de data asta mi-am învățat lecția

De azi dimineață tot încerc să scriu un post mai de Doamne' ajută... Când tristă, când extaziată, am ajuns la concluzia următoare:


După ce am urmărit videoul din postarea anterioară mi-a venit în minte următorul gând: ce s-a întâmplat cu mine, persoana care nu făcea decât să râdă, să fie optimistă, să îi ajute pe ceilalți și să înveselească oamenii? Mă gândeam că acea persoană a început să dispară pe la vreo 17 ani pe fondul unor evenimente care m-au scârbit și am început să mă retrag cumva într-o carapace; practic am devenit o persoană atât de sensibilă încât dacă cineva ridică tonul la mine îmi dau lacrimile instantaneu.
Ideea e că nu a fost o alegere conștientă și azi s-a întâmplat să mi se aprindă beculețul. Visam atât de mult cu ochii deschiși atunci când aveam 12-13 ani, ce s-a întâmplat cu visele acelea? Îmi doream atât de multe lucruri și îmi imaginam atâtea evenimente și vârsta de 19 ani mi se părea fabuloasă.
Azi am șters tot acel rău care m-a acaparat. Îmi iau înapoi toate zâmbetele false. Nu mă mai compar cu alții, nu-mi mai doresc ce au alții. Oricum, iată-mă azi, aici, goală, nu am rezolvat nimic doar dorindu-mi lucruri să se întâmple. Lucrurile bune se întâmplă oamenilor care lucrează pentru a le obține, iar ceea ce nu obținem înseamnă că nu e bun pentru noi.
De aceea azi încep un jurnal nou.
Să lăsăm în urmă fiecare lucru rău care s-a întâmplat și haideți să ne bucurăm de ce avem, pentru că avem o singură viață.
Gândiți-vă că sunt oameni care nu pot să vadă, să audă sau chiar nici să se miște. Poate că noi nu avem nici-o dizabilitate fizică și putem să alergăm, să ascultăm muzică, să dansăm, să cântăm (chiar dacă suntem mai afoni decât un pelican). Apoi gândiți-vă la Beethoven, care a fost surd, dar care este unul dintre cei mai mari compozitori de muzică clasică. Nu trebuie să fii un geniu ca să trăiești fericit. Trebuie să fii conștient de tine, de persoanele care te iubesc și pe carele iubești.
Desigur că acele lucruri care se întâmplă și te rănesc te dor, dar inspiră adânc, ai puterea de a alege să le lași mereu în urmă și să te concentrezi pe prezent. Nu distruge ceva din cauza a altceva. Nu amesteca problemele între ele.

Fiecăruia dintre noi i-a fost dăruită o viață cu un segment limitat de zile. Să facem din acestea o existență de care cei din urma noastră să-și aducă aminte. E adevărat că trăim într-o țară nașpa, dar nu a fost alegerea noastră să ne naștem aici. Este totuși alegerea noastră să schimbăm realitatea noastră.

Uite un eseu motivațional pe care îl cred (pentru următoarele 5 minute). Merit un Grammy sau ce?:))

Miku
P.S. aha, life sucks, dar în același timp există si lucruri bune, exact ca în povestea cu paharul pe jumătate plin; EU aleg ceea ce VREAU să VĂD