adam

< I just think that women get stuck in this, like, vortex of guilt and jealousy with each other that keeps them from seeing situations clearly. >
– wise word, adam (girls). 

vita de vie - praf de stele

în seara asta schmbăm registrul pe blog. vița în premieră, hăhă. 

.

last wish for this year
vreau să stau îngropată într-un morman de zăpadă la marginea mării
preferabil cu cineva care să mă ducă la spital în cazul în care intru în șoc hipotermic; preferabil ca acea persoană să tacă, să stea undeva în spate. sau, mna, depinde de persoană; preferabil singură, cred. de m-aș putea teleporta, ce bine ar fi; tot drumul ăla până la mare e urât.
aș vrea să mă închid, să hibernez, un somn lung, fără vise. să mă trezesc de parcă aș fi băut două cafele tari și să fiu ca anul trecut.
go. went. gone.

future

 

The heart is more lonely than we think 

Like a fish seeking water 

We can't just move miserably on to tomorrow

my chemical romance - mama

 

Mama, we all go to hell

I'm writing this letter and wishing you well

a day to remember - have faith in me

plumb - lord i'm ready now

 

un ham și o pereche de cătușe pentru buze

trimițându-i lui M. poza asta
mi-am adus aminte de generală și primii ani de liceu când vorbeam ore în șir la telefon despre viitor și nu găseam nimic potrivit; acum suntem în acel viitor despre care vorbeam și nu facem nimic, murim din ce în ce mai mult, picpicpoc o să pocnim într-o zi sau o să ne pocnească ceva, aproape că aș izbucni în plâns, dar imi e lene până să și plâng (și ar fi o pierdere de timp); Dumnezeule, tronează o lene atât de mare în venele mele și se întinde cronic în tot corpul, încât atunci când citesc îmi zboară gândul și ajung la finalul capitolului și nu-mi aduc aminte nimic din ceea ce-am citit, dar nici din ce am visat cu ochii deschiși; nu sunt în stare să scriu, dar sunt bine [priviți, vă rog, negrul din fundalul blogului (la data asta, adică 26.12.2014, blogul are fundalul negru, e complet negru și negru va rămâne până ce voi fi tristă din nou și voi ajunge la alb)], sunt bine cum n-am mai fost de ani de zile, sau poate e o iluzie, mă rog, am băut două cafele tari și mă dau mare c-o să stau să citesc ca pe vremuri. în același timp s-a dus. o să mă mint singură că am 17 ani și o să încerc să visez. cum spuneam. sunt în acel viitor la care visam cu ani în urmă și nu fac nimic din ce ar trebui. și nici n-o să fac vreodată. că doar sunt eu, din 2011, de când am blogul ăsta, tot eu am rămas, eu sub forme din ce în ce mai cretine.  cel puțin acum am diacritic (uite, mulțumesc roxana pentru asta; m-ai trezit atunci și m-am trezittttt)

vă gândiți vreodată oare fata asta n-ar trebui să tacă? eu mă gândesc, ce-i drept, dar dac-ar fi așa, noi toți ar trebui să tăcem. poate c-ar trebui să tăcem. haideți să tăcem.


m.
p.s. parcă am trăit vreo 7 (număr spus la nimereală) vieți până acum; parcă sunt altcineva în fiecare etapă a vieții; îmi aduc aminte de copilul fericit, pre-adolescenta tristă, adolescenta cretină, tânăra amețită, dusă de-a binelea, cretină până la depresie – sau o iluzie a unei depresii și voluntar, și involuntar auto-induse – și ce-o mai veni; dar nu numai asta, ci totul, chiar sunt X în Y, adică mai mulți într-unul

"era un corb / l-am întrebat de tine și nu mi-a răspuns nimic"

cele două cuvinte cretine pe care [susțin doar acum că] nu le voi [mai] spune-deține-ucide-admira niciodată sunt de fapt

simple ca salutul unui om fericit
de parc-aș spune [penibilă ca ninsoarea într-o dimineață de martie] Bacovia, Doamne, pe tine ––––– de fapt, ador poezia "Nevroză" de la pagina 22 din volumul "poezii", 1975, București, Minerva, trezește-te din morți, mă, noi vrem mai mult; prin noi nu mi-am dat seama încă la ce mă gândeam [nu gândeam, de fapt, deci nu am cum să-mi dau seama; nu pot decât să inventez valențe pentru schițe frugale]


instantanee

# "Și nimeni nu știe ce-i asta –
M-afund într-o crâșmă să scriu,
Sau râd și pornesc înspre casă,
Și-acolo mă-nchid ca-n sicriu."

- "spre toamnă", p.15

# "La grădina publică, un alcoolic francez
Se uita zâmbind la un strat cu pansele,
Pe pavilionul muzicii era un corb
L-am întrebat de tine și nu mi-a răspuns nimic"

- "[da...]", p.179

# "Iubito, cu fața de mort,
De geniu trăsnit,
De-a pururi monotonă,
Goală madonă,
De crini prăfuită –
În visul meu te port..."

- "psalm", p.115

# " Mai spune s-aducă și ceaiul,

Și vino și tu mai aproape, –

Citește-mi ceva de la poluri,

Și ningă... zăpada ne-ngroape."

- "decembrie", p.19

G. Bacovia, "poezii", 1975, București, Minerva

M.M.M.M.M.M.M.

[girls]

– like the best&the worst series for me now

Red Hot Chili Peppers - Scar Tissue

 

With the birds I'll share 

This lonely view 

instantaneous

shave the disease
throw my mind out & kill my memories
draw meaningless lines on my feet
remind me about the snow that fell while we were bleeding&burning&dreaming
a glass of lust broken inside of her guts
someone gently takes my hand and pulls me out of my bedroom's window
says goodbye while dreaming about his –
and then all the veins started to break the habit

System Of A Down - Spiders

 

The V-chip gives them sight, 

All the life running through her hair, 

The spiders all in tune, 

The evening of the moon, 

Dreams are made winding through my head

Red Hot Chili Peppers - Can't Stop

 

the world I love 

the trains I hop 

to be part of 

the wave can't stop 

come and tell me when it's time to 

"ce-ți dau, puiuț?"

O.K. poate că înălțimea mea de jumătate de ștrumf cu fața mea de copil (da' un 15 ani parcă tot am) nu ajută prea mult, dar de la asta până la ce-ți dau, puiuț, în condițiile în care e autoservire și pui pe tejghea, iar casierița tre' doar să-ți ia banii și să-ți dea restul, well, asta e cam deplasat.

hă.

https://www.youtube.com/watch?v=285OKea14Sc

m.

2014,(5) persoane, un singur mesaj

# am citit zilele trecute titlul unui "articol" de pe-un site de știri faimos în românia, dar zic să nu dau nume [fraților, oare cum sunt angajați redactorii pe siteurile posturilor de tv?!] care suna cam așa: urări de crăciun pe care să le spui celor dragi; de ce naiba ai căuta pe net urări? adică de ce nu poți să te duci la persoana aia și să-i spui ce simți tu, oricât de banal ar fi? sau măcar îmbrățișeaz-o, ar fi mai bine. să fim serioși, e de prost gust să scrii același mesaj celor 4536 de prieteni de pe fb, să trimiți un unic mesaj tuturor celor din agenda ta de telefon. nu mai bine suni sau te întâlnești cu persoanele alea de care-ți pasă, iar pe restul îi lași, oricum au și ei la rândul lor persoane importante, nu e ca și cum ție, X, ți-ar păsa că îți zic eu fie ca lumina sfintelor blablabla, din moment ce noi vorbim de două ori pe an. e de prost gust să iei un mesaj de pe net și să-l trimiți unei persoane aproapiate pentru că se prea poate să-l mai primească fix pe același și de altcineva. e de prost gust pentru că arată că nu îți pasă cât să te gândești mai mult decât durează o căutare pe google, un copy și un paste. e de prost gust pentru că nu gestul contează, ci ceea ce vrei să arăți și ceea ce oferi prin acel gest.

na c-am zis-o și pe-asta, prea îmi stătea în minte de vreo câțiva ani. :))

m.

romanța mortului

"Unde-i paznicul?
Să vină,
Să mă vadă,
Să mă cheme,
Să-mi deschidă iar cavoul
Și s-adorm din nou în paza lumânărilor de ceară!..."

"Convorbiri critice", nr.21, 1 noiembrie 1907
"Romanțe pentru mai târziu", Ion Minulescu, București: Litera, 2009, "Romanța mortului", pag. 46

-românii în magazine

vă scriu cu (aproape) ultima suflare, chiar dacă de crăciunul următor voi mânca doar conserve și pateu, nu mă mai duc niciodată la cumpărături cu câteva zile înainte de sărbători mari; lumea a luat-o raznaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa

m.

e? e?

cu 5 minute în urmă:
în sfârșit niște colindători
adică nu d-ăia care zbiară sau bâlbâie 3 cuvinte

https://www.youtube.com/watch?v=83LnTnENCxA&feature=youtu.be

J.S. Bach - Choral from Cantata No.147

nirvana - dumb

 

I think I'm dumb

Maybe just happy

green day - give me novacaine

 

Tell me Jimmy I won't feel a thing

So give me Novacaine

v-i-s-e

am visat iphone-uri, teoria literaturii, schiller, bere, pastile, ovăz, lan de grâu, barcă, pisici, dihori, laptopuri, înghețată, cerșetori, călugări, egiptul, zacuscă, tren, ochi proști, foști colegi, rochii negre strălucitoare, cărți, lansări de cărți, librării, metrou, new york, vlog, versuri am pierdut șirul am deschis ochii și nimic nu era real toate erau palpabile și nimic real

arată-i c-o iu...

un fel de răspuns [?]

"Sunteți credincios? Întrebarea îmi este pusă brutal. Răspund că nimeni nu poate afirma că este credincios în mod absolut sau că, dimpotrivă, are certitudinea că Dumnezeu nu există. Ilustrez afirmția cu o anecdotă (evident, inventată). Întors din zborul său spațial (12 aprilie 1961), Gagarin merge în vizită la șefii de stat. Se întâlnește mai întâi cu numărul unu sovietic, Nikita Hrusciov, care-l întreabă: "Spune-mi, tovarășe: te întorci din cer, ai putut să constați că Dumnezeu nu există? – Vai, nu, îi răspunde Gagarin, l-am văzut, e un bătrân măreț cu barbă albă, pe un jilț de nori. – Eram sigur, exclamă Hrușciov, întotdeauna am crezut că popii au de fapt dreptate! E o catastrofă pentru URSS și materialismul istoric al lui Marx. Jură-mi pe tot ce ai dumneata mai de preț că n-o să mai spui nimănui." Gagarin jură și își continuă turneul mondial. Este primit în final la Vatican de Papa Ioan XXIII. "– Spune-mi, fiule, zice Papa. Te întorci din cer. L-ai văzut pe Dumnezeu, există? – O, nu, îi răspunde Gagarin amintindu-și de jurământ. M-am uitat bine, n-am văzut nimic. Dumnezeu nu există. – Eram absolut sigur, exclamă Papa. Am crezut mereu în sinea mea că ateii sunt cei care au dreptate."

Michel Tournier, "Jurnal extim", Humanitas, 2009, trad. Radu Sergiu Ruba, p. 149

perfume, cling cling

 

and the best 

come as you are

 

Come as you are, as you were

As I want you to be

Take your time, hurry up

The choice is yours, don't be late

And I swear that I don't have a gun

No I don't have a gun

numb

~

A Pain That I'm Used To - Depeche Mode

 

I don't see who I'm trying to be instead of me

But the key is a question of control

There's a hole in your soul like an animal

With no conscience, repentance unknown

Close your eyes, pay the price for your paradise

Devils feed on the seeds that are sown

hell, no

mă enervează franchețea realității cu care oamenii mor; fragilitatea corpului uman; M. M. spune că nu murim, noi nu murim, doar corpul moare; mi-ar plăcea să te cred, M. M.; dar nu suport ridurile luând locul tinereții și îmi dau seama că asta vine din lipsa unei substanțe interioare, a unui fel de împlinire, sau chiar ceva mai mult, dar nici nu știu ce ar putea provoca asta; ah, să nu mă luați cu împliniri familiale, astea ar fi bune doar pentru susținere morală, să știi că e cineva lângă tine când ai 39* și nu ești în stare să îți faci un ceai etc; god, cel mai tare mă sperie faptul că nu aș fi în stare să fac față unui adevăr universal, că eu întotdeauna vreau mai mult, dar rareori știu ceea ce cer; e un fel de plăcere auto-distructivă, dar einstein said it, omenirea nu e pregătită pentru a afla anumite chestii (și totuși a zis că ceva se va întâmpla la vreo 70 de ani de la moartea lui, au trecut 59 de ani din 1955, ă?, calculai bine?)

the sun found us today, welcome, god, fuck us hardly to last 'til the next time.
bo go shi paw yo.

-

 

aș putea să mor și aș fi fericită

dacă diavolul mi-ar îndopa melodia asta în timpane

fuziune, bucurie

"Un soi de mulțumire cam ciudată pe vremea aceea. Fără întâlniri, fără invitații la masă, fără program, fără bani. Perioada de aur când n-aveam nici un prieten."

Henry Miller, "Tropicul cancerului", trad. de Antoaneta Ralian, Iași: Polirom, 2011, pag 18

midnight coffee, dennis kuo

 

let's read, now

let's sleep

noaptea târziu, reflecții

Mă întreb de unde vin astea, de unde vine ura, de unde vine dorința de a avea ceva, de unde vine dorința de cunoaștere, de unde vine lenea, de unde vine nepăsarea, indiferența, unde se duce dorința, unde se duce iubirea sau iluzia iubirii, de ce toate astea sunt mai fragile decât un fulg de zăpadă într-o mână goală.

Când mă gândesc la toate astea, la cum apar și dispar, la cum ne influențează și cum ne schimbă, nu pot să nu mă întreb dacă le trimite cineva, dacă ne privește cineva, extrapolând, dacă chiar există cineva atotputernic, dar ideea asta a unui Dumnezeu care are o carte (chiar și ipotetică) în care scrie sau în ale cărei pagini desenează ceea ce noi urmează să facem mi se pare oarecum idioată. E prea romantică și îmi pare exagerată mai ales când privesc răul din lume, când privesc sângele care se scurge în gurile de canal, dar iarăși apare o altă idee, a Diavolului, a reprezentării răului absolut, care are și el cartea lui sau poate are doar un pix cu care mâzgălește în cartea lui Dumnezeu și așa apar toate întorsăturile astea.
Rațional vorbind, ar trebui să citesc niște studii de psihologie și probabil că aș găsi niște răspunsuri. Intuitiv vorbind, probabil e vorba de mediul în care trăim, e vorba de soare, de ploaie, de modul în care un străin trece pe lângă mine și-mi influențează percepțiile și acțiunile etc.

Vreau să știu pentru ce învăț, pentru ce citesc, pentru ce mă educ/sunt educată.

Dacă recitesc propoziția anterioară, văd naivitatea sensului, naivitatea cu care am gândit-o. Din moment ce vreau să cunosc, înseamnă că trebuie să mă pregătesc pentru ceva. PENTRU CE?! Ne găsim singuri scopuri în viață, ne modelăm viața în așa fel încât să nu ne plictisim, sau ne plictisim cât ne ține punga în așa fel încât să nu ne lăsăm să murim de foame, sau chiar nu avem destulă determinare și ajungem să murim de foame.

Mă gândesc la tot ceea ce simțim ca la niște iluzii, un fel de umbre ale noastre. Mă gândesc la cât de multe simțim, la cât de săraci suntem în simțuri de fapt, la cât de puține știm, oricât de multe am crede că știm, oricât de mult am studia. Și mă întorc la întrebarea care mă trage de păr de ceva timp: pentru ce încerc să învăț, pentru ce citesc, pentru ce scriu? Pentru ceilalți? Să las ceva în urmă? Pentru ce?
Voi muri eu, vor muri ei, au murit toți. În fiecare zi se întinde pomelnicul ăsta și se tot întinde și nu pare să crape, nu pare să se oprească, corpurile noastre continuă să fie arse.

Mă întreb ce ne împinge să acționăm așa cum acționăm. Desigur, până la o limită este vorba de educație, iar educația depinde de mediul în care fiecare individ trăiește. Dar instinctul este mult mai puternic. În situații critice, oamenii se transformă. Toate astea de mai sus, toată educația, toate se schimbă. Se sting luminile din ochii noștri și ceva în noi moare și suntem gata să omorâm la rândul nostru.

Problema cu ceea ce simțim de-a lungul vieții este că toate acestea costă. Viața, în primă instanță, e gratis, o primim, ne este dată pur și simplu, nu cerem, nu știm, dar apoi tot ceea ce urmează costă, de parcă viața ar fi la început o perioadă de free trial, apoi trebuie să plătești pentru fiecare nimic, pentru fiecare căzătură în baltă sau săritură într-o groapă plină cu baloane de spumă. E uimitor cum fiecare săritură, deși atât de scumpă, te aduce mai aproape de finalul jocului, mai aproape de ceea ce este mai rău, mai aproape de moarte.

Prin urmare, de ce facem lucruri în viață? De ce vrem să evoluăm? De ce am evoluat? De ce stagnăm? De ce simțim că suntem epuizați, că fiecare punct din corpul nostru și-a uitat scopul, un scop pe care de fapt nu l-a avut, nu l-a pipăit niciodată, ci doar i-a văzut umbra?

Ce ne determină sentimentele, indiferent de natura lor? Dintre sentimente, cel mai curios este ura. De ce urâm? De ce ne lăsăm cuprinși de ură și distrugem în jurul nostru? Pentru ce distrugem, dacă noi o să murim oricum? De ce simțim nevoie să mergem până la capăt cu distrugerea? Apoi, de ce simțim nevoia să ne autodistrugem?

Te întreb, oricine ai fi și îmi poți răspunde, îmi poți spune cine a pus aceste cuvinte în mintea mea?

Da, înțeleg, creierul meu trimite impulsuri și îmi mișc aproape fiecare parte a corpului. M-am deprins cu lucruri, spre exemplu, cu anumite mișcări precum trecerea în timpul culorii verzi la semafor, instintul de a mânca atunci când simt nevoia, mă feresc de lovituri, îmi retrag mâna instantaneu când ating ceva fierbinte, dar și un animal face asta.
Ce mă diferențiază de el este puterea de a analiza, spiritul de observație care-mi provoacă introspecția. Gândirea, faptul că aleg să-mi privesc mișcările, puterea de alegere, puterea de concentrare. Și tot ce ține de acestea. Cine ghidează lucrurile astea? De ce le ghidează?

Și până la urmă… până la urmă învăț și vreau să cunosc din egoism. (De unde vine, cu ce scop apare, e și el instinctual, dacă da, până în ce punct?) Dar motivul pentru care o fac, ideea finală nu există. Acțiunile de geniu sunt împinse de o forță exterioară, sunt sigură de asta. Sunt lucruri care apar pur și simplu și par a fi eșecuri maiestuoase, apoi se transformă în opera de artă. Sau rămân eșecuri.

În tot acest timp, cât suntem aici, pe Pământ, suntem conduși de o mulțime de paradoxuri. Ideea că și binele și răul s-ar putea întâmpla în același timp mă trage în jos. Nu pot să învăț, nu pot s-o fac gândindu-mă că o să mor și că eternitatea (aici, pe Pământ) nu există. Nu pot să fac nimic pentru alții, pentru că și ei or să moară. Și în același timp nu pot să nu fac lucruri. Dar nu pot să nu mă gândesc și să îmi doresc eternitatea pe Pământ pentru că un alt plan nu am descoperit încă. Mă gândesc că sunt unul dintre cei neștiutori, ca în Mitul Peșterii lui Platon, mă gândesc că eu nu am părăsit încă peștera, aceasta este singura realitate pe care o cunosc, o realitate care ar putea (și probabil că și este) să fie doar o reflexie, o umbră a lumii reale.


01:09 a.m.
Pentru ce scriu, pentru ce mă gândesc la astea, cine se joacă, cine tastează în mintea mea, cine îmi aranjează cutele minții?

Oh, ăsta e un joc în care nu o să câștig niciodată. Lanțurile cu care sunt legată în această Peșteră sunt prea mari, prea grele, prea bine înfipte în jurul încheieturilor mâinilor mele, iar ochii-mi sunt acoperiți de cârpe murdare, groase, îmbâcsite, în așa fel încât nici măcar reflexiile de pe pereți nu pot să le văd.

Pot doar să mă întreb ce-i cu gemetele, ce-i cu mugetele astea distorsionate care se aud de atâta vreme.

Daniel Barenboim: Beethoven Sonata No. 8 Op. 13, Pathetique

instantanee

# curs la facultate, același prof. căruia i se părea amuzant cum se pișă câinii: mai mult ca sigur fiecare dintre voi, fetelor, ați început câte-un roman sau ați scris câte-un vers într-un colț de pagină, dar nu cred ca vreuna dintre voi să ajungă departe cu scrisul

cu alte cuvinte, don' prof., noi suntem proastele de la curu' vacii, right?
ceva mai târziu, spune împăciuitor: desigur, voi sunteți frumoase, deștepte, vă folosiți de ce aveți și ajungeți departe.
oare el se crede? oare hamsterul meu mort l-ar crede?

# M., acum vreo săptămână: mai știi când ne-am îmbătat acum vreo lună și ai plâns?

de plăcere, dăăă. ca întotdeauna

# e întunecat, m-am săturat de atâta lumină artificială pentru mai bine de jumătate din zi, vremea e rece, în București nu ninge, plouă, e urât, urât

# parcă m-aș reapuca de japoneză, pian, coreană, germană, pictură, design, pilates. cel mai probabil o să le iau la rând și o să-mi mai adaug câte-un capitol din fiecare în memorie. adică o să citesc manga, o să mă prostesc la pianul lui red și o să mai învăț puțin dintr-o melodie, o să mă uit la seriale coreene (cică Heirs e mișto, eu am văzut 2 episoade și meh, nu e cine știe ce până acum, dar e cu Lee Min Ho și ne place, place, place), o să îmi iau cartea de germană de la Craiova, o să pictez vreo chestie pe care s-o atârn undeva (văzusem niște idei drăguțe cu desene pe sulurile de șervețele de bucătărie, apoi agățate cumva – design de Crăciun or smth –, o să modific poziția mobilei prin casă și o să fac pilates până la epuizare.

# "Vremea va fi în continuare nefavorbilă, spune el. O să mai fie calamități, moarte, disperare. Nicăieri nu e nici cea mai vagă urmă de schimbare. Cancerul timpului ne mănâncă. Eroii noștri s-au sinucis sau se sinucid acum. Deci eroul nu este timpul, ci atemporalitatea. Trebuie să ținem pasul spre pușcăria morții. Nu există scăpare. Vremea n-o să se schimbe."

Henry Miller, "Tropicul cancerului", pag 5, Polirom, 2010, trad. de Antoaneta Ralian

drummmmmmmmmm

bufniță
și șoarece
scuipă-mi încheiturile mâinilor, în spatele tăriei
vodka
și modul în care câinele se zgribulește sub geaca unui cerșetor autentic
capul plecat pe masă, halatul galben-verde-roșu, culori amestecate, copiii mor în brațele mamelor
în îmbrățișări slabe oasele lor se rup
cântă
cântă-mi, mamă,
ultimul
ul-
ti-
mul
drum

Arch Enemy - Nemesis

Bătrânii, "boșorogii"

Sunt grupuri pe facebook, grupuri de genul "ești din orașul X dacă..." și la fel este unul și pentru Craiova.
Pentru că-mi apar în newsfeed, mai arunc câte un ochi. Câteodată apar și postări funny, precum o fotografie în care erau niște oi într-o stație de autobuz (Craiova, totuși?!), dar astă seară am văzut una în care era scris ceva de genul ești din craiova dacă urăști boșorogii din RAT (regia autonomă de transport craiova). M-am gândit la bătrânii din autobuzele din București, disperarea lor de a prinde un loc, de a se urca primii.

Mă gândesc că este și vina noastră. Avem o societate care nu are deloc în vedere ajutoare serioase pentru partea bătrână a populației. Oamenii aceștia care se îmbrâncesc în autobuz au avut cândva 20 de ani. Noi avem 20 de ani, mai mult sau mai puțin. Noi vom deveni ca ei? Suntem noi niște boșorogi în haine de tineri?

Mă întreb cum vom fi noi când vom avea vârsta lor, dacă vom avea vreodată vârsta lor. Imaginați-vă că vă doare corpul, că sunteți bolnavi, că pensia abia acoperă taxele către stat, că aveți copii și v-ați dori să le dați și lor ceva, că trebuie să vă cumpărați medicamente, că trebuie să mâncați, să cumpărați și lucruri pentru casă, lucruri necesare precum detergent, săpun etc Apoi gândiți-vă că oamenii aceștia sunt un fel de studenți, da, sunt la fel de săraci ca studenții, doar că ei au mult mai multe lucruri de plătit ca noi și poate mai puțini bani. Pe ei nu-i mai susține nimeni. Și pe deasupra nu-i mai ajută nici corpul.

Gândindu-mă la asta mi-au dat lacrimile în metrou, la fel ca acum 3 luni în Craiova, la spital, când am văzut asistentele cum țipă la bătrâni. Nu e corect.

ambulanță, hă, asistentă, hăhă

acum vreo 2-3 săptămâni mi-a fost rău, nici nu mai știu de ce
am sunat salvarea

după ce mi-a pus perfuzia, asistenta a început să mă întrebe de picturile atârnate pe pereți
dar tu ești o persoană mai... întunecată, nu? văd că ai mult negru în desene; ești mai așa...


nu știu exact
dar uneori mă întreb

nu mă mai întreb nimic
pass me the beer





next one, next one, next one
promit, promit că nu fac nimic prostesc


apoi chem din nou ambulanța.
lol.

-

ex.pe.ri.ment

mă uitam în oglindă cum mi se formau lacrimile în ochi, cum cresc. le păstram chiar în chiuveta ochilor, chiar acolo în mijloc, să nu cadă. creșteau, se adunau, crescând vedeam sarea din ele și viciul cu care erau trase spre suprafață
mi-am dat cu ruj pe buze și am privit în oglindă cum mi se formau lacrimile în ochi. le-am privit în ochiul drept, am privit moartea pe care ele o cântă. vedeam mâinile mici din carne care le aduceau la suprafață. venele ochilor, roșul ochilor, laptele care se scurge înainte ca ele să cadă.



fată, lasă ironia, las-o naiba. o dată la câteva luni cad și mă întreb cât timp vor mai fi oameni în jur să mă prindă, să mă ridice. sau poate că

ochii scuipă zeama asta mai des, mai des, poate nu-mi dau seama, poate că



mă uitam în oglindă și nu puteam vedea nimic.

ELUVEITIE - Omnos

Hey, pretty young girl

What are you doing in the forest alone

So far from all beings?

Hey, handsome boy, come here!

Let us pick some flowers

in this forest together!

I am not a boy, I am the bad wolf

In the woods I hunt

Hunt for the flower of your youth

Well, wolf, let us play a game

Let us dance a joyful dance

Let us sing decent songs!

I don't like children's games

I like playing sinister wolf games

In the depths of the forest, with you

Wild wolf, do whatever your heart longs for

But I beg you: Stay with me!

No, girl, I'm not staying with you and don't love you!

Never loved you!

I was a fair and pretty girl

Now I'm poor and overcome with shame

Now only the deep pond awaits me

ARCH ENEMY - My Apocalypse

Neglecting existence, repulse and repent

An endless journey into the morbid

Whispering voices distorting all senses

Buried beneath a scattered heart for all too long

pentru că-s cam proastă, dăă

# vorbeam cu M., care era în baie, despre gelul ei de duș. red e la telefon.
red: ești singură?
eu: nuuuu, purtam o conversație cu fantoma casei despre gelul de duș

# eu: am citit jumătate din roman, deci mai am jumătate, înțelegi?
red: aha, interesant, da, da, continuă (aka not interested)
eu, după un moment de tăcere: vezi că-s proastă? auzi la mine. am citit jumate, deci mai am jumate, de parcă aș putea să am mai puțin sau mai mult.

instantanee

# blogul ăsta se cam duce. da, s-au dus multe și se duc din ce în ce mai multe. păi... cred că mă duc și eu.

# din dășteptăciunea internetului, fortune cookie: accept something that you cannot change, and you will feel better

# goooooooooooooooooooooooooooooooooooooooooool, mamă ce gooooooooooooooooooooool urlă la mine

de ce nu ninge? să ningă, să mă îngroape.

lasă-mă să mor de foame

lasă-mă să-ți scot ochii

lasă-mă

lasă.

la

ia

mă

de m â n ă

și

aruncă-mă.

# mama nu știe ce să spună niciodată

tu spui prea multe, nu spui nimic

eu

eu

eu

–

nu
există

gooooooooooooooooooooooooooooooooool, frate, goooooooooooooooooooooooooooooool

alb

e golul alb

vomit verde, roșu, negru, alb.
stricat ca o cizmă ruptă.

in the dark of the night

 

In the dark of the night, I was tossing and turning

And the nightmare I had was as bad as it can be

It scared me out of my wits

A corpse is falling into bits

Then I open my eyes and the nightmare was me

*dintre desenele copilăriei*

this world - selah sue

aici nu știu

m-am gândit să-mi fac și eu tema o dată în semestrul ăsta, să o fac integral. aveam de tradus propoziția [...] a young couple, married just in time, accused of murdering their six-month old child. apoi m-am gândit la avort, la crime, la ce îi determină pe oameni să ia anumite decizii, sau ce îi împinge către unele acțuni fără să gândească la rece




asta vine de la o persoană care nu cunoaște detalii privitoare la lege. vorbesc aici strict moral

de ce e legal să omori un copil nenăscut, desigur, într-un stadiu de dezvoltare primar, și nu mai este legal să-l omori după ce l-ai născut? e tot copilul tău.


dar. practic, un copil de o lună (intrauterină) ar putea fi comparat cu unul de 5 ani, iar un copil de 7 luni (tot intrauterin) poate fi comparat cu un om de 60 de ani. sunt etape diferite ale existenței. în coreea, la vârsta unei persoane, se numără și anul intrauterin; ei sunt mai aproape de realitate.

știu, copiii omorâți (sau hai să-i spunem fetus, ca să știm exact despre ce vorbim) sunt copii nedoriți și cel mai probabil viața lor ar fi destul de grea. dar părinții (atât mama, cât și tatăl) – consider eu – au comis o crimă.




în același timp pun și întrebarea următoare: și dacă au comis o crimă, ce?




ei bine, nu știu. moral, nu consider avortul o variantă. până la urmă trebuie să ne asumăm acțiunile pe care le întreprindem.



nu, chiar nu știu.


LATER EDIT
apoi mă gândesc că oricare dintre noi nu ar fi putut exista, că oricare dintre mame ar fi putut face avort, că noi am fi putut fi oameni, dar am fi fost uciși de propriile mame

once upon a december

 

this place is like a memory from a dream

seară

știți, știți

sentimentul când chiar vreți să spuneți ceva, dar e prea mult și nu știți care sunt cuvintele pentru asta?
uneori, uneori vreau să scriu, dar mă las mințită de

nu pot scrie la laptop, nu am chef de tehnologie
nu pot scrie într-un caiet, nu pot să adun ideile, e prea direct

și seara se încheie nescriind nimic

blank space

 

mhm, mhm. aproape genială. vorba aia, "look at that face, you look like my next mistake"

-

asta-i cea mai bună melodie a ei. de ce, de ce? e atât de sinceră că nici nu cred c-am respirat.

din nou la spital. mde.

colțea. urgențe. din nou. am așteptat 3 ore jumătate pentru a intra în cabinet. mă dureau toate, gâtul, urechile, fundul - de la prea mult stat jos, spatele - de la scaunul incomod, eram amețită.

mai țineți minte când v-am spus că mi-au dat două diagnostice diferite în decurs de 30 de minute? unul spunea că am amigdalită. chiar aveam amigdalită. mi-a revenit durerea și de data asta iau antibiotice.

am așa o poftă de bere.

vreau să plec. departe, foarte departe.



sau.



poate doar până la mare sau la sinaia. poate. dar singură. mai ales singură.

hm?

nu mai am să vă spun nimic.






chiar nimic.

pucca & garu

 

măăă, ce-mi mai plăcea desenul ăsta 

lana del ray, angels forever

 

Paradise is a game, you have to wonder

I just ride.

pentru că la Litere e amuzant cum se pișă un câine

profesor: unele dintre voi nu stiți, de-asta nu zâmbiți cand vă spun despre cum își marchează câinii teritoriul


dar oare CE este așa amuzant cu privire la nevoile fiziologice ale unui animal? sau la modul său de existență? hai să râdem și să ne dăm coate când auzim de sex etc

m.

«dă-o dracu' de română, că și așa învățați de vă doare capu'»

sectorul 3, o școală de stat, clasele I-VIII

eu – așteptând să-l iau pe A., unul dintre nepoți, de la școală

proful de sport urlând ca din gură de șarpe către un elev: «dă-o dracu' de română, că și așa învățați de vă doare capu'»

eu – strâmbându-mă la prof, proful uitându-se cu ochii mari și proști la mine

eu – dând din cap, proful râzând ca un manelist mizer, apoi făcându-mi cu ochiul de parcă i-aș fi fost complice în gluma sa 

eu – imaginându-mi cât de frumos i-ar sta cretinului cu capul atârnat în jos și învâțând limba română în timp ce elevii săi îi lovesc ceafa lată cu istoria literaturii române a lui călinescu

nepotul – privindu-mă privindu-l pe bou

eu și nepotul – plecând

m.

RED HOT CHILI PEPPERS – MONARCHY OF ROSES

 

we all want the rose you know

Breathe Me - Sia

the man I –

new divide

Like a startling sign that fate had finally found me

And your voice was all I heard that I get what I deserve

Give me reason to fill this hole, connect the space between

Let it be enough to reach the truth that lies across this new divide

2:45 a.m.

și acum hai să ne unim microbii

instantanee

# 4.10.2014
noaptea,
când pisicile își dau jos urechile negre
și merg pe vârfuri să adoarmă în paturi moi

buzele lor roșii, udate de saliva trecătorilor,
crapă sub preșuri murdare


# 9.11.2014
din frustrările mele:

nu le spuneți copiilor: ești băiat/fată, trebuie să fii așa și așa și așa; într-o zi te trezești având nevoie, trebuind, muncind să fii tot și să le faci pe toate. ca împărțirea pe culori. mie îmi plăcea albastrul când eram mică și purtam (de plăcere) roz foarte rar. dar societatea, societatea...


# 12.11.2014 
mă, bucureștiul sucks din multe puncte de vedere. într-un orășel de provincie (vezi craiova), nu vezi chiar la orice colț de stradă oameni ai străzii atât de, well, oameni ai străzii. adică în craiova cerșetorii sunt curați față de cei din B.

dar e și o parte mișto a bucureștiului. (era să zic sena) dâmbovița cu ceață. goluri. luminile de-un galben spumant, un fel de portocală foarte dulce, aproape în proces de stricare.

goluri.
îmi place golul pe care-l poți simți în B. tocmai datorită mulțimii de oameni și a mărimii lui.


# 14.11.2014
noaptea trecută am visat că aveam 61 de ani, dar arătam ca acum, la 20. călătorisem cumva în trecut, eram sus pe o terasă a unui bloc. se vedea orașul, un oraș foarte mare și slab luminat. era un DJ pe acea terasă. am încercat să îl întreb ce se întâmplă, dar era mult prea distant. mi-a spus că nu poate vorbi cu mine, sunt prea bătrână.


# 16.11.2014
mă uitam la fotografia unei persoane. uneori, prima privire aruncată îmi spune: uau, oamenii se schimbă. apoi, involuntar, arunc o a doua privire și văd că e totul identic, doar hainele sunt mai așa-zis luxoase.


M.

*hint

sunt atât de amuzanți oamenii care vor să-ți spună cu orice preț că ei te consideră așa și așa

de parcă s-ar aștepta ca ale lor complimente să te flateze în vreun fel

e bine, totuși

că nu e nimic bun

m.

spitalul colțea din bucurești - urgență. bine ați venit în 2014

scriam astă vară despre cea mai urâtă experiență în spitalul nr. 1 din craiova, când nu aveau băi funcționale, adică nici măcar lumină, iar recipientele pentru analize erau refolosite

http://screamerase.blogspot.ro/2014/08/spital-craiova-2014-pe-scurt-epoca-de.html

pentru că e imposibil să treacă o lună fără să ajung într-o situație penibilo-cronică, azi am ajuns la spitalul colțea la urgențe. pe scurt, dacă vreți să fiți tratați ca niște oameni, mergeți în acest spital. e foarte curat, iar medicii sunt mai calmi ca prin alte părți. bine, la urgențe este tot o tensiune continuă, dar au aparatură nouă și acest lucru îți dă o speranță. mai mai că mi-a aduc aminte de anatomia lui grey.

bine, trecând peste faptul că am primit în decurs de 30 de minute 2 diagnostice diferite – încă nu știu ce să cred, care-i cel corect – chiar am simțit că există cineva care, dacă mi s-ar face rău, nu m-ar lega de pat, pentru ca apoi să plece în ale sale, sau să urle la mine de ce am venit la urgențe cu o simplă durere. nu s-a uitat nimeni ciudat când am zis că mă doare în gât și simt că nu mai pot să respir. adică da, practic e puțin exagerat să mergi la urgențe doar pentru o durere în gât, doar că, exact cum credeam, nu era doar o durere în gât. nu, medicul acela chiar a vorbit cu mine, nu mi-a râs în față ca cei din craiova: ai venit la urgențe cu o durere lombară, hăhăhă (timp în care eu abia mă puteam ține pe picioare).

m.

sunt. ești. suntem.

nimic mai mult, nimic mai puțin
decât tot ce o să avem

ar merge ca motiv de sinucidere
dacă n-aș avea certitudinea că va fi o zi

că vom fi
noi.

fir

azi dimineață m-am trezit c-un ac înfipt în deget
era un fir din părul tău
mi-a despicat pântecul și mi-a arătat cum se zbat diavolii în ritmul procreării

pentru că cerc și mustață

hai să-ți spun sincer de ce m-aș sinucide.

nu ca să-i țin companie unei persoane, deși există o persoană căreia aș putea să-i țin companie, aka să mor cu ea de mână, doar așa, că putem.

aș face-o pentru că ne învârtim în cerc, noi, noi toți, de la cel mai sărac până la cel mai bogat. pentru că așa s-au învârtit toți, de la cei mai proști la cei mai inteligenți.

adică serios, anul ăsta am făcut aceleași lucruri de prea multe ori. aceleași greșeli care nu pot fi totuși încadrate ca greșeli-greșeli pentru că nu depind exclusiv de mine.

nu m-aș sinucide pentru că femeile secolului XXI își epilează mustața. da' n-ar fi rău să încerc o epilare definitivă, să fiu măcar golașă în sicriu. ah, da. dacă o să mor tânără, nu neapărat că mă omor eu, ci așa, dacă o să ascult vreodată muzică prea tare în căști și n-o să aproximez bine viteza cu care se îndreaptă o mașină spre mine, atunci aș vrea să fiu îmbrăcată (dac-a mai rămas ceva din mine) într-o rochie de-un alb-murdar. și să nu aduceți babe la înmormântare. aș prefera niște rock. de fapt, nici nu vreau înmormântare. oricum, nu-mi va mai păsa. fizic. de suflet nu zic nimic.


și totuși, hai să-ți spun de ce nu m-aș sinucide. nu aș face-o pentru că –

LOC LIBER, PUTEȚI COMPLETA VOI.





dacă ar fi s-o fac în acest moment, singurul lucru pentru care n-aș face-o ar fi acela că m-ar apuca panica. aș zice că mai am lucruri de făcut, deși, uite, chit că nu sunt pe moarte, nu fac nimic concret. gândește-te, dacă ar fi să mori acum acum, de ce i-ai cere morții să aștepte? vrei să mai citești o carte? vrei sa mai vezi pe cineva? să ți-o mai tragi încă o dată cu Xulescu/easca?

serios, măi copii, ar fi ceva ce ar trebui să faceți, ceva semnificativ?


eu zic nu. (doar dacă nu trebuie sa salvați pe cineva, desigur – lucru care-mi aduce aminte: dacă voi fi spulberată de vreo mașină, dar tot se mai poate alege ceva din mine, adică nu mi-s moartă di tăt di tăt, să-mi donați ce se poate dona din organe) pentru că odată ce mori, nu mai contează. gata. ești transferat dintr-un catalog în altul și bum, nu te mai interesează nimic.

nu știu cum vine chestia asta d.p.d.v. religios. sunt prea multe chestii de analizat.

pe scurt, red, te iubesc.

M.

omena și femeiul

# ce recomandați pentru memorie? nu știu dacă uitările mele se datorează neatenției, nepăsării sau pur și simplu memoriei proaste.



# plus că beau multă cafea și mai rău mă amețește.



# 5.10.2014

am văzut mai devreme pe facebook, printre multele citate cine știe de unde scoase, unul care mi-a amintit că voiam să scriu o mini-postare despre așteptări 
citatul sună așa:

"te atașezi de o persoană și o crezi specială, diferită de restul și fix atunci îți demonstrează că e la fel ca toți"

pe scurt

faptul că tu crezi că o persoană e specială și diferită nu înseamnă că este exact așa cum ți-ai imaginat-o. desigur, acea persoană poate avea câteva însușiri care o fac să pară mai așa și mai așa, dar ideea asta de la care pornești, că o "crezi" într-un anume fel te duce dintr-o dată într-un anume punct al relației cu acea persoană în care ai anumite (foarte multe) așteptări. îți pare că e într-un anume fel și te aștepți să acționeze în consecință, iar într-o zi, când face ceva diferit de cum te-ai aștepta, sari repede și rănit/ă că ți-a trădat încrederea. [era să zic, pardon, pula]

idealizarea nu e bună când e vorba de o relație reală (de orice fel) cu o altă persoană.

nu vă mai sclifosiți că persoanele pe care le iubiți sau le admirați sau le considerați prieteni v-au înșelat așteptările așa, fără să aibă un fond. da, dacă zici: bă, ne întâlnim la X oră în Y loc, și pretinul îți vine la ora H, unde H este undeva la o mare distanță de X, dacă anulează, bă, ați prins ideea, să existe fapte d-astea clare, nu imaginate de fiecare.

mda. știu. e inevitabil. dar na, zgârmă-te și bazează-te pe tine, nu pe prietenul Z.



# poveste de dragoste
omena se îndrăgosti de femeiul luciferic. omena se trezi pe o câmpie verde, singură, privind în sus cu ochii strălucind a iluzii, iar femeiul își văzu de plimbarea sa printre celelalte stele. the end.


m.

instantanee

# nu înțeleg de ce mă doare capul, nu e ca și cum ultimul meu neuron ar avea cu cine să se bată. săracul, tare masochist îi.

# am răcit și îmi e teamă și să înghit, că mă doare fiecare bucățică din corp, dar mai ales gâtul.

# se făcu unu noaptea, mă? deja? parcă am din ce în ce mai multă energie, deși pic de somn. am dormit vreo juma' de oră azi și am băut o cafea, mă bate gândul să mai beau una, dar la răscruce de vânturi nu mă mai atrage momentan și parcă aș merge să dorm. o să dau cu banul.

# e frig. aș vrea să ningă, măcar să existe un lucru bun odată cu frigul.

# cărtărescu avea o conferință sau ceva marți seara. eu, nu știu cum, am avut impresia că e joi, nu marți. l-am ratat, din nou, din nou.

# mă obsedează ideea de bătrânețe, monotonie, familie, copii, nepoți, familie, familie, familie. nu vreau, nu vreau, nu vreau.

# vreau la maaaaaaaaaaaaaaarrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrreeeeeeeeeeeeeeeee


m.

rain

-+-

It's the same old theme since 1916.

With their tanks, and their bombs,

And their bombs, and their guns.

"Zombie" - The Cranberries

instantanee

# unirii, M1. cobor din metrou, merg spre scări. văd o mamă împingându-și copilul handicapat (la propriu) foarte repede spre metrou. eram amețită și mă gândeam, nu mai știu la ce mă gândeam, dar am avut impresia că o să dau nas în nas cu acel copil și am sărit. efectiv am țopăit. ca un iepure, cangur, maimuță cretină. apoi am mers și mai repede printre oameni. am sunat-o pe M. și i-am zis. m-a bufnit râsul. râd și acum imaginându-mi cum s-o fi văzut din exterior țopăiala mea.

# hm. azi am avut ciudat de multă energie, dar de pe la 7 seara, când am terminat de făcut curățenie și am pornit centrala, m-a luat un somn de mai-mai să leșin. citesc wuthering heights și recitesc aceeași frază de nu știu câte ori pentru că sunt atât de adormită încât nu înțeleg nimic. nici dacă aș citi în română nu cred c-ar merge mai repede.

# trag de timp. știu de ce trag de timp. nu sunt gata să aleg. mă simt ca într-a 7-a, în semestrul al 2-lea, când am dat teza națională la română. cu o oră înainte de a pleca de acasă citeam niște chestii și am realizat că de fapt nu știu nimic și nu mai e timp pentru nimic. senzație de alunecare pe gheață, cădere pe spate, nu poți face mare lucru. de data asta însă am o pernă în mână. dacă reușesc să-o pun la timp sub cap, n-o să mă mai lovesc așa tare.


m.

chopin

hai

azi nu am fost în stare să spun corect o propoziție în română. a trebuit să repet zeci de lucruri pe care le-am spus. e amuzant, pe de o parte. stresant, pe de alta. nici nu mai vorbesc de engleză. realizez că nu fac față în facultatea asta pentru că sunt mult prea înclinată spre a face ceea ce vreau și ceea ce-mi place și sunt mult prea dezinteresată de ceea ce e obligatoriu. i-am zis săptămâna trecută lui F. că m-aș duce în munți, apoi am realizat că n-o să am wifi și ar fi aproape monoton. F. a răspuns că ăsta-i și scopul. dar am nevoie de agitația capitalei și am nevoie să-i pot spune stop oricând.

dacă se mai încălzește vremea mă duc într-un weekend la mare. dacă nu mai scriu pe blog înseamnă că am înghețat pe plajă și ne-om vedea la primăvară.

m.
later edit: tocmai mi-am adus aminte că și în postarea de azi dimineață scrisesem niște propoziții care nu se legau. practic erau niște cuvinte înșiruite fără sens.

---

'cuz I'm only a crack in this castle of glass
Hardly anything there for you to see.

linkin park 
castle of glass


uneori ar trebui pur și simplu să nu ne mai gândim  la ce ar fi dacă. în ultimele luni 'ce ar fi dacă'urile s-au îndeplinit într-un ritm cretin, unul după celălalt. sunt în mare parte 'ce ar fi dacă'uri negative, că de primit o casă pe plajă nu am primit. ar trebui să nu mai am 'ce ar fi dacă' legate de oameni. ar trebui să tac.

m.

zis verde, zis vomă, zis unde-ai-fost-aseară

din viața banală (de parcă ar exista pe bune momente high):

l-am privit pe taică-meo și i-am atras atenția de zeci de ori să nu mai desfacă pungile cu susul în jos, pentru ca azi să fac eu asta și să râd singură de anti-estetica pungii cu grisine. parcă așa, cât să fie mai mult, mai mult, am stat toată ziua în pat, am vegetat, am citit, am ațipit, am mâncat, am citit din nou și toate astea s-au repetat, iar cartea nu se mai termină, burta nu mi se umple, ba pornesc încălzirea, ba deschid geamul și mă lăfăi în frig. am impresia că e duminică, dar e luni, aș bea niște lichior, dar zic să o aștept pe M., H. bea prea rar, îmi e dor de red, de role, de vară, ar trebui să spăl rufele, dar nu, nu, e sărbătoare și ținem la astea.
cred că aș merge la operă, la o piesă de teatru liric, undeva unde să stau jos la căldură, vreau să fie sonorul tare, clar, aș sta chiar aici, în casă. mai bine dorm, mai bine nu fac nimic, hei, nu știam că până și vodka are un termen, sau poate chestia asta, scuipatul ăsta, e apă cu ceva amintiri din cine știe ce amnezeli.
suflu, suflu, sunt aburi sub plapumă.
nu sunt nici eu, nu e nimeni aici.



m.

welcome to paradise

o-ș-a-n

auchan din nou. întreb dacă au pâine feliată (făcută de ei). persoana care punea pâine pe raft a stat secunde bune privindu-mă fix, apoi a răspuns: nu. am întrebat-o dacă urmează să aducă. la fel. mă duc, iau o pâine întreagă și merg la persoana care se ocupa cu feliarea pâinii. îi cer să o felieze, stă, mă privește, mai stă, se uită în altă parte și zice: e caldă? da, zic. oftează, îmi aruncă o privire sictirită și-mi zice: eu nu feliez pâinea caldă.

ok, lady.


m.

all the way home

pentru că am înghețat ca un... hmm... om de zăpadă
pentru că, totuși, e zăpadă și e frumos :3

m.

moartea de la știri

m-a oripilat întotdeauna modul în care la T.V. se prezintă o știre despre o moarte. melodia tragică pe fundal, DAR imaginile cu, de obicei, victima, toate, toate imaginile astea fiind imagini în care acea persoană zâmbește.
mi se pare extrem de macabru să vorbești despre cum o persoană a fost ucisă și să pui asemenea poze, apoi să treci la următorul subiect, așa, pur și simplu.

----m.

eratpetșaer

,aenrac zeihcamed iț-ăs ăm-ăsal

.iihco tocs iț-să

iparoic iș ițolihc ertnirp aiaolp egrucs es

eraosnu ed ănilp acenâm uc arug igretș iț-ec pmit nî iș

ănilatfan uc etiops euzb nid irusrev icrots

ărtsaon ațnirod ac etatimiled ralc iam irupocs era un lamina ed lutcnitsni ec ed im-etșetnima ,lurăp im-ăcidir

.enrac ed

nobody's listening - linkin park

 

But in the meantime there are those who wanna talk this and that

So I suppose that it gets to a point where feelings gotta get hurt

And get dirty with the people spreading the dirt