mulți oameni nu depășesc stadiul acela de prostie în care orice superstiție este transformată în lege
ei nu depășesc acel stadiu nu pentru că nu vor, ci pentru că nu pot. asta e concluzia la care am ajuns privind în jur ani de zile și încercând să-mi dau seama de ce oamenii acceptă mizeria în care trăiesc, sau, ca să vă dau un exemplu mai clar, de ce femeile acceptă să stea lângă bărbați care le bat
e ciudat că unele preconcepții ni le formăm singuri. eu, la 12 ani, credeam că ești fraier dacă asculți muzică mai veche sau mai ne-faimoasă (cel puțin în România). vedeam în jur oameni care ascultă Blondy (Blondy? nu mai știu dacă așa se numea formația aia cretină), Anda Adam și alte prostii românești, iar eu, care aveam în calculator Guano Apes și Blink 182 mă simțeam ciudat ascultându-le.
sau treaba cu hainele. a fost o perioadă nașpa, de pe la 11 ani până la 15-16 ani, când îmi cumpăram hainele cu maică-mea. bine, și când eram mică tot ea le cumpărase, dar parcă erau mai drăguțe. în schimb, în perioada adolescenței am înotat într-o grămadă mare de căcat înainte să-mi dau seama că ce vreau eu e diferit față de ce vezi în magazinele din Sucpi (un centru comercial din Craiova, unde rareori găsești ceva fără sclipici și paiete aurii; bine, am văzut că există și un magazin cu articole rock, dar ăsta s-a deschis acum vreo 2 ani, deci pe vremea mea...).
suntem limitați. fiecare om are câte o limită psihică personală. e o limitare ipotetică, practic cred că am putea trece de ea, dar nu știu dacă ne-am menține pe o linie a normalității înțelese în sensul publicului larg.
ne limitează mult grupul de oameni în care stăm. avem nevoia de a fi ca alții și de a ne adapta celor de lângă noi, iar chestia asta ne pune bariere. barierele constau în plinul pe care-l simțim alături de cei lângă care ne place să fii.
mă enervează plinul. îmi place involuntar și necesar, dar mă enervează pentru că îmi dă senzația că nu mai am nevoie de nimic altceva. e o senzație cretină, pentru că ajunge până-ntracolo unde nu mai citesc.
am nevoie de ceva nou.
M.
ei nu depășesc acel stadiu nu pentru că nu vor, ci pentru că nu pot. asta e concluzia la care am ajuns privind în jur ani de zile și încercând să-mi dau seama de ce oamenii acceptă mizeria în care trăiesc, sau, ca să vă dau un exemplu mai clar, de ce femeile acceptă să stea lângă bărbați care le bat
e ciudat că unele preconcepții ni le formăm singuri. eu, la 12 ani, credeam că ești fraier dacă asculți muzică mai veche sau mai ne-faimoasă (cel puțin în România). vedeam în jur oameni care ascultă Blondy (Blondy? nu mai știu dacă așa se numea formația aia cretină), Anda Adam și alte prostii românești, iar eu, care aveam în calculator Guano Apes și Blink 182 mă simțeam ciudat ascultându-le.
sau treaba cu hainele. a fost o perioadă nașpa, de pe la 11 ani până la 15-16 ani, când îmi cumpăram hainele cu maică-mea. bine, și când eram mică tot ea le cumpărase, dar parcă erau mai drăguțe. în schimb, în perioada adolescenței am înotat într-o grămadă mare de căcat înainte să-mi dau seama că ce vreau eu e diferit față de ce vezi în magazinele din Sucpi (un centru comercial din Craiova, unde rareori găsești ceva fără sclipici și paiete aurii; bine, am văzut că există și un magazin cu articole rock, dar ăsta s-a deschis acum vreo 2 ani, deci pe vremea mea...).
suntem limitați. fiecare om are câte o limită psihică personală. e o limitare ipotetică, practic cred că am putea trece de ea, dar nu știu dacă ne-am menține pe o linie a normalității înțelese în sensul publicului larg.
ne limitează mult grupul de oameni în care stăm. avem nevoia de a fi ca alții și de a ne adapta celor de lângă noi, iar chestia asta ne pune bariere. barierele constau în plinul pe care-l simțim alături de cei lângă care ne place să fii.
mă enervează plinul. îmi place involuntar și necesar, dar mă enervează pentru că îmi dă senzația că nu mai am nevoie de nimic altceva. e o senzație cretină, pentru că ajunge până-ntracolo unde nu mai citesc.
am nevoie de ceva nou.
M.
2 comentarii:
Buna...
Sunt de acord cu tine,desi uneori parca esti obligat sa te conformezi la fel ca restul. E o stare generala in societatea de astazi, pe toti ii vezi imbracati la fel, vorbind la fel, avand aceleasi gusturi.
E ciudat ca totul e la indigo parca...si devine ciudat. :D
Interesant postul, mi-am regasit unele pareri in el.
Spor la scris!
Mersi, mă bucur :)
Trimiteți un comentariu