pe lângă o înjurătură de efect care mi-ar veni prima oară, vine explicația
vi s-a întâmplat vreodată să fiți întrebați de buzele roșii, mușcate, aproape sângerând? dar de urma aia micuță de pe gât?
hăhă. nu m-ați prins.
sunt doar o neîndemânatică.
m-a întrebat un nepot (la anii mei...) de ce am buzele așa roșii, oarecum rănite. de față cu tot familionu'. da' cum sunt într-o perioadă de nu mă fute la cap că te tratez cu curu' sau te bat, am zis că am buzele uscate și că-mi crapă că sunt răcită. că mi le mușc singură, că-mi rup pielițele așa, de plictiseală. a fost motiv de bârfă, toată lumea s-a întors la treaba sa gândindu-se la cine știe ce aș fi putut eu să fac. uitând că toată vara am lâncezit pe canapeaua din dormitorul meu. (cu cărtărescu în brațe, da' asta ar fi o altă poveste și nu s-ar termina cu buze roase, ci cu creier încins.)
și mi-am adus aminte că acum vreo 3 ani, când abia începuse școala, aveam pe gât o urmă roșie și m-au întrebat niște colege de ea. da, aveau acel zâmbet și întrebaseră pe acel ton.
adevărul e că îmi ondulasem părul și îmi atinsesem din greșeală gâtul. și a fost urma aia de o mare frumusețe și bârfă în clasă.
de la un timp am început să mă amuz pe seama modului în care oamenii sunt oripilați de chestiile neobișnuite. de red purtând șosete înalte. de mine cu ruj mov în amiaza mare. de mine ținându-i mâna lui red într-a mea la biserică. oameni oripilați de fericirea altor oameni.
fericirea se vinde la negru și noi încercăm să lingem picăturile care se scurg pe la colțul containerului unde sunt aruncate resturile.
M.
vi s-a întâmplat vreodată să fiți întrebați de buzele roșii, mușcate, aproape sângerând? dar de urma aia micuță de pe gât?
hăhă. nu m-ați prins.
sunt doar o neîndemânatică.
m-a întrebat un nepot (la anii mei...) de ce am buzele așa roșii, oarecum rănite. de față cu tot familionu'. da' cum sunt într-o perioadă de nu mă fute la cap că te tratez cu curu' sau te bat, am zis că am buzele uscate și că-mi crapă că sunt răcită. că mi le mușc singură, că-mi rup pielițele așa, de plictiseală. a fost motiv de bârfă, toată lumea s-a întors la treaba sa gândindu-se la cine știe ce aș fi putut eu să fac. uitând că toată vara am lâncezit pe canapeaua din dormitorul meu. (cu cărtărescu în brațe, da' asta ar fi o altă poveste și nu s-ar termina cu buze roase, ci cu creier încins.)
și mi-am adus aminte că acum vreo 3 ani, când abia începuse școala, aveam pe gât o urmă roșie și m-au întrebat niște colege de ea. da, aveau acel zâmbet și întrebaseră pe acel ton.
adevărul e că îmi ondulasem părul și îmi atinsesem din greșeală gâtul. și a fost urma aia de o mare frumusețe și bârfă în clasă.
de la un timp am început să mă amuz pe seama modului în care oamenii sunt oripilați de chestiile neobișnuite. de red purtând șosete înalte. de mine cu ruj mov în amiaza mare. de mine ținându-i mâna lui red într-a mea la biserică. oameni oripilați de fericirea altor oameni.
fericirea se vinde la negru și noi încercăm să lingem picăturile care se scurg pe la colțul containerului unde sunt aruncate resturile.
M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu