instantanee

# unirii, M1. cobor din metrou, merg spre scări. văd o mamă împingându-și copilul handicapat (la propriu) foarte repede spre metrou. eram amețită și mă gândeam, nu mai știu la ce mă gândeam, dar am avut impresia că o să dau nas în nas cu acel copil și am sărit. efectiv am țopăit. ca un iepure, cangur, maimuță cretină. apoi am mers și mai repede printre oameni. am sunat-o pe M. și i-am zis. m-a bufnit râsul. râd și acum imaginându-mi cum s-o fi văzut din exterior țopăiala mea.

# hm. azi am avut ciudat de multă energie, dar de pe la 7 seara, când am terminat de făcut curățenie și am pornit centrala, m-a luat un somn de mai-mai să leșin. citesc wuthering heights și recitesc aceeași frază de nu știu câte ori pentru că sunt atât de adormită încât nu înțeleg nimic. nici dacă aș citi în română nu cred c-ar merge mai repede.

# trag de timp. știu de ce trag de timp. nu sunt gata să aleg. mă simt ca într-a 7-a, în semestrul al 2-lea, când am dat teza națională la română. cu o oră înainte de a pleca de acasă citeam niște chestii și am realizat că de fapt nu știu nimic și nu mai e timp pentru nimic. senzație de alunecare pe gheață, cădere pe spate, nu poți face mare lucru. de data asta însă am o pernă în mână. dacă reușesc să-o pun la timp sub cap, n-o să mă mai lovesc așa tare.


m.