De ce ne dorim atat de mult perfectiunea?

Si toata aceasta postare a pornit
de la imaginea aceasta si de la filmuletele
 pe care le puteti vedea dand click pe ea. :))

O explicatie pe care eu o gasesc plauzibila este in directa legatura cu aparitia omului pe pamant. Eu nu cred ca omul este o maimuta fara par si cu ceva mai mult creier. Nu, teoria evolutiei speciilot este la fel de falsa precum teoria Big Bangului in mintea mea. Nu pot sa accept ca oamenii au fost la inceput niste maimute. Si nu pot sa accept ca Universul a fost creat in urma unei explozii. Serios, sa ne amintim de explozia nucleara de la Cernobil, ce a ramas in urma? Praf si pulbere, radiatii, nici urma de viata. Sau, intr-un caz mai simplu, o explozie a unei centrale de gaze. Ce ramane in urma? Nimic, nimic.
In plus, daca inainte nu exista nimic, atunci cum de a explodat ceva?! A explodat...nimicul? E ca si cum eu as  sustine ca peste noapte m-am trezit cu vreo cateva miliarde de euro in mana; a avut loc un big-bang si gata, uite banii....
Mie mi se pare o idee plauzibila cea a crearii Univerului de o entitate foarte puternica. Nu e mai simplu sa-ti imaginezi un magician scotand apa din piatra decat un loc gol, si apoi un intreg ecosistem?!

Asa ca, gandindu-ne ca acea entitate numita de noi Dumnezeu, de altii God, de altii Buddha, de altii Allah si tot asa mai departe, a creat omul. Daca a creat omul, inseamna ca a pus o parte din el in om. Deci, practic, oamenii sunt o parte a entitatii numite Dumnezeu.
Ma tot gandesc de ce cauta oamenii atat de mult perfectiunea, de ce ne dorim sa accedem atat de tare spre aceasta trapta care ne este inchisa. Uita-ti-va la televizor, de ce credeti ca noi, oamenii, adoram atat aceste vedete, acesti actori, cantareti oameni publici? Ii adoram tocmai pentru ca ei intruchipeaza perfectiunea, pentru noi, ei nu au voie sa greseasca, ei sunt mai presus de noi. Ne dorim aceste lucruri asa ca le marim, le adoram, le promovam.
Ne dorim sa fim si noi zei, pentru ca asta sunt, practic, ei. [nuuu ma refer la Oana Zavoranu sau aia, tampita aia, blonda si siliconata, nu mai stiu cum o cheama, va prindeti voi; evident, ma refer la cantaretii de inalta clasa] Chiar daca secolul 21 a adus dupa el o promovare maimare a naturalului, o persoana de scena nu va iesi niciodata pe scena fara sa fie aranjata in asa fel incat toate imperfectiunile sa-i fie acoperita. Pentru cateva secunde, acea persoana este perfecta, pentru ca noi o vedem asa.

Si ma gandesc ca ne dorim atat de tare perfectiunea asta tocmai pentru ca la inceput am facut parte din ea. Ne dorim sa ajungem inapoi la ea. Oare vom ajunge?