into.the.night

.

Nu mai pot să tocesc. Mi s-a luat. A naibii istorie, lungă mai e. La română m-am săturat de idiotu' de Ion, m-am săturat să tot repet cum o joacă pe Ana, mai întâi la dans, apoi în picioare. M-am săturat și de baltag, m-am săturat de tot. Vreau să stau pe malul mării și să tremur de frig.

Placebo - Every You, Every Me
''Too much poison come undone
'Cuz there's nothing else to do
Every me and every you...'' 

asianlove

Hehe, a little bit of nostalgia. Asta-i prima melodie asiatică pe care am ascultat-o. Era undeva pe la mijlocul lui 2006. Înițial am crezut că e în chineză, apoi în japoneză, apoi am descoperit că e coreeană. În acea perioadă am descoperit grupul Morning Musume, pe Aya Matsuura, Kitade Nana (al cărei look m-a fascinat enorm; e o harajuku autentică), Miki Fujimoto, apoi An Cafe, the Gazette și mulți alții. Și așa a început pasiunea asiatică, cu preponderență niponă...

Enjoy the music,

Miku

i-auite înc-un homofob cum pică din cer

A devenit o obișnuință să aud oameni spunându-mi că homosexualii suferă de o boală (probabil numită homosexualitate:]]), sau că homosexualii sunt răi, sau că denigrează societatea, sau că au nu știu ce boli incurabile.
Sinceră să fiu, îmi e greață de oamenii care spun astfel de lucruri despre semenii lor, dar mai greață îmi e de cei care o dau cu religia ca să demonstreze că homosexualitea ar fi greșită.
Azi am primit un e-mail cu un asemenea mesaj. Am făcut un print screen, ca să-l vedeți și voi.

Pe de altă parte, aseară chiar mă gândeam să scot imaginea aceea de pe blog (penultima, nu cea cu băieții de la An Cafe). Trap, dudes! Nu o mai scot, ca să oftic în continuare homofobii. Respectiva persoană îmi aduce aminte de "experiența" cu pedofilul de acum câteva săptămâni. "Vreau să te aduc pe calea cea dreaptă!". Mai știți? :]]]

Nici nu are rost să mă mai leg de faptul că persoana care a scris e-mailul nu scrie corect, nu-i așa?

Love,
Miku

P.S. poate că homofobii sunt buni la ceva; tocmai m-a trăsnit o idee de poveste; ceva gen "Please, don't..."

Adamo – Tombe la neige

Cât e de frumoasă melodia asta...

loveydovey earrings ^.^

Ăștia sunt cei mai mișto cercei gen lolita harajuku ever. Am obiceiul de a mă uita din când în când prin magazine și la cercei, și s-a întâmplat de câteva ori să induc persoane în eroare, care mi-au cumpărat cercei, dar cum eu nu am găuri, nu îi pot purta.
Cerceii ăștia sunt însă demențiali, nu contează că prețul lor se învârte undeva în jurul a 50$. Săptămâna viitoare e ziua mea și am de gând să-i iau chiar dacă ăsta e ultimul lucru pe care îl cumpăr pentru două luni. Sunt handmade și pe deasupra au și varianta magnetică. :3

Miku^^

BAC-ul nu e examenul maturității. e o joacă de-a cine tocește mai mult

          Am un obicei de a sta în extreme. Ori relaxată, ori nervoasă. Ori nepăsătoare, ori în mijlocul acțiunii.

De probele orale nu mi-am făcut probleme, de fapt, până duminică uitasem complet de ele. (iar ieri toata lumea: ce-ai făcut la examen, succes la examen. mulțumesc fraților. la scris o să am nevoie de tot norocul pe care mi-l puteți da) Adică știam că se dau undeva în jurul lui 10 iunie, dar cum trebuie să tocesc la istorie  în 3 saptămâni tot ce n-am tocit anul ăsta, am uitat complet că trebuie să învăț ceva și pentru oral-română. Așa ca duminică, la meditație, am rămas cu privirea goală când mi-am dat seama că eu nu mai știu dintr-a 9-a stilurile funcționale, calitățile generale și particulare ale stilului și că practic o să mă duc la examen cu mâna-n cur.
         Ca să nu fiu nevoită să fac asta, am luat aseară cartea cu variante de orale (pe care practic am cumpărat-o degeaba) și am citit teoria de la începutul ei. Băăăi, nea Ioane, păi nu e mă mare lucru. Nu știu de ce mi se păreau așa grele într-a 9-a. Știu c-am dat și teză din ele și tot așa, nu învățasem nimic și am citit în clasă. (mda. întotdeauna o să fac lucrurile pe ultima sută de metrii)
          Funny storry azi cu directorul, profele și taică-meo. L-am făcut mândru pe taică-meo. Sper să se bucure acum, că sunt slabe șansele să se mai bucure în legătură cu ceva bun făcut de mine. Vorba aia, ulcioru' nu merge de multe ori la apă.
          Intru în școală, dau de mister C. ce zâmbea tâmp, zâmbesc și eu. Noroc că vorbeam la telefon, c-ar fi trebuit să fac conversație și deja mă roșisem ca un rac. Și asta doar pentru că lui îi place de mine. Tulai Doamne. Merg ce merg pe coridor și dau de director care vorbea cu cineva. Văd că se uită la mine, îl salut, mă salută, văd că vrea să zică ceva dar o iau înainte. Fac o tură prin școală, nu dau de nimeni, blonda care nu mai e blondă îmi tot spunea în telefon că ea se îmbrăcă în colanți aproape transparenți, tricou și cardigan în colțuri, eu îi zic că nu-i normală, că trebuia să se îmbrace mai office, să facă impresie bună (adică serios, eu mi-am luat tocuri de 4cm, bluză&sacou H&M - aici nu mă plâng, îmi plac - și blugi, ce-i drept strâmți, dar buni). Zice că se întoarce acasă, eu îi zic că nu mai are timp, ajunge într-un final la școală, se mai adună aspiranți la titlul de bacalaureat, aflăm că trebuia să ne fi luat uniformele, eu stau tâmpă în scaun, blonda se enervează toată, îi zic: stai calmă, bre, și căutăm prin școală o cămașă și-un sacou. Nu găsește, dar dăm de director. Îmi zice că-i bine c-am dat examenu' la engleză, mă felicită (apropo, gesturile sale din mâini îmi amintesc de Becali), mai zice ceva, nu mai știu ce, eu ca o dizzie plec iarăși.
         În timp ce așteptam să vină subiectele, intră directoru' în clasă și zice că e mândru de mine și că am ceva aparte. No bine bre, acum te găsiși să îmi spui? Nu puteai să zici și tu în timpu' anului, ca să mă folosesc și eu de ceva? Apoi le zice profelor că cică-s fată bună (eeeei, culmea acum! mi-o fi citit cartea? stați că vă spun imediat...). Asta a fost gen: fiți atente ce notă îi dați. O figură directoru' ăsta. Na, că parcă n-aș mai pleca c-un gust amar din liceu.
         Luai eu biletul, îl rezolvai, când să răspund, doamna D. mă întreabă dacă am primit rev. școlii. Îi zic că nu, ea începe o discuție cu cealaltă profă despre cum sa facă să-mi dea revista. Cealaltă profă zice că se duce ea să mi-o aducă, dar să citesc textul. Citesc eu, mă oprește, zice ca citesc bine (băi, dacă e un lucru cu care pot sa mă laud, atunci e faptul că citesc bine:] noroc pe mine:]] ) și se duce să aducă revista. O mai întreb pe doamna D. de concursul Ex Libris (o singură dată în viață am participat la un concurs de poezii, o singură dată nu găsesc nimic pe net despre el... cam anonim:-?), ea zice ca nu știe dacă s-au afișat câștigătorii. Îmi zic în minte ca-i bine că n-am mai participat și la altceva și că nici n-o s-o mai fac curând. Între timp citesc rezolvările, după ce termin doamna D. mă întreabă dacă mai vreau să zic ceva; apoi îmi spune să zic ce-am mai citit; cum am tot rumegat Maktub de Coelho zilele astea, îi zic de asta și pam pam, s-a gătat proba la română. Și-am luat și experimentat. Vai, vai, ce mai experimentată sunt eu cu limba română. Nici nu pun bine doi de i. Dar asta cred că se leagă de scris...
          Dar staaaaai, ce tot zic eu, că în timp ce-i scriam Ramonei un mesaj și coboram scările poc-poc poc-poc dau de taică-meo. Venise să ia o nu știu ce adeverință pentru nu știu ce chestie. A, numai bine. Mă trimite pe minela Secretariat. Secretarele (chiar în dimineața asta mă gândisem la ele și la faptul că păreau să se fi dat pe brazdă) îmi zic că: măi fato, nu l-am găsit pe director, vino altă dată.
          Mai cucoană, îmi venea să zic, eu am nevoie de adeverință uite-acușica. Dar plec și se duce taică-meo la ele. Lui îi dădura adeverința și-l trimiseră după director. (aberant, nu-i așa?!) Taică-meo îl găsi în cabinet și hop, când intră el, îl luă directoru' în primire. Aaa, domnu' Costea, aveți o fată așa și așa și pe dincolo, sunt foarte bucuros că v-am întâlnit, felicitări pentru Elena, priviți, am cartea ei pe birou.
         Eu mă îndoiesc că ar fi citit cartea. Parcă prea are un subiect cu subînțeles și l-aș vedea mai reținut. No bine frate, mulțumesc că-mi dai award la finalul liceului. (apropo de asta, nu primesc și eu ceva?:> că diriga a zis că tre' să ne cumpărăm singuri diplomele dacă vrem să ne scrie premiul:)) )
         Așa și cu povestea examenului oral la română.

         Un lucru pe care vreau sa-l menționez e că eu nu consider că BAC-ul e examenul maturității. Nu sunt de acord. Cum să fie un examen al maturității? Nu. E un examen în care dacă tocești toată materia iei 10, dacă nu, nu iei. Punct. Asta e tot. Ar fi examen al maturității dacă te-ar pune să te descurci practic în probe ale vieții. Dacă ai salva viața unui om, dacă ai evita un accident de mașină. Astea sunt examene ale maturității. Nu ești matur dacă iei BAC-ul. Ești doar un elev care a ales să tocească o materie pe care o vei uita în decurs de o lună. (asta dacă nu ești vreun mafalda idiot care să repete în continuare comentarii și teorie la istorie).
           No, dacă trec cu note peste 8 la toate probele scrise... păi atunci... păi să vezi atunci...nu știu. :-?? Dar e de bine. :)) De foarte bine chiar:))

Good luck,
Miku

uVu

for the god's sake, săptămâna viitoare e ziua mea O_O
:)) asta a picat ca o bombă. adică stăteam eu cu ochii în caiet și gândul departe când mă fulgeră un gând...
frățioare, bacul mi-a anesteziat elementele importante. las' că trece el:))

Lena – Satellite

And I would fall out into the night

welcome to the black parade – mcr

Cam asta îmi inspiră ceea ce învăț eu acum.

România a fost sub papucul lui Stalin.

Apoi al lui Ceaușescu.

Acum e al sub altcuiva.

Nu e ca și cum nu ne-am fi obișnuit, nu-i așa?

Nu am fost pe bune o țară independentă niciodată, nici măcar în vremea lui Cuza.

Nici după ce-au plecat romanii, în 271.

Shayne Ward – You're so beautiful in white

Cred că acum câteva săptămâni am zis despre o altă melodie că e atât de mișto că o să o am pe lista de la nuntă.

Melodia de mai sus e iarăși una pur și simplu fabuloasă.

Miku

[COELHO] quote

"Când pășești cu hotărâre de-a lungul drumului tău, vei găsi o poartă cu o frază scrisă deasupra", spune maestrul. "Întoarce-te la mine și spune-mi ce zice acea frază".
Discipolul se dăruiește căutării trup și suflet iar într-o zi întâlnește din întâmplare acea poartă și atunci se întoarce la maestru.
"Fraza scrisă era 'ASTA E IMPOSIBIL'", spune el.
"Era scrisă pe un zid sau pe o poartă?" întreabă maestrul.
"Pe o poartă", răspunde discipolul.
"Bine, atunci pune mâna pe clanță si deschide-o."
Discipolul se supuse. Din moment ce fraza era scrisă pe o poartă, ea se deschise ca orice poartă normală. Cu poarta complet deschisă el nu mai putea vedea fraza – și merse înainte."

MAKTUB, Coelho

Placebo - Pure Morning

[MOVIE] Yes or No [1&2]

Yes or No este un film thailandez pe care l-am descoperit seara trecută pe youtube (dar l-am lăsat pe astă seară...), după ce ascultasem o melodie chinezească drăguță, care ghici de unde-am descoperit-o: tocmai la Happy Hour, zicea madam Monica Gabor că i-o cântă chinezu'. Melodia e foarte frumoasă, iar elementul cheie care m-a atras a fost, evident, faptul că în videoclip e arătată povestea a 3 prieteni, doi băieți și o fată. Fata era îndrăgostită de unul dintre ei, dar cel care îi plăcea ei era defapt gay și îl iubea pe celălalt. Finalul videoclipului lasă loc interpretării.
Iată și melodia despre care vorbeam mai sus:
(Let me take care of you)

Yes or No (1) spune povestea lui Pie, o elevă care stă la internatul colegiului în care învață, căreia îi displac tomboys (denumirea pentru fetele care arată și se poartă băiețește) și care se mută într-o altă cameră a internatului tocmai pentru că nu voia să stea cu o astfel de fată în cameră. Partea amuzantă e că în noua cameră se înregistrează și este plasată o altă tomboy, pe nume Kim.
Pentru că nu i se dă voie să mai schimbe camera încă o dată, Pie decide să împartă camera în două și nu o lasă pe Kim să tracă în partea ei. Zi de zi Kim o admiră pe Pie și își dă seama că a fost dragoste la prima vedere. Kim, cei drept, arată ca un băiat delicios (în fapt, rolul lui Kim e jucat de un actor, nu actriță) și nici măcar Pie nu rezistă prea mult, mai ales când prietena ei cea mai bună, Jane, se îndrăgostește de Kim și face tot posibilul să fie în preajma ei, iar senzorii de gelozie ai lui Pie se activează.
Am plâns de m-am snopit la filmul ăsta. M-a cam atins. În plus, Kim și Pie sunt ATÂT de drăguțe că nu poți să nu urli la ecran: măi fetelor, vrem juicy moments!!!

Yes or No 2 nu m-a impresionat chiar atât de tare. Spre deosebire de 1, care, cum v-am zis, m-a pus la pământ, 2 este ceva mai... dur. Începe super, cu o scenă între cele două (frate, ce ciudat e să vorbești despre un tip la modul feminin:]), când Kim îi dă lui Pie un lănțișor cu un pantantiv în formă de fluture, care se deschide, în care Kim pusese o fâșie de hârtie cu câteva cuvinte. Kim îi spune lui Pie să citească ce e scris pe bilet în momentul în care va fi nesigură de dragostea ei pentru Kim. Se va dovedi însă invers...
Cei doi sunt nevoiți să se despartă, pentru că vor merge la universități (Kim nu merge de fapt la universitate, merge la un fel de ... școală unde învață să lucreze cu plantele, urmându-și pasiunea; Pie merge la o șcaolă unde studiază fishery - pe cuvânt dacă știu cum să traduc asta. peștărie?:)) ma rog, studiază peștii ) diferite.
Kim o întâlnește pe Yam, care se îndrăgostește încet încet de el. Într-o zi, Kim chiulește de la școală pentru a o vizita pe Pie. Ea are ceva treabă și nu-l prea bagă în seamă. El se simte neglijat, mai ales că era ziua lui. Aceștia se ceartă, iar Pie, mai repezită din fire, spune că se desparte de el. El pleacă și înapoi la școala lui începe să iasă cu Yam. Asta nu mi-a plăcut deloc. Cum să se îndrăgostească Kim de Yum, când el o iubea atât de mult pe Pie?
Finalul e foarte mișto realizat. Practic, cele două filme se deesfășoară pe parcursul a 4 ani, iar schimbările sunt evidente chiar și la actori.

Printr-o comparație cu filmele coreene, aceste două filme sunt parcă un dram mai bine realizate (cu toate că bugetul primului film a fost, spre exemplu, numai 500.000$). Desigur, există acea închidere asiatică, săruturi anemice (dar parca mai bune și mai pe bune decât astea animalice ale americanilor/europenilor), ideea de fiecare pentru el, iubirea ținută ascunsă, însă produsul final are un ambalaj frumos, deci merită.
Cred că într-o zi o să revăd primul film. Atât de tare m-a emoționat că n-am rumegat prea bine acțiunea.
La început era cam ciudat să îi ascult vorbind în thailandeză. Pentru că în ultimul timp am văzut numai filme coreene și japoneze (apropo, recomand Koizora, Love Sky) din sfera asiatică, thailandeza suna puțin cam ciudat. Mai ales că la început am crezut că sunt filme chinezești. Se aseamănă destul de mult, amândouă limbile sunt "ascuțite".

Have fun!
Miku

P.S. am înțeles c-o să fie și Yes or No 3. Yeeeey! :X