Mi-am tras eșarfa neagră mai sus, ploaia îmi udase părul și se scurgea apă
din el, întinzându-mi dermatograful. Mergeam repede. Sigur, mergeam foarte
repede, dar nici măcar nu aveam o destinație. Te-ai întors vreodată într-un loc
ce odată reprezenta ceva frumos, plin, călduros pentru tine? Un loc unde
obișnuiai să pierzi vremea cu niște persoane la fel de amețite ca și tine?
Te-ai întors vreodată singur, ai văzut vreodată răceala și gheața care au
cuprins locul tău și al lor... ai simțit teama și singurătatea, dispariția
celor mai mari bucăți ale sentimentului de siguranță, de bine?
Mă uitam în jur cu ochii mici, căci picăturile de apă se tot scurgeau de pe
frunte pe ochi, de pe ochi pe nas, pe buze, pe gât. Până și hainele se udaseră.
Apa trecuse prin tot și strânsese materialul pe corpul meu. Și nu puteam să mă
uit în spate sau în față, nici măcar în sus. Cu privirea număram pașii pe care
îi făceam pe asfalt. Ploaia era torențială, o ploaie de vară, rece și
revigorantă. Aș fi putut să dansez în ploaie.
M-am așezat jos, lângă un zid aplecat.
Acum mă gândesc
că, așa în paragină cum era, cu bucăți scoase din el, cu urme șterse de
grafitti, un zid în mijlocul nicăieriului ar fi putut să mă strivească mai ușor
ca o bătaie din palme. Nu trebuia decât să fi bătut puțin mai tare vântul, ba
chiar și eu l-aș fi putut doborî doar printr-o atingere.
Dar n-a căzut și n-a căzut și n-a căzut și n-a vrut să mă strivească. Mă
întinsesem pe jos, lângă zid, și stăteam cu fața în sus, fără să pot deschide
ochii. Îi țineam strânși și încercam să separ picăturile de ploaie, să număr
înțepăturile, furnicăturile care mă atingeau din ce în ce mai indecent.
Ploua. Ploua. Ploua.
La un moment dat m-au trecut fiorii, m-a luat cu frig, am început să
tremur, m-am strâns covrig, ca un câine, și am strâns și mai tare din ochi.
M-am trezit când s-a oprit ploaia și am luat-o iarăși din loc. Eram udă,
murdară, plină de noroi și cu toate astea, ploaia fusese o baie spumantă a
realitații. Îmi aruncase în față cu vârf și îndesat. Și nu aveam să mor.
Așa că, ridicându-mă, am continuat să-mi târșâi pașii spre...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu