trimițându-i lui M. poza asta
mi-am adus aminte de generală și primii ani de liceu când vorbeam ore în șir la telefon despre viitor și nu găseam nimic potrivit; acum suntem în acel viitor despre care vorbeam și nu facem nimic, murim din ce în ce mai mult, picpicpoc o să pocnim într-o zi sau o să ne pocnească ceva, aproape că aș izbucni în plâns, dar imi e lene până să și plâng (și ar fi o pierdere de timp); Dumnezeule, tronează o lene atât de mare în venele mele și se întinde cronic în tot corpul, încât atunci când citesc îmi zboară gândul și ajung la finalul capitolului și nu-mi aduc aminte nimic din ceea ce-am citit, dar nici din ce am visat cu ochii deschiși; nu sunt în stare să scriu, dar sunt bine [priviți, vă rog, negrul din fundalul blogului (la data asta, adică 26.12.2014, blogul are fundalul negru, e complet negru și negru va rămâne până ce voi fi tristă din nou și voi ajunge la alb)], sunt bine cum n-am mai fost de ani de zile, sau poate e o iluzie, mă rog, am băut două cafele tari și mă dau mare c-o să stau să citesc ca pe vremuri. în același timp s-a dus. o să mă mint singură că am 17 ani și o să încerc să visez. cum spuneam. sunt în acel viitor la care visam cu ani în urmă și nu fac nimic din ce ar trebui. și nici n-o să fac vreodată. că doar sunt eu, din 2011, de când am blogul ăsta, tot eu am rămas, eu sub forme din ce în ce mai cretine. cel puțin acum am diacritic (uite, mulțumesc roxana pentru asta; m-ai trezit atunci și m-am trezittttt)
vă gândiți vreodată oare fata asta n-ar trebui să tacă? eu mă gândesc, ce-i drept, dar dac-ar fi așa, noi toți ar trebui să tăcem. poate c-ar trebui să tăcem. haideți să tăcem.
m.
p.s. parcă am trăit vreo 7 (număr spus la nimereală) vieți până acum; parcă sunt altcineva în fiecare etapă a vieții; îmi aduc aminte de copilul fericit, pre-adolescenta tristă, adolescenta cretină, tânăra amețită, dusă de-a binelea, cretină până la depresie – sau o iluzie a unei depresii și voluntar, și involuntar auto-induse – și ce-o mai veni; dar nu numai asta, ci totul, chiar sunt X în Y, adică mai mulți într-unul
mi-am adus aminte de generală și primii ani de liceu când vorbeam ore în șir la telefon despre viitor și nu găseam nimic potrivit; acum suntem în acel viitor despre care vorbeam și nu facem nimic, murim din ce în ce mai mult, picpicpoc o să pocnim într-o zi sau o să ne pocnească ceva, aproape că aș izbucni în plâns, dar imi e lene până să și plâng (și ar fi o pierdere de timp); Dumnezeule, tronează o lene atât de mare în venele mele și se întinde cronic în tot corpul, încât atunci când citesc îmi zboară gândul și ajung la finalul capitolului și nu-mi aduc aminte nimic din ceea ce-am citit, dar nici din ce am visat cu ochii deschiși; nu sunt în stare să scriu, dar sunt bine [priviți, vă rog, negrul din fundalul blogului (la data asta, adică 26.12.2014, blogul are fundalul negru, e complet negru și negru va rămâne până ce voi fi tristă din nou și voi ajunge la alb)], sunt bine cum n-am mai fost de ani de zile, sau poate e o iluzie, mă rog, am băut două cafele tari și mă dau mare c-o să stau să citesc ca pe vremuri. în același timp s-a dus. o să mă mint singură că am 17 ani și o să încerc să visez. cum spuneam. sunt în acel viitor la care visam cu ani în urmă și nu fac nimic din ce ar trebui. și nici n-o să fac vreodată. că doar sunt eu, din 2011, de când am blogul ăsta, tot eu am rămas, eu sub forme din ce în ce mai cretine. cel puțin acum am diacritic (uite, mulțumesc roxana pentru asta; m-ai trezit atunci și m-am trezittttt)vă gândiți vreodată oare fata asta n-ar trebui să tacă? eu mă gândesc, ce-i drept, dar dac-ar fi așa, noi toți ar trebui să tăcem. poate c-ar trebui să tăcem. haideți să tăcem.
m.
p.s. parcă am trăit vreo 7 (număr spus la nimereală) vieți până acum; parcă sunt altcineva în fiecare etapă a vieții; îmi aduc aminte de copilul fericit, pre-adolescenta tristă, adolescenta cretină, tânăra amețită, dusă de-a binelea, cretină până la depresie – sau o iluzie a unei depresii și voluntar, și involuntar auto-induse – și ce-o mai veni; dar nu numai asta, ci totul, chiar sunt X în Y, adică mai mulți într-unul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu