Mă gândeam azi că dacă n-aș poseda o doză aproape infinită de optimism cretin, m-aș fi sinucis demult.
E atât de ironică viața uneori, e ca și cum tu ai încerca să faci ceva, iar ea ar face tot posibilul ca tu să nu obții acel lucru, ba chiar ți-ar mai lua și din ce ai.
Pe scurt, mă gândeam la ironia copilăriei aka școala generală, ba chiar în 1-4. Erau în curtea școlii niște bări colorate (ca alea publice pe care se băteau covoarele prin anii '90) pe care se jucau mereu copiii, dar nu știu cum de le țineau acolo, că dacă picai în cap de pe una din aia rămâneai lat. Ideea e că mie nu-mi plăcea să mă cațăr pe bările alea, iar într-o zi am trecut pe sub una dintre ele, moment în care o colegă mi-a zis: treci încă o dată pe sub bară, că altfel rămâi mică! Eu, nepăsătoare ca de obicei, am zis: eh sigur, superstiții!!
Tot în aceeași perioadă, sau poate chiar mai devreme, voiam să merg la balet. Ce naiba, cred că 99% dintre fete își doresc să meargă la balet cel puțin o dată în viață, mă rog, atunci când sunt mici. Eu îmi doream enorm să merg pentru că îmi plăcea subțirimea fetelor, îmi plăceau mișcările lor unduite, erau ca niște îngeri umani pentru mine. Ei bine, taică-meo nu a vrut niciodată să mă lase să merg la balet. Motivul? "O să rămâi scundă!"
Apoi am vrut să merg la gimnastică aerobică. O porcărie de la școală, dar era gimnastică și mie-mi plăcea, așa că voiam. Dar nuuuu, că și gimnastele rămân mici!
Apoi am vrut să merg la patinaj artistic, dar ăsta nu e în Craiova, deci aici n-aveam nici-o șansă din start.
Și când te gândești că nici măcar n-aș fi făcut ceva de performanță, era doar așa, de have fun-ul meu, pentru că mă plictisesc repede de orice.
Acum concluziile:
1. am 1.53m înălțime; așa-numita viațăcurvă și-a jucat cărțile cu mine, e rândul meu - de patinaj nu m-am lăsat, merg în fiecare iarnă. în plus, mă descurc bine pe tocuri, deci nu sunt mereu scundă. take this, bitch! :))
2. o să-mi duc copiii la orice sport îi tentează, în primul rând că e sport, în al doilea rând că e plăcere.
-m.
E atât de ironică viața uneori, e ca și cum tu ai încerca să faci ceva, iar ea ar face tot posibilul ca tu să nu obții acel lucru, ba chiar ți-ar mai lua și din ce ai.
Pe scurt, mă gândeam la ironia copilăriei aka școala generală, ba chiar în 1-4. Erau în curtea școlii niște bări colorate (ca alea publice pe care se băteau covoarele prin anii '90) pe care se jucau mereu copiii, dar nu știu cum de le țineau acolo, că dacă picai în cap de pe una din aia rămâneai lat. Ideea e că mie nu-mi plăcea să mă cațăr pe bările alea, iar într-o zi am trecut pe sub una dintre ele, moment în care o colegă mi-a zis: treci încă o dată pe sub bară, că altfel rămâi mică! Eu, nepăsătoare ca de obicei, am zis: eh sigur, superstiții!!
Tot în aceeași perioadă, sau poate chiar mai devreme, voiam să merg la balet. Ce naiba, cred că 99% dintre fete își doresc să meargă la balet cel puțin o dată în viață, mă rog, atunci când sunt mici. Eu îmi doream enorm să merg pentru că îmi plăcea subțirimea fetelor, îmi plăceau mișcările lor unduite, erau ca niște îngeri umani pentru mine. Ei bine, taică-meo nu a vrut niciodată să mă lase să merg la balet. Motivul? "O să rămâi scundă!"
Apoi am vrut să merg la gimnastică aerobică. O porcărie de la școală, dar era gimnastică și mie-mi plăcea, așa că voiam. Dar nuuuu, că și gimnastele rămân mici!
Apoi am vrut să merg la patinaj artistic, dar ăsta nu e în Craiova, deci aici n-aveam nici-o șansă din start.
Și când te gândești că nici măcar n-aș fi făcut ceva de performanță, era doar așa, de have fun-ul meu, pentru că mă plictisesc repede de orice.
Acum concluziile:
1. am 1.53m înălțime; așa-numita viațăcurvă și-a jucat cărțile cu mine, e rândul meu - de patinaj nu m-am lăsat, merg în fiecare iarnă. în plus, mă descurc bine pe tocuri, deci nu sunt mereu scundă. take this, bitch! :))
2. o să-mi duc copiii la orice sport îi tentează, în primul rând că e sport, în al doilea rând că e plăcere.
-m.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu