Convulsii

Poemul

către tine își îndreaptă pașii.

Iar eu,

tremurând

îmi aștern zâmbetul pe pieptul tău.

Întoarcerea spre trecut ar trebui să fie ușoară,

capul meu de plumb cade încet

părul mi se întinde în fire mici

lipite de picăturile fierbinţi

ce-şi aşteaptă frenetice sărutul

şi lupta noastră se şterge încet

şi mirifică, plăcerea îşi găseşte ieşirea

Și trupurile noastre se strâng

în convulsii;

durerea vieţii

ne omoară fugar pe-amandoi.