairy tale, where's her dream?

Where's the quarterback

From her high school football team?

cocon ceruit cu vise

privesc cum îți pocnește zgârciul pe oase
în timp ce fredonezi versuri
cuvinte cu litere amestecate
se zbate un fel de dislexie între mințile noastre
când îmi arunci mâna stângă pe după gât
am aprins lumini verzi sub pământ și am aruncat viziuni înghețate în mări de ceară

Metallica - Nothing Else Matters

 

So close no matter how far

couldn't be much more from the heart

forever trusting who we are

and nothing else matters

Guano Apes - Close to the Sun

glume inocente private

mesaj transmis.

fascinație feminină

băi, rar mi se întâmplă să fiu fascinată de vreo persoană. fascinată gen de o persoană.frumoasă-deșteaptă-voce.superbă-mișcări.fine-etc

dar și mai rar mi se întâmplă să fiu fascinată de o prezență feminină. cred că la un moment dat am și scris pe blog că încep să evit prezențele feminine, mintea unei femei e prea amețită și pentru că sunt și eu din aceeași categorie e destul de greu să vorbești mult cu cineva care vorbește la fel de aiurit ca tine, că nu mai înțelegi nimic, totul se rezumă la aluzii cu milioane de sensuri și ți se ia

de-aia cu Red e simplu. minte de jumătate femeie-jumătate bărbat, la fel ca mine, pot să zic du-te bă acasă că n-am chef de tine.

dar aici e vorba de altceva. știu o tipă care se încadrează într-un fel de tipar ideal, motiv pentru care nu vreau s-o cunosc mai bine, că dac-aș cunoaște-o sunt sigură că i-aș găsi și părți negative. e genul ăla e prezență feminină din literatura japoneză, dar ceva mai frumoasă.

e ciudată ființa asta. e ciudat de frumoasă, ciudat de inteligentă. vampiric de subțire. fascinantă. atât de fascinantă că o să fie un personaj din ce-oi mai scrie eu, dac-oi mai scrie, oricând oi mai scrie.

dumnezeule, e divină ființa asta.


m.

triunghiul platonic

Red. A. eu. sau mai bine zis Red, eu și A. un fel de triunghi isoscel în care eu sunt baza, iar ei sunt cele două laturi egale. triunghiurile isoscel care au un unghi de 60* sunt echilaterale, numai că triunghiul nostru platonic oscilează între cele două măsuri. când sunt toate egale, când două dintre ele sunt mai mari. de vină e latura mică, adică eu, latură a cărei intensitate crește din când în când, așa, de plăcere, plictiseală, admirație, nebunie.
cele două laturi egale nu scad de fapt niciodată. în dragostea lor platonică se întâlnesc într-un punct, dar nu se cunosc prea bine, practic se intersectează doar pentru că eu le fac să fie oblice, în așa fel încât să le apuc pe fiecare de câte un picior. și se mai intersectează și pentru că ele știu una de alta și e bine să știe, pentru ca totul să fie platonic.
triunghiul ăsta platonic nu are limite. în interiorul lui, eu zburd dintr-o parte în alta ca o oaie drogată, vorba aia, mă plimb și adun flori pe câmpie, că doar e frumos.

numai că în triunghiul platonic vor să intre mulți. și cei mai mulți se izbesc de latura mică, adică de mine, numai că oamenii nu înțeleg un nu mai subtil, oamenii cer să fie răniți, vor să le fie zdrobite sentimentele, vor să fie făcuți mici, vor să le faci rău, pentru ca mai apoi să se poată răzbuna, să-ți strige că tu ai fost primul care a dat cu piciorul și că au tot dreptul să fie furioși.

eu nu am nevoie de alte laturi. triunghiul meu platonic e un triunghi perfect. no love requested.

-miku.