miercuri, 27 februarie 2013

Purgatoriu


De câte ori stelele își aruncă amintirile spre noi,
Îmi vin în minte bucăți din rai și iad,
Și sunt atât de multe că nu am unde să mă ascund.
Spui că nu știi ce-i raiul și iadul, că-s mituri gravate în minciuni,
Dar uită-te la tine și o să vezi că ești și iubire și ură.

Ești floare a raiului și flacără a iadului.

studii in Japonia

Se pare ca orele de somn de azi si-au facut efectul si nu prea am chef sa ma bag inapoi in pat.Dupa ce m-am uitat la cateva clipuri de-alu lui Lindy Tsnag, aka bubzbeauty, bubbiosity (this girl is amaaaazing!) am vazut ca Mirona, care are blogul Japonia, de parte, aproape, care a calatorit printr-o multime de tari asiatice, care a studiat in Japonia si Coreea, din cate stiu eu, a postat un articol nou (da! articolele ei sunt atat de rare si autentice ca savurez fiecare bucatica) asa ca m-am uitat sa vad pe unde a fost si ce a mia vazut. Totusi, articollu este despre cum sa mergi la studii in Japonia. Si... cum eu voiam sa fac asta intr-o buna zi din viitorul meu, am citit entuziasmata. Numai ca mi-a zburat entuziasmul. Deja mai citisem niste articole in care vorbeau studenti la universitati din Japonia sau Coreea despre modul de studiu de acolo si deja incepusem sa ma gandesc ca nu e pentru mine, ca modul lor, asemanator celui romanesc, numai ca mult mai strict si bazat si mai mult pe toceala nu mi se potriveste. De asta o sa zic pas studiului in spatiul asiatic mai sus mentionat. Sigur, voi vrea sa merg, vizitez, but no studies! Pe langa faptul ca iti trebuie o gramada de formalitati, si mai ales un examen in engleza care este echivalentul lui CPE [Cambridge Profiency English], adica cel mai greu de la Cambridge [zic bine? parca mai era unul, dar nu mai stiu sigur care], pe langa interviuri si alte bla bla bla-uri... sa mergi in Japonia si sa ajungi sa "studiezi" mai ceva ca in Romania, adica sa memoriezi o gramaaada de chestii asa, pur si simplu... mi se pare pierdere de timp. In acest sens universitatile din sptiul euopean nordic, gen Suedia, sau vestic, gen Franta, Marea Britanie, sunt mult mai bune. Nu voi alege sa merg la studii intr-o alta tara pentru ca nu ma mai atrage aceasta idee, cel putin in Romania stiu ca daca ma plictisesc, n-am oricum incotro, dar daca as fi Japonia as zice ca toata lumea s-a dat peste cap sa sstudiez eu in Japonia si eu... mdeah. In plus, nu-s eu pea studioasa. Mai ales ca e, ce naiba, Japonia, japneza, o limba care are peste 3000 de caractere, ia eu am renuntat dupa cateva luni de cursuri de japoneza aici in tara.
Tocmai de-asta nici nu vreau sa ma mut, momentan, intr-un alt spatiu. Ma plictisesc mult prea repede.
Si la cat de mult nu ma atrage mai nimic, e clar ca as spune stop oricarei incecari.

Pe de alta parte, chiar vreau sa vizitez Japonia.

marți, 26 februarie 2013

miroase a creier ars?!



Wah... what a day! Am domit 5 ore si inca sunt super-mega-extra obosita si tot ce-mi doresc e sa am un pat ca asta.    <----

E atat de enervanta scoala, cu toate cerintele ei. Mai sunt vreo 3 luni nomale pana la bac si cred ca o sa incep sa ma urc pe peeti de plictiseala la scoala. Numai ca, din cand in cand, ii mai apuca pe profi sa ne dea cate-o tema care sa provoace un brainstorming pe care noi il vom esua fara cea mai mica problema. Cine se mai streseaza sa faca o nu-stiu-ce copunere la franceza cand tot ce ne dorim e sa terminam odata cu plecarile astea extra... exta... cum se zice?
Chestia e ca sunt complet epuizata si de doua saptamani n-am mai fost in stare sa dom mai mult de 6 oe pe zi, inclusiv in weekend. Si e frustant, tocmai eu, care domeam in ju de 15 ore pe zi, sa ajung asa. Dar o sa recuperez eu candva, dupa bac.
Si ma tot gandesc ca-mi doresc ceva insa nu stiu ce, pentu ca nici maca McDonald-ul si tv-ul cu toate prostiile anti-desteptaciune nu ma fac sa uit de stres. As cam vrea sa merg pri tara, sa vizitez niste chestii. No se poate... As vrea sa am uit log off si sa nu mai imi aduc aminte/realizez/stiu ce fac pana dupa ce termin cu bacul. Nu mai sunt in stare nici sa zic: uite ce urat/frumos e o chestie indiferent ce-o fi ea.
Sunt ataaaat de monotona si am ajuns sa ma plictisesc si eu de mine. Am de scris doua recenzii intr-o campanie a editurii ALL si desi am citit cartile nu sunt in stare sa fac asta pentu ca nu e ceva pea puternic sa ma determine.

Si cel mai bun lucru pe care il pot face e sa ma bag in pat si sa ma culc la loc, chiar daca m-am trezit acum 15 minute. Noapte buna! *.*

luni, 25 februarie 2013

Am mers și am căutat



Mi-am tras eșarfa neagră mai sus, ploaia îmi udase părul și se scurgea apă din el, întinzându-mi dermatograful. Mergeam repede. Sigur, mergeam foarte repede, dar nici măcar nu aveam o destinație. Te-ai întors vreodată într-un loc ce odată reprezenta ceva frumos, plin, călduros pentru tine? Un loc unde obișnuiai să pierzi vremea cu niște persoane la fel de amețite ca și tine? Te-ai întors vreodată singur, ai văzut vreodată răceala și gheața care au cuprins locul tău și al lor... ai simțit teama și singurătatea, dispariția celor mai mari bucăți ale sentimentului de siguranță, de bine?
Mă uitam în jur cu ochii mici, căci picăturile de apă se tot scurgeau de pe frunte pe ochi, de pe ochi pe nas, pe buze, pe gât. Până și hainele se udaseră. Apa trecuse prin tot și strânsese materialul pe corpul meu. Și nu puteam să mă uit în spate sau în față, nici măcar în sus. Cu privirea număram pașii pe care îi făceam pe asfalt. Ploaia era torențială, o ploaie de vară, rece și revigorantă. Aș fi putut să dansez în ploaie.
M-am așezat jos, lângă un zid aplecat. 
Acum mă gândesc că, așa în paragină cum era, cu bucăți scoase din el, cu urme șterse de grafitti, un zid în mijlocul nicăieriului ar fi putut să mă strivească mai ușor ca o bătaie din palme. Nu trebuia decât să fi bătut puțin mai tare vântul, ba chiar și eu l-aș fi putut doborî doar printr-o atingere.
Dar n-a căzut și n-a căzut și n-a căzut și n-a vrut să mă strivească. Mă întinsesem pe jos, lângă zid, și stăteam cu fața în sus, fără să pot deschide ochii. Îi țineam strânși și încercam să separ picăturile de ploaie, să număr înțepăturile, furnicăturile care mă atingeau din ce în ce mai indecent.
Ploua. Ploua. Ploua.
La un moment dat m-au trecut fiorii, m-a luat cu frig, am început să tremur, m-am strâns covrig, ca un câine, și am strâns și mai tare din ochi.
M-am trezit când s-a oprit ploaia și am luat-o iarăși din loc. Eram udă, murdară, plină de noroi și cu toate astea, ploaia fusese o baie spumantă a realitații. Îmi aruncase în față cu vârf și îndesat. Și nu aveam să mor.
Așa că, ridicându-mă, am continuat să-mi târșâi pașii spre... 

poc-poc

suna patetic, dar chiar am avut visuri. si-au disparut. uite-asa. poc-poc
si chiar daca vreau sa zic: yes, i'm dead. so what?
i can't

\m/
...

mi-am omorat micuta

in momentul asta tremur destul de tare cat sa ma mir ca inca sunt in stare sa scriu ceva. aveam o gramada de lucruri de facut azi, dar am renuntat la toate dupa ce am trecut de cursul de engleza.
azi, cand am fost la vet, am aflat ca puroiul i s-a extins si in restul corpului. de altfel, i se umflase destul de dubios burta...
asa ca doctorii au decis sa o eutanasieze. e o injectie care provoaca somnul si apoi moartea
apoi o sa o incinereze.
asa ca azi, 25.02.2013, naoki a fost abandonata. da, abandonata. practic am lasat-o pe mainile lor. am lasat-o acolo chiar daca ea ma privea cu singurul ochi ramas neatins de puroi cu atata... disperare
si mie imi e frica de abandon. nu imi e teama de moarte. dar imi e teama de singuratate, teama sa nu raman singura intr-un loc unde nu voi mai putea vedea nimic din ce iubesc
daca animalele simt... trebuie sa-i fi fost tare frica
motiv pentru care am plans vreo 10 minute; apoi gata, s-a dus. nu mai sunt in stare sa plang, pur si simplu nu pot; e ciudat, am ajuns sa nu mai simt mare lucru, scurte momente in care simt durere-fericire-iubire; in rest sunt goala, nu ma intereseaza nimic; un robot.

am iubit-o pe naoki. sigur, mi-am iubit fiecare hamster. iubesc animalele. imi pare rau doar de ea, imi este frica pentru ea si imi este teama de durerea ei. doar atat.

a fost un episod din viata. vor fi multe alte intalniri cu moartea.

ma simt de parca as fi dat mana cu moartea. ca si cum as fi iesit la un suc cu ea si as fi incheiat un targ. ma simt mizerabil. mi-am omorat micuta.

dar cel putin nu o mai doare.


miku.



yey uau wow ura happy face smile miku in the 7th heaven

gagnam style si harlem shake si old mcdonald has a farm, toate odata - :))
am fost tare fericita sa vad ca narcis iustin ianau s-a calificat in finala eurovision romania
daca asta vara obsesiile mele erau smiley(cantaretul, nu smiley face), hello kitty, h&m, acum se pare ca ma atrage opera
(nu ar fi prima oara, spre exemplu, in iarna lui 2011 eu eram vecina nebuna care dadea volumul la maxim pe melodiile lui andre rieu, de altfel, unul dintre preferatii mei)
asa ca... sunt super-mega-extra fericita ca exista o sansa reala de a trimite pe cineva competent la eurovision in suedia
daca va fi ales narcis vom avea in sfarsit o sansa mare de a inainta pe locul doi sau unu
ar fi genial.
spre deosebire de romanii au talent, sezonul 1, unde nu a castigat talentul ci "povestea". fratioare, parca ar fi fost dansez pentru tine; a fost o prostie; am ramas cu gura cascata cand a castigat acel... "rapper"

in schimb, mi-a placut mult de tot melodia elenei carstea muttart, spinning. o voce superba

siiiii un harlem shake de la eurovision semifinala a 2-a

sâmbătă, 23 februarie 2013

ascultă, zeii cer sânge


O să-mi iau ca animal de companie, un om.
Și o să-i pun la gât un lanț din ținte înfierate.
O să-i admir dansul morbid în lacul său de sânge
Și la final o să-i spun că destinul nu și l-a scris singur.

Voi zâmbi când voi vedea alții asemeni mie,
Zbătându-se în ghearele unui lanț străjuit de zei,
Și-mi voi scuipa sângele pe care ei îl cer,
Pentru o vină inexistentă.

vineri, 22 februarie 2013

Am detestat melodia asta inca de cand am auzit-o prima oara cand a aparut. Sigur, nici nu am ascultat-o decat daca a fost sa fie fara alegerea mea. Dar nu am crezut ca ma va face aproape sa cad din picioare cand, dupa 2 ani, am reauzit-o, iarasi involuntar. God. Memories. Nu mi s-a mai intamplat niciodata ca o melodie sa aiba o asociere atat de puternica cu o anumita persoana, mai ales ca melodia mi-a displacut. Not funny!

cuvinte de cautare


Uitandu-ma prin ce modalitati ajung oamenii pe blogul meu cand dau cautare pe google, m-am gandit sa va arat si voua cateva care sunt cam...


1. poiezi despre vapiri 4versuri
"poezi" despre "vapiri"  Cat de incult sa fii? Doar asa, ca sa vedeti. :)) Dar poezii despre vampiri?! Hai sa fim seriosi. Ce-ai putea scrie? Vino si suge-mi sangele?! [cobori in jos, luceafar bland... - no, merge:))]
2. antonia fetita
Intr-adevar Antonia [cantareata romanca] are o fetita, dar nu gasiti asemenea noutati pe blogul meu. Sorry.
3. astept sa ma chemi
Asteapta, mai stii, intr-o zi poate chiar te va chema cineva. :))


joi, 21 februarie 2013

[narcis iustin ianau] ce pot sa faca un STILIST si un MAKE UP artist

INAINTE


DUPA


SFATUL MEU?
daca aveti talent, atunci riscati si castigati.


Si noua lui melodie, cu care participa la Eurovision Romania:

miercuri, 20 februarie 2013

să zici nu

Suntem noi oamenii formatati in felul acesta de a nega orice poate fi posibil dar noi credem ca nu. Pierdem ocazii care apar doar o data in viata. Sigur, din privinta viitorului, acele lucruri carora le spunem "nu" nu sunt intotdeauna lucruri prea importante, dar ne-ar fi putut ajuta. Ca atunci cand castigi puncte in jocuri. Un punct nu te trece la nivelul urmator, dar mai multe...
Fir-ar sa fie de ochi inchisi. Tre` sa-i mai deschidem larg din cand in cand. Poate ne sare ceva in fata, poate realizam ceva.

Miku.

marți, 19 februarie 2013

Ce e bine?

Mă tot gândesc că oamenii spun nu e bine să faci aia, nu trebuie sa faci asta, nu e bine ceea ce faci, cum ești.
Dar eu nu știu ce e bine să faci și cum să fii.

Voi știți ce e bine? Ce e bine?

CE

E

BINE

ȘI CE NU?!

moarte

Sadisme. [impropriu]
Nu-mi place moartea asta.
Zic de asta de care vorbesc oamenii. E scarboasa. Da, gretoasa, scarboasa, gata sa ma faca sa vomit. Nu e deloc trista, asa cum e in mintea mea.
Am fost la tara in weekend. Sau acum doua weekenduri, nu mai stiu sigur.
De fiecare data, ai mei vorbesc despre cine a mai murit. Printre alte subiecte, bineinteles.
Dar e gretos. E oribil.
Si-apoi toate povestile despre cine a mai facut rau, cine s-a mai certat pe nu-stiu-ce pamant, cine a mai distrus pe cine.
E o lume mai vicioasa ca cea de la oras. Aici oamenilor nu le pasa. Da, nu ne pasa nici macar de cine e apropiat noua. Ma rog, mai sunt si oameni carora le pasa. Dar sunt putini. Poate unul la un milion.
Nu stiu, insa, ce moarte e in realitate asa cum o vad eu in textele mele.
Moartea e groaznica, orice as incerca eu sa scriu. Orice as face, tot greata imi e de ea. De corpurile moarte. De lipsa sufletelor.


M.

[poveste+de-ale mele] Ghost's river

Detest stresul de dinainte de ceva. Pe langa o lucrare la istorie pentru care nu am invatat nimic, am o simulare de bac la meditatie. Pe langa scoala, unde si asa nu facem nimic, mai am si meditatia la logica. Pe langa astea, nu am chef sa fac nimic. Time out. I want to switch the user. Can I?
Pe langa astea, am stat aseara pana tarziu sa scriu o mini-povestioara pentru engleza care avea un final tampit dat: "Despite everything that had happened, Harry thought it had been one of the best days of his life".
Da, initial am vrut sa scriu despre cum Harry trece printr-o serie de evenimente care il aduc moartea [sunt tare sadica zilele astea:))], dar nu se putea, pentru ca pam-pam-pam, Harry trebuia sa afirme ca asta a fost cea mai tare zi din viata lui. Am dat-o cotita si l-am facut pe Harry sa se intalneasca cu o fantoma si aproape sa moara inecat intr-un rau. :)) Dar hei, l-am si salvat!
Am scris vreo 5 pagini de caiet mic la povestea asta, echivalentul a o pagina jumatate de word. Scrisesem povestea in PC pentru ca pur si simplu nu am nicio idee atunci cand e sa scriu cu pixul in caiet. Nu m-am asteptat ca o pagina si jumatate de word sa fie asa mult...
Si nu i-a convenit divei, m-a pus sa-i fac si niste exerciti de gramatica. Si am gresit, evident, ca in timpul scurt pe care mi l-a dat nici n-am putut sa recitesc raspunsurile pe care le-am scris. Si mi-a dat 9. Mdeah. Ma mir ca nu a comentat la text.
Povestea este right here. Era tarziu aseara si am uitat ca trebuia sa pun ghilimele in loc de linie de dialog, dar...


"Harry woke up early that day. He had never been so excited before. It was his eleventh birthday and his parents had already promised him that they’d buy the bike he wanted.
As I was saying, Harry has woken up early and after his parents congratulations, he took his bike and ran away of the city. As he was climbing one of the hills that covered the city, he suddently saw a big light hiding behing of a tree. He stopped and looked stright ahead. There was something like a child there and he decided to go ask him to play with.
When he reached the tree, he saw it was really a child at his age and, smiling to him, Harry asked him what was he doing there all by himself. The other boy responded quickly:
– I am waiting for someone to play with me!
Harry looked surprised but he told the other child he could play his bike.
– My name is Andrew! yelled the other boy while he was playing around in some circles with Harry’s bike.
– I’m Harry! Where are you from?
Harry was standing under the tree’s shadow, having a little rest.
– I’m from Winchester.
– No way! Harry exclaimed. That’s so far away from Plymoth. How did you get here?
– I was trying to find my family...
– Where is your family?
– Underground.
Harry started to think the guy in front if him might be crazy.
– Are you not human?
– I am human, but my parents are dead.
– Then why did you come here, and how?
– They were coming here few months ago, to visit some in-laws. But they never got back.
Andrew was almost starting to cry and Harry felt bad for him.
– Aren’t you hungry? Come to my house!
– I am not.
Harry was becoming more and more frightened.
– You should go home, don’t you have some in-laws from where you come?
– I don’t, I have never met any of them.
– Then you know where exactly were your parents coming?
– Somewhere in Plymouth. But Harry, why are you so annoying, let’s just play!
Even if Harry was a little bit scared of his new friend, he quickly forgot about fear and started to play. They were climbing the hills, walking on the ground, climbing the trees, when suddently they found a river.
– Let’s cross the river, Andrew said enthusiastic.
Harry was not so sure they can do it, the river was flowing quickly and he had never done this before, but Andrew convinced him to do it. They slowly came down the river and as Andrew was first, he started to jump from stone to stone, until he reached the other side. Harry was trying to do the same thing as Andrew and as he tried to jump, he fall right in the middle of the river.
He started to scream for help and look for Andrew, but Andrew was nowhere.
– Andrew! Andrew! Someone, please, help!
Harry was scared of death when a man working on the field heard him and ran after him. Fighting with the waves, the man managed to save him. When Harry got safely out of the water, he was shaking of fear and coldness and that man gave him a blanket to cover with.
– Where are your parents?
– In P-P-Playmouth... said Harry while was body was trembling.
– Let’s get you home, said that man.
– But there was a child...
– In the river? said the man scared.
– No, on the other side of the river, gived Harry details.
– Oh, no... there is no child there, smiled the man. It’s only a ghost.
– A ghost?!
Harry was really alarmed.
– Few months ago a child has died in the river, we found his body on the afloat. Since then, a lot of children were attracted to the river.
The man stopped for a second. When he started again, hee seemed amused:
– All of them releaved the same story as you: a child taking them to cross the river. Listen to me carefully, said that man, you should never come near by, do you understand me?
Harry nodded with a serious face.
– Let’s get you home, said the man smiling.
When the night come and Harry was back home safe and sound, he thought that despite everything that had happened, that was one of the best days of his life."

luni, 18 februarie 2013

În toiul morții


Poți să privești către nemurirea ce a cuprins pământul,
Poți să visezi și tu la o noapte furtunoasă.
Norii se sparg în urlete, fantomele străvezii își ascut sulițele,
Se apropie o noapte de jar.
Nu se văd îngeri, nu strălucesc stele, se zbat cu o plăcere surdă
O mulțime de diavoli căzuți dintr-un iad impotent.

Stă moartea pe vine
Și îți ascultă răsuflarea.

Letter no. 8

I’ve wanted to kiss you,
then I’ve fallen over the
mountains

and seas

and clouds
I’ve fallen in a red trees garden
And I’ve seen my death.
Will you stay near me,
While my soul is trembling to Heaven?

Letter no. 7


Love is the key of inside distruction.
Piece by piece, you’ll be ruined.

Love is also the most powerful drug,
Which also ruins you.

Love is the world’s biggest problem,
It creates war and peace.

Love is a sword which cuts every piece in us,
Throwing our blood away.

Love is a magic weapon and she killed
Every powerful man in the history.

Love is pain and suffer and illness,
You can not hide when she’s starving.

If I wouldn’t love,
I would have been the most happiest girl in the word.

Even so,
I like its bleeding.

duminică, 17 februarie 2013

Catul - Basia Mile

"Dă-mi o mie de sărutări,
apoi o sută, 
apoi alte mii, 
apoi o a două sută, 
apoi încă alte mii, apoi sute. 
Când vom fi făcut multe mii, 
le vom învălmăşi, 
ca să nu le mai ştim socoteala, 
ca nici un rău să nu poată să ne atingă, 
când va şti câte sărutări au fost."

Eugenio Montale - Lămâii


Eugenio Montale
OSSI DI SEPPIA
Lămâii 

Ascultă-mă, poeţii-ncoronaţi 
Se mişcă numai printre plante 
Cu nume rar întâlnite: buxus, ligustru sau acant. 
Mie, sincer să fiu, îmi plac drumurile ce se-nfundă 
În râpe ierboase, cu băltoace 
Aproape secate unde-nhaţă băieţii 
Câte-un firav ţipar: 
Ulicioarele de-a lungul şanţurilor:
Ce coboară printre moţurile trestiilor 
Traversând grădini printre lămâi. 

Mai bine dacă zarva păsăretului 
Conteneşte-nghiţită de azur: 
Căci se aude mai clar murmurul
Ramurilor prietene în văzduhul aproape neclintit: 
Şi noima acestei miresme 
Ce nu ştie să se desprindă de pământ 
Picurându-ne-n piept o gingăşie muncită. 
Aici vrajba descumpănitelor
Patimi ca prin minune-amuţeşte, 
Aici avem şi noi cei sărmani partea noastră de-avere 
Adică mireasma lămâilor. 

Vezi, în aceste tăceri când lucrurile 
Se lasă-n voie şi par gata 
Să-şi dea în vileag cel din urmă secret, 
Te-aştepţi uneori 
Să decoperi vreo hibă-a Naturii 
Al lumii punct mort, veriga slăbită, 
Firul de descurcat care-n sfârşit să ne poarte 
În miezul unei adevăr. 
Privirea discerne-mprejur 
Mintea ia urma, dezbină, pune de-acord 
În parfumul ce se revarsă 
Până spre asfinţitul zilei. 
Sunt tăcerile-n care se vede 
În orice umbră ce se-ndepărtează
O stingherită Zeitate. 

Dar amăgirea conteneşte şi timpul iar ne-aduce
În zgomotoasele cetăţi din care-azurul se arată 
Doar zdrenţuit, acolo sus printre cornişe. 
Ploaia istoveşte pământul, apoi; se-nteţeşte 
Plictisul iernatic peste case, 
Lumina devine tot mai zgârcită – se zgârceşte şi sufletul. 
Când într-o bună zi printr-o poartă întredeschisă 
Printre copacii din curte 
Ni se arată galbenul lămâilor; 
Iar gerul din inimi dispare, 
Şi-n piept ne ropotesc 
Cântările lor 
Goarnele de aur ale solarităţii. 

sâmbătă, 16 februarie 2013

[emma] EMMA [VI], NATHANIEL [VII]


EMMA [VI]
Am visat că mă îmbrățișai și plângeai lângă mine. Mâna ta era atât de caldă, pielea ta atât de fină, ochii tăi plini de lacrimi. Și eu plângeam, dar nu pentru că eram moartă. Plângeam pentru că voi pleca departe și nu voi mai putea să-ți sărut buzele, nu voi mai putea să zbor alături de tine, nu voi mai putea să te iubesc. Încercai în van să îmi miști corpul, să-mi faci membrele să se plimbe pline de dorință peste alte tale. Zilele noastre de iubire se sfârșiseră și eu zburam singură spre o lume nouă. Eram singură și numai singurătatea mă îmbrățișa acum. Nici-o lumină orbitoare, doar imperfecțiune, durere și nemurire. Te iubesc. Te iubesc. Te iubesc.
Iartă-mă.


NATHANIEL [VII]
M-am pus în pat. Pe tavan, Diana lipise stele fosforescente și tot privindu-le mi-am adus aminte de momentul în care murise bunicul meu. Aveam vreo nouă ani și mama mă lăsase la el în vacanța de vară. Eram doar noi doi, singuri, într-un sat în care populația nu trecea de două sute de persoane. Ne trezisem dimineața devreme și îmi dăduse cizmele bunicii, care, chiar dacă îmi erau mari, le purtasem entuziasmat. După ce a luat o bucată mare de brânză și una de pâine, am mers împreună la pescuit. Avea o barcă veche, făcută de tatăl lui și mie îmi era mereu teamă să nu cad din ea. Lemnul nu părea să fie prea rezistent, dar bunicul era atât de încrezător în barca aceea că ar fi putut să își mute acolo toată casa.
Ziua nu a trecut repede, dar când am ajuns acasă seara mi-a cerut un pahar cu apă. S-a pus în pat, a spus că îl doare capul, că e amețit. M-am dus în bucătărie, dar am auzit niște prieteni strigându-mă de afară și m-am dus la ei.
M-am întors târziu, noaptea. Când am intrat în dormitorul său l-am văzut întins pe jos. M-am dus lângă el și l-am strigat pe nume de câteva ori. Am început să tremur, am început să plâng, să-l zgudui, să-l strig, să-l strig, să-l strig. Dar nu mă mai auzea. Nu mai voia să-mi răspundă. Plecase. Mă lăsase singur. Singur.
Nu i-am vorbit mamei o lună întreagă. Am lovit-o pe psiholoagă, am devastat casa, am fugit de acasă. Amintirea lui, amintirea bătrânului care-mi ceruse apă mă bântuia constant. Eram un copil, dar știam că fusese vina mea. Aș fi putut să stau lângă el, să îmi dau seama că e bolnav. L-aș fi salvat. Aș fi putut să-l salvez.
Îl mai visez, uneori. Aceeași secvență se desfășoară mereu: îl văd cerându-mi paharul cu apă, apoi mort lângă patul său, cu gura deschisă, cu ochii pironiți spre cer, cu mâinile încleștate.

Uneori e chiar enervant sa arati de 13 ani. La infinit. 

Joan Jett - I Hate Myself For Loving You

I think of you ev'ry night and day.You took my heart, then you took my pride away. 
I hate myself for loving you. Can't break free from the things that you do.I wanna walk but I run back to you, that's why I hate myself for loving you.

în două lumi diferite

M-am tot gândit pe parcursul ultimilor doi ani la faptul că eu am perceput viața complet diferit față de cum era ea. De când am publicat Atracție parcă a început să se desfășoare totul mai clar, dar mai urât și mai sumbru.
Ani la rând, încă de când eram foarte, foarte mică, am crezut că viața e așa: copiii sunt copii, părinții părinți, creștem, devenim și noi părinți. Și aveam o convingere uriașă cum că trăim în viata asta pentru a face greșeli, că viața asta este premergătoare vieții viitoare care va fi marcată numai de lucruri bune, că acum învățăm cum să ne purtăm pentru viața cea bună care urmează. Vă asigur, nu are nici-o legătură nu religia. Pur și simplu eu așa credeam, era concepția mea despre viață așa cum știm toți că fără apă murim.
Nu am nici-o idee de unde mi-a venit în minte, dar cred că aveam vreo 7 ani și eu susțineam tare și clar că trebuie să facem acum greșelile pentru a nu le mai face după. Și mai credeam și că oamenii după 30 de ani nu mai trăiesc.
Și mă gândeam la asta și mi-am dat seama că am fost așa de prinsă în lumea asta încât m-am pierdut de credința mea, de ceea ce aveam eu bine stabilit. Nu mai pot să cred că va exista o viață viitoare bună, cel puțin nu una așa cum mi-o imaginam eu. De fapt, îmi imaginam exact această lume, dar fără părțile rele.
Trebuie să fie oarecum plictisitor, nu? Cred că nu.

Și de când cu cartea am început să văd mai bine lumea. Am luat contact cu diverse persoane, am trecut prin milioane de emoții și am descoperit cum poți să fii și iubit și urât. Și am descoperit, la urma urmelor, indiferența.
Și cu indiferența înainte am ajuns să fiu o umbră.
Dar umbrele sunt frumoase. Creează o realitate deformată, imaginativă.

Vreau să cred într-o lume perfectă, dar e imposibil. doar 10% din creier, nu-i așa? nici imaginația nu poate merge prea departe...


Miku.

BUBBLES on saturday morning


A.: :-?
miku: văd bulinuțe
A.: ah
A.: a
A.: :))
A.: si eu cai
miku: sunt bulinuțioși?
A.: 馬
A.: uma
A.: horse
A.: :))
miku: deci bulinuțiozitățile
A.: da
A.: bulinosi
A.: UvU
A.: da doamna bulina
miku: i've seen
miku: bubbles
miku: de ce nu ești bubiluțioasă?
A.: ))
A.: pentru ca bubilutiozitatea se obtine in timp bulinos
A.: lucrand cu buline

vineri, 15 februarie 2013

-avort

Azi m-am trezit special la 7:30 ca sa merg la ora de religie. Modul in care vorbeste profa` e relaxant, da un aer simplist vietii; nu e o profa de religie tipica. Bieninteles, vorbeste despre Dumnezeu, dar are incalinatie spre oratorie, e pur si simplu o profesoara cu vocatie.
Dar nu a venit la ora, in schimb a venit un alt prof pe care il stiu de mult timp. Ai mei il cunosc, sunt oarecum prieteni, cu toate astea nu se prea inteleg. Stiti voi, prieteni care vorbesc de doua ori pe an; au idei si conceptii diferite. Profu asta avea o mare pasiune, ii placea sa regizeze filme. Are cateva filme foarte bine facute, ba chiar a fost contactat de niste firme mari in bransa; el a refuzat totul pe motiv ca nu e facut pentru asa ceva, el vrea sa urmeze calea lui Dumnezeu, etcetc. Nu am nimic cu el, e alegerea lui. Dar a vorbit despre casatorie in asa fel incat sa dea de inteles ca nu este un lucru bun, lucru care m-a deranjat.

"Taina nuntii a fost reasezata in omenire de Domnul nostru Iisus Hristos, dar Dumnezeu a randuit-o chiar de la intemeierea lumii, daruind o dubla vietuire primului om: "Nu este bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutor asemenea lui" (Fac., 2, 18). Si indata Dumnezeu i-a facut omului femeie din oasele si carnea lui (Fac., 2, 21-24). Dupa chipul si asemanarea Sa facandu-i barbat si femeie, Dumnezeu i-a binecuvantat zicandu-le: "Cresteti si va inmultiti" (Fac., 1, 27-28). La noi ortodocsii, Taina casatoriei se mai numeste si "cununie". Putem spune, deci, ca primii oameni au fost cununati direct de Dumnezeu, adica binecuvantati pentru a vietui impreuna si a spori viata." sursa

Mai departe, profu` a vorbit despre avort, ba chiar ne-a pus si un filmulet in care se arata explicit modul in care bucati din bebelus sunt smulse din uter. Bineinteles, mi-a intors stomacul pe dos si daca inainte eram impotriva avortului, acum nici macar nu vreau sa mai aud de el. Sigur, profu` a spus ca sufletele copiilor se intorc si aduc nu-stiu-ce cosmaruri mamelor, ca sufletele cer razbunare, ca Dumnezeu le-o accepta. Mai... e prea de tot. Sigur, ce drept avem noi sa omoram o alta fiinta, noi, care nici macar nu ne creem singuri, ci depindem de altii?
Asta e ceva de genul: faceti sex protejat. Sau, dupa cum a zis profu`, nu faceti sex deloc inainte de casatorie, dar nici dupa nu aveti voie in prea multe zile: nu tu sambata si duminica pentru ca sunt zile liturghice, nu tu lunea, miercurea si vinerea, nu tu in posturi. The fuck, mai ramane martea si joia. :)))))))
Si tocmai eu vorbesc despre asta, imaginati-va! E aberant.

Miku.


Perfume - Fake it

Mi-aaaaaa ramaaaas in minte refrenul. :))

sekai de ichiban suki da teki na
anata shika iranai no yo teki na
anata no tame ni ikiru wa teki na
koto nante zettai ni ima wa iwanai wa Fake it

Classic - J.Y. Park, Taecyeon, Wooyoung, Suzy


Melodia asta imi aduce aminte de "Imagine" a lui John Lennon.

Adele - Skyfall

Ritmul melodiei asteia imi aduce aminte o alta
 melodie mult mai veche, numai ca nu stiu care.

M.

"stiu, sunt cantareata"

Desenasem eu zilele trecute pe banca de la scoala un portativ si pe portativ o nota si mai multe chei sol (imi place cheia sol:]). La vreo zi doua vad scris pe banca, langa portativul meu, fraza urmatoare: "Muzica te inspira, nu-i asa? Ce-ar fi sa te inspire in caiet, nu pe banca." Probabil vreun inteligent de dupa-masa. Biiiiine, ii raspund si eu: "Nu stii tu ce e aia muzica!" Raspunsul l-am primit a doua zi: "Ba stiu, sunt cantareata." Opaaa, avem de-a face cu o pipita aici. :)) Asa ca raspunsul meu a fost "Daca nu canti din Tchaikovsky tot degeaba."
Om avea vreun talent nedescoperit? Profu` de stiinte zicea ca a avut "norocul" de a auzi o fatuca din asta cantand live. Greseala vietii lui. :))

Miku.

[EMMA] nathaniel [V]


NATHANIEL
După ce Diana a mers să doarmă, m-am dus să-mi iau câteva beri și niște țigări și m-am reîntors pe bloc. Diana voia să ne căsătorim. Mi-o propusese așa, dintr-o dată, de parcă asta ar fi schimbat ceva între noi.
Am fost cerut în căsătorie.
Patetic.
Era întuneric și abia vedeam să duc berea la gură când ușa a fost trântită brusc. Inițial am crezut că-i vreo rafală de vânt, că începuse și așa să bată prea tare și voiam să mă duc în casă, după Diana, să văd dacă doarme și să-i spun în orice caz că e nebună și că nu mă căsătoresc cu ea, dar imediat după ce ușa s-a dat în lături a ieșit cineva.
Și gata cu virginitatea locului meu secret. Mă ridicasem să plec, când acel cineva s-a pus brusc jos și a început să bea dintr-o sticlă. Și n-a băut prea mult. Mi-am dat seama că era o fată. Am dat să plec, dar exact în acel moment s-a ridicat și privirea mi-a căzut fix pe curul ei.
Și proasta voia să sară. De pe bloc.
Așa că am spus cel mai tâmpit lucru care mi-a venit în minte sperând să plece fără să îmi murdărească de sânge locul secret.
– Ești murdară pe cur.

miercuri, 13 februarie 2013

Zgomot



E zgomot ca o șoaptă în tunetul de-afară,
Și se izbesc bucăți de cer pe-o stradă-ntunecată,
Se zbat în aer urlete, se aruncă în fereastră,
Amestecă aroma unei nopți de primăvară
Și se afundă-n globul de mister.

E-o noapte castă.

marii scriitori si problemele lor omenesti

Am ramas cu gura cascata astazi cand doamna D. a inceput sa insiruie parti negative ale marilor scriitori romani. Nu de alta, dar tocmai vorbisem cu Ramona si ea zicea ca la scoala nu zice nimeni ca Eminescu avea siflis, de Freud ca avea o fobie sociala [zic bine?].

Astfel, doamna D. a zis:
- Tudor Arghezi: un adevarat mahalagiu
- Ion Barbu: un afemeiat
- George Bacovia: un betiv depresiv
- Nichita Stanescu: betiv notoriu
- Vasile Alecsandri: si el fustangiu
- Mihai Eminescu: bolnav de sifilis

Tot de Nichita Stanescu a spus ca era, pe de alta parte, un om de o generozitate uimitoare, el nu putea sa spuna nimanui in fata ca scrie poezie in cel mai rau hal. Atunci cand a castigat premiul Herder, Stanescu a cheltuit toti banii primiti pe flori, pe care le-a dat tuturor femeilor ce le-a intalnit pe strada.
Dintre toti, ma identific cu Bacovia. Sunt pe calea de a deveni o betiva. Nu prea curand, insa. Pe la vreo 60 de ani. Oricum intr-o continua depresie ma aflu. :))

Miku.

Faceți căutări pe acest blog