Trebuie să scriu despre asta. Pur și simplu trebuie. A fost atât de penibil momentul, încât nu mai știam în ce direcție să privesc.
Deci cam așa e povestea:
În dimineața aceasta am intrat la metrou, am intrat și în metrou, m-aș așezat pe un scaun. La un moment dat aud un râs din ăla fals. Atât de fals, încât tot metroul râdea pe sub mustăți de cel păcălit. Cine era cel păcălit? Păi... să vă spun mai întâi imaginea de ansamblu. Pe celălalt rând de scaune, dar mai la stânga puțin, stătea o "ea". Lângă "ea" stătea badboy. "Ea", cu capul pe umărul lui, cu mâinile încolăcite în jurul mâinii lui dreapte, cu un moț în vârful capului, îmbrăcată în cizme, blugi și o bluză de trening, mai avea puțin și îl sufoca pe badboy.
"El", macho în persoană. Cerceluș în ureche, șapcă pe o parte, îmbrăcat de sus până jos în trening, cu un ghiul pe deget, stătea răstignit pe scaun, crăcănat de-i ajungeau picioarele până la mijlocul lățimii metroului. "El", cu privirea lui de badboy, se uita înainte, nici măcar o dată la "ea". Nu, "ea" nu era demnă de privirea lui. Îi spunea câte ceva din când în când, iar "ea" dădea drumul la râsul ăla cretin. Râsul ăla fals, care seamănă cu un înecat și o croncănire de cioară, în același timp și cu un chicotit de vacă. Iar când "el" mai spunea câte ceva, "ea" dădea drumul la râs, iar badboy își țuguia buzele privind în jur superior, parcă urlând în gând la noi, toți ceilalți: "SUNT BĂIAT DE BĂIAT".
La un momnt dat, unei alte tipe de metrou îi suna telefonul. Soneria aia care fluieră de la Iphone (cred). La care "ea" în gura mare, cu o voce pițigăiată, lungind silabele: "maaaaamă, ce mă zgâââârie pe creeeieeeri".
Aia a fost bomboana de pe colivă. Vorba proverbului: "prostul nu e prost destul, până nu e și fudul".
Time out.
Miku
Deci cam așa e povestea:
În dimineața aceasta am intrat la metrou, am intrat și în metrou, m-aș așezat pe un scaun. La un moment dat aud un râs din ăla fals. Atât de fals, încât tot metroul râdea pe sub mustăți de cel păcălit. Cine era cel păcălit? Păi... să vă spun mai întâi imaginea de ansamblu. Pe celălalt rând de scaune, dar mai la stânga puțin, stătea o "ea". Lângă "ea" stătea badboy. "Ea", cu capul pe umărul lui, cu mâinile încolăcite în jurul mâinii lui dreapte, cu un moț în vârful capului, îmbrăcată în cizme, blugi și o bluză de trening, mai avea puțin și îl sufoca pe badboy.
"El", macho în persoană. Cerceluș în ureche, șapcă pe o parte, îmbrăcat de sus până jos în trening, cu un ghiul pe deget, stătea răstignit pe scaun, crăcănat de-i ajungeau picioarele până la mijlocul lățimii metroului. "El", cu privirea lui de badboy, se uita înainte, nici măcar o dată la "ea". Nu, "ea" nu era demnă de privirea lui. Îi spunea câte ceva din când în când, iar "ea" dădea drumul la râsul ăla cretin. Râsul ăla fals, care seamănă cu un înecat și o croncănire de cioară, în același timp și cu un chicotit de vacă. Iar când "el" mai spunea câte ceva, "ea" dădea drumul la râs, iar badboy își țuguia buzele privind în jur superior, parcă urlând în gând la noi, toți ceilalți: "SUNT BĂIAT DE BĂIAT".
La un momnt dat, unei alte tipe de metrou îi suna telefonul. Soneria aia care fluieră de la Iphone (cred). La care "ea" în gura mare, cu o voce pițigăiată, lungind silabele: "maaaaamă, ce mă zgâââârie pe creeeieeeri".
Aia a fost bomboana de pe colivă. Vorba proverbului: "prostul nu e prost destul, până nu e și fudul".
Time out.
Miku
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu