# I left my sister's flat and run to subway; when I went out at my station, it was raining hard and I started to run again, but I quicky lost my breath and got tired; my jeans, my shoes and my hair were already wet, so it I was running for nothing... I slowed down my walk and I raised my eyes to the sky; the trees are greener, the air is cleaner; rain makes them so. we are so dumb, I've told myself. we are so scared of rain drops and we forget to watch around us. rain comes to show there's still beautiness around us, even in these polluted cities. so i took a deep breath and i enjoyed the rain drops that were climbing down on my face
vineri, 18 aprilie 2014
joi, 17 aprilie 2014
"fată, hai să vorbim repede cu profu' să nu pierdem cultura populară!!!"
Somn. Dacă NU sunteți persoane matinale, cel mai bun lucru de făcut până în ora 10 (cel puțin) este să dormiți, altfel riscați să fiți loviți de mașini, să râdeți singuri în lift, pe holurile instituțiilor publice sau să vă răstiți la babe a căror memorie atârnă în ultimul neuron.
Ziua a început așa:
8:30 - sună telefonul; alarma. amân trezirea. peste 5 minute sună din nou. opresc alarma de tot și adorm
9:00 - mă trezsc brusc, iau prima pereche de blugi din teanc, primul pulover și primul sutien; în 5 minute totul e gata
9:15 - cafea.cafea.cafea. încerc să mă trezesc, dar nu am nici cea mai mică șansă; nici acum, la 12:12 când scriu postul, nu-s trează
9:20 - plec să mă întâlnesc cu V.
9:25 - pe drum spre metrou îmi dau seama că am i-am uitat caietul de punctuleț (punctuleț e cursul de fonetică, dar eu mereu uit că se numește fonetică așa că am ajuns să-i zic punctuleț, că transcrierea fonologică are... punctulețe :3 ) așa că m-am întors acasă.
Eram atât de obosită că mi-a trecut prin cap chiar să sun un taxi ca să mă vină să mă ia din fața blocului și să mă ducă la metrou. Îmi era prea greu să ocolesc un bloc și să merg la intrarea de la metrou, așa că am luat liftul, lift care coboară de la nivelul solului la nivelul... ei bine, metroului. Și lângă mine a mai intrat o... să-i zicem doamnă, care zice dintr-o dată: ăsta coboară, nu-i așa? I-am făcut semn din cap că da, și am pufnit și zâmbit. Pufnit aproape în râs. Adică tantiiii, încotro vrei să o ia liftu' ăsta? Nu vezi că e fix în mijlocul trotuarului și nu e nici-un "tunel" în sus, încotro crezi c-o ia? pe orizontală? aș vrea eu, așa m-ar duce la mare... (BTW, cum ar fi să te duci cu metroul la mare? probabil plictisitor :-? dar mai rapid ca trenul, asta e clar)
Mai târziu, când o așteptam pe V. la xerox ca să xeroxăm (doh :)) ) niște prostii la punctuleț, au trecut pe lâgă mine niște tipe. Am prins fără să vreau o replică: "auzi, hai să mergem repede la prof să vorbim cu el să facem cursul de cultură populară, că nu vreau să pierd!!!". Mi-a picat fața. Faza era că nu avea nimeni chef să mai vină azi, joi, la cursuri. M-a bufnit râsu' pe bune de data asta și râdeam acolo în hol, iar oamenii treceau și se holbau, dar era o situație atât de cretină că nu m-am mai putut abține. În plus, îmi era foarte somn și cafeaua nu își făcuse efectul (bine, la cât de somn îmi e, nici acum nu are vreun efect), așa că de data asta nu a mai contat că râdeam singură. :))
Apoi m-am întâlnit cu V., care mi-a spus că a ajuns la facultate de la 7:45 și că a stat în sala de lectură și că nu mai era nimeni acolo. Tulai Doamne, noi n-am ajuns NICIODATĂ la facultate atât de devreme nici când aveam cursuri. Bine, V. avea o explicație bună. Plecase de la 6:00 de acasă cu o colegă de cameră să o ajute cu bagajele, îi fusese lene să se întoarcă acasă apoi să vină din nou la facultate, așa că venise direct aici. Uite mă, suntem niște studente model în vacanțăăă!!!! IRONIC LADIES!
Apoi, când să plecăm din facultate, erau 2 tipi care nu știu ce chestii de internship prezentau și eu, adormită cum eram, n-am reacționat, dar brusc am văzut pe fața lui V. dezgustul pentru orice ar fi prezentat ei și cum ea e prea lady să le spună că n-are chef să-i asculte, am luat-o de cot, le-am zâmbit tâmp tipilor, le-am zis "nu, mulțumim!" și-am plecat.
Și de-atunci nu s-a mai întâmplat nimic demn de notat. :)) YET (who knows...)
-m.
Ziua a început așa:
8:30 - sună telefonul; alarma. amân trezirea. peste 5 minute sună din nou. opresc alarma de tot și adorm
9:00 - mă trezsc brusc, iau prima pereche de blugi din teanc, primul pulover și primul sutien; în 5 minute totul e gata
9:15 - cafea.cafea.cafea. încerc să mă trezesc, dar nu am nici cea mai mică șansă; nici acum, la 12:12 când scriu postul, nu-s trează
9:20 - plec să mă întâlnesc cu V.
9:25 - pe drum spre metrou îmi dau seama că am i-am uitat caietul de punctuleț (punctuleț e cursul de fonetică, dar eu mereu uit că se numește fonetică așa că am ajuns să-i zic punctuleț, că transcrierea fonologică are... punctulețe :3 ) așa că m-am întors acasă.
Eram atât de obosită că mi-a trecut prin cap chiar să sun un taxi ca să mă vină să mă ia din fața blocului și să mă ducă la metrou. Îmi era prea greu să ocolesc un bloc și să merg la intrarea de la metrou, așa că am luat liftul, lift care coboară de la nivelul solului la nivelul... ei bine, metroului. Și lângă mine a mai intrat o... să-i zicem doamnă, care zice dintr-o dată: ăsta coboară, nu-i așa? I-am făcut semn din cap că da, și am pufnit și zâmbit. Pufnit aproape în râs. Adică tantiiii, încotro vrei să o ia liftu' ăsta? Nu vezi că e fix în mijlocul trotuarului și nu e nici-un "tunel" în sus, încotro crezi c-o ia? pe orizontală? aș vrea eu, așa m-ar duce la mare... (BTW, cum ar fi să te duci cu metroul la mare? probabil plictisitor :-? dar mai rapid ca trenul, asta e clar)
Mai târziu, când o așteptam pe V. la xerox ca să xeroxăm (doh :)) ) niște prostii la punctuleț, au trecut pe lâgă mine niște tipe. Am prins fără să vreau o replică: "auzi, hai să mergem repede la prof să vorbim cu el să facem cursul de cultură populară, că nu vreau să pierd!!!". Mi-a picat fața. Faza era că nu avea nimeni chef să mai vină azi, joi, la cursuri. M-a bufnit râsu' pe bune de data asta și râdeam acolo în hol, iar oamenii treceau și se holbau, dar era o situație atât de cretină că nu m-am mai putut abține. În plus, îmi era foarte somn și cafeaua nu își făcuse efectul (bine, la cât de somn îmi e, nici acum nu are vreun efect), așa că de data asta nu a mai contat că râdeam singură. :))
Apoi m-am întâlnit cu V., care mi-a spus că a ajuns la facultate de la 7:45 și că a stat în sala de lectură și că nu mai era nimeni acolo. Tulai Doamne, noi n-am ajuns NICIODATĂ la facultate atât de devreme nici când aveam cursuri. Bine, V. avea o explicație bună. Plecase de la 6:00 de acasă cu o colegă de cameră să o ajute cu bagajele, îi fusese lene să se întoarcă acasă apoi să vină din nou la facultate, așa că venise direct aici. Uite mă, suntem niște studente model în vacanțăăă!!!! IRONIC LADIES!
Apoi, când să plecăm din facultate, erau 2 tipi care nu știu ce chestii de internship prezentau și eu, adormită cum eram, n-am reacționat, dar brusc am văzut pe fața lui V. dezgustul pentru orice ar fi prezentat ei și cum ea e prea lady să le spună că n-are chef să-i asculte, am luat-o de cot, le-am zâmbit tâmp tipilor, le-am zis "nu, mulțumim!" și-am plecat.
Și de-atunci nu s-a mai întâmplat nimic demn de notat. :)) YET (who knows...)
-m.
Indila - Love story
Prends ma main
Promets moi que tout ira bien
Serre-moi fort
Près de toi je rêve encore
Promets moi que tout ira bien
Serre-moi fort
Près de toi je rêve encore
miercuri, 16 aprilie 2014
marți, 15 aprilie 2014
albă-ca-zăpada și cartoful otrăvit
Vine M. acasă cu 4 cartofi mari într-o pungă de Mega Image.
– Na, am cumpărat cartofi, hai să mâncăm nesănătos și să dăm un shot de vodkă. Pentru colocviul pe care-l picai. A doua oară.
Și se apucă și curăță cartofii, până când își aduce aminte de... oglinda fermecată. Ia o oglindă și zice privindu-se:
– Oglindă oglinjoară, cine gătește cel mai prost din țară?
Din spatele oglinzii, răspund eu:
– Eeeeei, măria ta, ai fost cea care gătea cel mai prost, dar acum o altă persoană ți-a luat locul!
Imediat ce a aflat că eu eram pretendenta la titlu, M. a otrăvit un cartof (în timp ce curăța cartofii, a găsit unul verde și a decis că ăla-i cartoful otrăvit) ca să distrugă amenințarea la tronul ei.
Și așa am prăjit noi cartofii, dar când să ne punem la masă și urma ca și eu (aka amenințarea) să mănânc, cineva a sunat la ușă.
Dacă în basme aș fi fost probabil salvată de un prinț pe un cal alb, în realitate am fost salvată de șeful de scară care suna la toată lumea să ceară întreținerea. Deci, practic am fost salvată de facturi. :))
Și între timp cartofii au fost uitați pe foc, s-au ars și... am murit de poftă.
THE END
-m.
– Na, am cumpărat cartofi, hai să mâncăm nesănătos și să dăm un shot de vodkă. Pentru colocviul pe care-l picai. A doua oară.
Și se apucă și curăță cartofii, până când își aduce aminte de... oglinda fermecată. Ia o oglindă și zice privindu-se:
– Oglindă oglinjoară, cine gătește cel mai prost din țară?
Din spatele oglinzii, răspund eu:
– Eeeeei, măria ta, ai fost cea care gătea cel mai prost, dar acum o altă persoană ți-a luat locul!
Imediat ce a aflat că eu eram pretendenta la titlu, M. a otrăvit un cartof (în timp ce curăța cartofii, a găsit unul verde și a decis că ăla-i cartoful otrăvit) ca să distrugă amenințarea la tronul ei.
Și așa am prăjit noi cartofii, dar când să ne punem la masă și urma ca și eu (aka amenințarea) să mănânc, cineva a sunat la ușă.
Dacă în basme aș fi fost probabil salvată de un prinț pe un cal alb, în realitate am fost salvată de șeful de scară care suna la toată lumea să ceară întreținerea. Deci, practic am fost salvată de facturi. :))
Și între timp cartofii au fost uitați pe foc, s-au ars și... am murit de poftă.
THE END
-m.
ironia așa-zisei curve
Mă gândeam azi că dacă n-aș poseda o doză aproape infinită de optimism cretin, m-aș fi sinucis demult.
E atât de ironică viața uneori, e ca și cum tu ai încerca să faci ceva, iar ea ar face tot posibilul ca tu să nu obții acel lucru, ba chiar ți-ar mai lua și din ce ai.
Pe scurt, mă gândeam la ironia copilăriei aka școala generală, ba chiar în 1-4. Erau în curtea școlii niște bări colorate (ca alea publice pe care se băteau covoarele prin anii '90) pe care se jucau mereu copiii, dar nu știu cum de le țineau acolo, că dacă picai în cap de pe una din aia rămâneai lat. Ideea e că mie nu-mi plăcea să mă cațăr pe bările alea, iar într-o zi am trecut pe sub una dintre ele, moment în care o colegă mi-a zis: treci încă o dată pe sub bară, că altfel rămâi mică! Eu, nepăsătoare ca de obicei, am zis: eh sigur, superstiții!!
Tot în aceeași perioadă, sau poate chiar mai devreme, voiam să merg la balet. Ce naiba, cred că 99% dintre fete își doresc să meargă la balet cel puțin o dată în viață, mă rog, atunci când sunt mici. Eu îmi doream enorm să merg pentru că îmi plăcea subțirimea fetelor, îmi plăceau mișcările lor unduite, erau ca niște îngeri umani pentru mine. Ei bine, taică-meo nu a vrut niciodată să mă lase să merg la balet. Motivul? "O să rămâi scundă!"
Apoi am vrut să merg la gimnastică aerobică. O porcărie de la școală, dar era gimnastică și mie-mi plăcea, așa că voiam. Dar nuuuu, că și gimnastele rămân mici!
Apoi am vrut să merg la patinaj artistic, dar ăsta nu e în Craiova, deci aici n-aveam nici-o șansă din start.
Și când te gândești că nici măcar n-aș fi făcut ceva de performanță, era doar așa, de have fun-ul meu, pentru că mă plictisesc repede de orice.
Acum concluziile:
1. am 1.53m înălțime; așa-numita viațăcurvă și-a jucat cărțile cu mine, e rândul meu - de patinaj nu m-am lăsat, merg în fiecare iarnă. în plus, mă descurc bine pe tocuri, deci nu sunt mereu scundă. take this, bitch! :))
2. o să-mi duc copiii la orice sport îi tentează, în primul rând că e sport, în al doilea rând că e plăcere.
-m.
E atât de ironică viața uneori, e ca și cum tu ai încerca să faci ceva, iar ea ar face tot posibilul ca tu să nu obții acel lucru, ba chiar ți-ar mai lua și din ce ai.
Pe scurt, mă gândeam la ironia copilăriei aka școala generală, ba chiar în 1-4. Erau în curtea școlii niște bări colorate (ca alea publice pe care se băteau covoarele prin anii '90) pe care se jucau mereu copiii, dar nu știu cum de le țineau acolo, că dacă picai în cap de pe una din aia rămâneai lat. Ideea e că mie nu-mi plăcea să mă cațăr pe bările alea, iar într-o zi am trecut pe sub una dintre ele, moment în care o colegă mi-a zis: treci încă o dată pe sub bară, că altfel rămâi mică! Eu, nepăsătoare ca de obicei, am zis: eh sigur, superstiții!!
Tot în aceeași perioadă, sau poate chiar mai devreme, voiam să merg la balet. Ce naiba, cred că 99% dintre fete își doresc să meargă la balet cel puțin o dată în viață, mă rog, atunci când sunt mici. Eu îmi doream enorm să merg pentru că îmi plăcea subțirimea fetelor, îmi plăceau mișcările lor unduite, erau ca niște îngeri umani pentru mine. Ei bine, taică-meo nu a vrut niciodată să mă lase să merg la balet. Motivul? "O să rămâi scundă!"
Apoi am vrut să merg la gimnastică aerobică. O porcărie de la școală, dar era gimnastică și mie-mi plăcea, așa că voiam. Dar nuuuu, că și gimnastele rămân mici!
Apoi am vrut să merg la patinaj artistic, dar ăsta nu e în Craiova, deci aici n-aveam nici-o șansă din start.
Și când te gândești că nici măcar n-aș fi făcut ceva de performanță, era doar așa, de have fun-ul meu, pentru că mă plictisesc repede de orice.
Acum concluziile:
1. am 1.53m înălțime; așa-numita viațăcurvă și-a jucat cărțile cu mine, e rândul meu - de patinaj nu m-am lăsat, merg în fiecare iarnă. în plus, mă descurc bine pe tocuri, deci nu sunt mereu scundă. take this, bitch! :))
2. o să-mi duc copiii la orice sport îi tentează, în primul rând că e sport, în al doilea rând că e plăcere.
-m.
luni, 14 aprilie 2014
HIM - The Funeral Of Hearts
Love's the funeral of hearts
And an ode for cruelty
When angels cry blood
On flowers of evil in bloom
The funeral of hearts
And a plea for mercy
When love is a gun
Separating me from you
And an ode for cruelty
When angels cry blood
On flowers of evil in bloom
The funeral of hearts
And a plea for mercy
When love is a gun
Separating me from you
"make your soul grow" - Kurt Vonnegut
I saw this amazing answer of Kurt Vonnegut and I immediatelly thought about sharing with you. Please read and consider. To understand better, click the source link (down).
As for me, I'm going to paint as soon as I finish this post. :)
« November 5, 2006
Dear Xavier High School, and Ms. Lockwood, and Messrs Perin, McFeely, Batten, Maurer and Congiusta:
I thank you for your friendly letters. You sure know how to cheer up a really old geezer (84) in his sunset years. I don't make public appearances any more because I now resemble nothing so much as an iguana.
What I had to say to you, moreover, would not take long, to wit: Practice any art, music, singing, dancing, acting, drawing, painting, sculpting, poetry, fiction, essays, reportage, no matter how well or badly, not to get money and fame, but to experience becoming, to find out what's inside you, to make your soul grow.
Seriously! I mean starting right now, do art and do it for the rest of your lives. Draw a funny or nice picture of Ms. Lockwood, and give it to her. Dance home after school, and sing in the shower and on and on. Make a face in your mashed potatoes. Pretend you're Count Dracula.
Here's an assignment for tonight, and I hope Ms. Lockwood will flunk you if you don't do it: Write a six line poem, about anything, but rhymed. No fair tennis without a net. Make it as good as you possibly can. But don't tell anybody what you're doing. Don't show it or recite it to anybody, not even your girlfriend or parents or whatever, or Ms. Lockwood. OK?
Tear it up into teeny-weeny pieces, and discard them into widely separated trash recepticals. You will find that you have already been gloriously rewarded for your poem. You have experienced becoming, learned a lot more about what's inside you, and you have made your soul grow.
God bless you all!
Kurt Vonnegut »
SOURCE: http://www.lettersofnote.com/2013/10/make-your-soul-grow.html
-m.
As for me, I'm going to paint as soon as I finish this post. :)
« November 5, 2006
Dear Xavier High School, and Ms. Lockwood, and Messrs Perin, McFeely, Batten, Maurer and Congiusta:
I thank you for your friendly letters. You sure know how to cheer up a really old geezer (84) in his sunset years. I don't make public appearances any more because I now resemble nothing so much as an iguana.
What I had to say to you, moreover, would not take long, to wit: Practice any art, music, singing, dancing, acting, drawing, painting, sculpting, poetry, fiction, essays, reportage, no matter how well or badly, not to get money and fame, but to experience becoming, to find out what's inside you, to make your soul grow.
Seriously! I mean starting right now, do art and do it for the rest of your lives. Draw a funny or nice picture of Ms. Lockwood, and give it to her. Dance home after school, and sing in the shower and on and on. Make a face in your mashed potatoes. Pretend you're Count Dracula.
Here's an assignment for tonight, and I hope Ms. Lockwood will flunk you if you don't do it: Write a six line poem, about anything, but rhymed. No fair tennis without a net. Make it as good as you possibly can. But don't tell anybody what you're doing. Don't show it or recite it to anybody, not even your girlfriend or parents or whatever, or Ms. Lockwood. OK?
Tear it up into teeny-weeny pieces, and discard them into widely separated trash recepticals. You will find that you have already been gloriously rewarded for your poem. You have experienced becoming, learned a lot more about what's inside you, and you have made your soul grow.
God bless you all!
Kurt Vonnegut »
SOURCE: http://www.lettersofnote.com/2013/10/make-your-soul-grow.html
-m.
duminică, 13 aprilie 2014
Awolnation - Sail
Maybe I should cry for help
Maybe I should kill myself (Chorus: myself)
Blame it on my ADD baby
Maybe I should kill myself (Chorus: myself)
Blame it on my ADD baby
Maybe I'm a different breed
Maybe I'm not listening
So blame ït on my ADD baby
Maybe I'm not listening
So blame ït on my ADD baby
babușca malefica
denumire întreagă: babușca malefica bârfitorus - specie de femeie pe care o găsești în fața blocurilor, în fața porților și în biserică; principala ocupație este bârfitulPoate că sunt o persoană pe care n-o deranjează aglomerația unei metropole, dar mă deranjează îmbulzeala din biserică.
Pentru că sunt Floriile, practic una dintre cele mai importante sărbători ale anului, am zis să-mi mișc fundul leneș la biserică și să... ei acum, pur și simplu să merg.
No bine, cum am ajuns eu acolo, lume cât cuprinde. Erau zeci de oameni până în stradă, în biserică nu mai vorbesc. Încet încet m-am strecurat până în biserică (am zis că dacă tot am ajuns până acolo, să intru măcar), dar nici acolo n-a fost mai bine. Pe lângă faptul că era o înghesuială sardinică, oameni se vânturau de colo-colo de parcă ar fi fost la jogging. Babele, desigur. Babele, care n-au altă treabă decât să treacă prin fața fiecăruia și să bârfească tot ce fac ceilalți. Babe peste babe...
anyways, LMA sărbătoriților ^.^
-m.
sursa foto: http://zjustwords.blogspot.ro/2012/04/persoanele-in-varsta.html
sâmbătă, 12 aprilie 2014
cosmopolit?
Sunt eu singura persoană căreia îi place cosmopolitul? Orașele mari, populație multă, implicit aglomerație, freamăt continuu.
Cred că nu e nicio persoană care să nu se plângă de aglomerație în București.
Vreau și eu un semn de la o persoană care măcar să spună că nu bagă de seamă sau nu o interesează prea tare acest detaliu.
Nu de alta, dar în curând, cu toată lumea repetând cât de mult pot să urască aglomerația, o să încep să o urăsc și eu și nu vreau.
Până să înceapă facultatea (și în primele 2 luni) nu aveam nicio problemă cu asta. Mă gândesc că este un fel de complex care vine odată ce te muți dintr-un oraș mic într-o capitală. Europeană. Cică.
-m.
Cred că nu e nicio persoană care să nu se plângă de aglomerație în București.
Vreau și eu un semn de la o persoană care măcar să spună că nu bagă de seamă sau nu o interesează prea tare acest detaliu.
Nu de alta, dar în curând, cu toată lumea repetând cât de mult pot să urască aglomerația, o să încep să o urăsc și eu și nu vreau.
Până să înceapă facultatea (și în primele 2 luni) nu aveam nicio problemă cu asta. Mă gândesc că este un fel de complex care vine odată ce te muți dintr-un oraș mic într-o capitală. Europeană. Cică.
-m.
vineri, 11 aprilie 2014
Abonați-vă la:
Postări (Atom)