Frate, frate, brânza e pe bani,
Ce să fac, de n-am gologani?
Eu sunt fan brânză,
e simplu ca bună-ziua, și brânza face toată treaba atunci când am poftă de ceva
sărat.
Brânză-n sus, brânză-n
jos, m-am trezit încă de luni cu ceva pofta de brânză, dar nici urmă de brânză
în frigider. Mare brânză, mi-am spus, o
să cumpăr când mă întorc acasă.
Am plecat la școală
și, după ce m-a ascultat la istorie și mi-a dat un patru de toată brânza, profa
mi-a zis cu un zâmbet malefic și brânzos că nu fac nici cât o brânză degerată.
Era ceapă degerată, madam’, îmi venea
să-i zic, dar ea o ținea pe a ei, că brânza bună în burduf de câine se strică.
N-am făcut nici-o
brânză milogindu-mă de ea să-mi dea un pas până ora următoare, așa că m-am
îmbrânzit.
Creierul meu de brânză
era prea somnoros ca să realizeze că mai aveam doar o oră de școală, când am
dat de-un prof’ zgârie-brânză, care nu numai că ne-a dat drumul acasă, dar a și
uitat de lucrarea de toată brânza pe care o dădusem vineri.
Nu știu cum a aflat
mama de brânza mea de la școală, dar am stricat brânza de-acasă cu ea.
Opt și cu-a brânzei
nouă, am scăpat de ea și m-am dus la mall să-mi iau o plăcintă cu brânză.
– Ce brânza mea!
Uitasem să iau bani
la mine, și deși o cunoșteam pe tanti de la magazinul cu plăcinte, mi-a zis fără
pic de pasiune că frate, frate dar brânza e pe bani.
Și așa am ajuns
înapoi acasă, fără nici-o brânză.
Acest articol este scris pentru concursul SuperBlog2012.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu