miercuri, 17 octombrie 2012

Etapa 9. Aventuria. Si esti bun de drum


Role, să alergăm înainte,
sport, s-avem un corp bun, dar și minte.

Merg pe role de când mă știu. Uneori am impresia că m-am născut pe role. Dacă ar fi să aleg un cuvânt care să mă descrie, ar fi role. Primele role le-am primit pe la vreo 5 sau 6 ani, și erau din acelea cu patru roți, două în față două in spate. Am învățat mai întâi să merg pe acelea, apoi pe role cu roți în linie dreaptă.
Și nedezlipită am fost de ele.
Dacă merg la școală, merg pe role, dacă merg la cumpărături, merg pe role, dacă merg oriunde, merg pe role. Sunt perechea de picioare rapide care mă duc oriunde vreau.
Am găsit pe situl Aventuria.ro o pereche de role care mă tentează. Vara asta am folosit rolele pe care le am eu cam mult, sunt cumva ciobite, murdare, puțin cam rupte de la atâtea încercări de sărituri și rotiri. Mă gândeam că primăvara următoare, imediat ce trece iarna să cumpăr o pereche nouă, de an nou.
Am găsit modelul H1, cel negru, tip adidas, la un preț foarte bun, comparativ cu alte magazine online. Îmi plac rolele acestea tip adidas pentru că nu se strica la fel de repede precum cele care au o carcasa de plastic. În prezent am role cu carcasă de plastic și nu arată deloc bine, deși le am de numai doi ani.
În plus, modelul H1 are ABEC 5, care mie mi s-a parut mai bun decat ABEC 7. Mai mult, șina este din aluminiu, detaliu care nu trebuie scapat din vedere.
Ar mai trebui să îmi iau și un set de protecție, dat fiindcă ultima oară când am mers cu rolele anul acesta era să cad într-un canal descoperit și evitându-l am intrat într-un copac și m-am ales cu o luxație.
 În final, trebuie să mă pun pe strâns bani și până la primăvară o să îmi iau noua pereche de role.
M-am entuziasmat deja și acum o să stau pe ghimpi atâta timp...
Spor la sport!

Acest articol este scris pentru concursul SuperBlog2012.

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog