# despre obișnuință/dependență. predica I. ziua 1.
cum spuneam, delirul nu poate fi oprit, dar –
mă gândeam duminica trecută în timp ce ploua la faptul că am devenit atât de dependentă de toată tehnologia asta că, dacă rămân fără telefon, în primă instanță nu știu ce să fac. e adevărat, în metrou e ok. dacă nu te holbezi în telefon, te holbezi la oameni. și când vine vorba de holbat, mă abțin cu greu, așa că telefonul e un device bun.
dar am devenit atât de dependentă că nu mă pot abține să nu verific din 5 în 5 minute ceva. și dacă nu e nimic nou, verific ora. vremea. calendarul.
telefonul ăsta e vital. cartela cu minute aparent nelimitate e vitală. împreună au creat monștri din oameni, dar mna.
# corpul meu percepe căldura asta de afară ca pe o invitație la mare. unde mai pui și că e o dubiță (dubioasă) care vinde mâncare fat&furious or so și oferă melodii specifice.
# e ciudat cum dintr-o dată toate planurile alea clare, exacte, absolut de neschimbat, se duc. și e interesant felul în care cu un oarecare minim de efort te întorci la o viață care – poate – ți se potrivește ca o mănușă (mânușile, de fapt, nu se potrivesc atât de bine; sunt mari, chiar și alea de piele; fac mâna să arate ciudat și nu, nu vin mulate pe piele decât dacă sunt din latex, dar nici atunci perfect /// așa că e aiurea expresia asta, dar e bună în context, e clasică, merge, merge și-așa) pentru că ești tu și e bine să fii tu, ești mulțumit și trist, mulțumit și fericit.
# nu de alta, dar într-o zi s-ar putea chiar să și mori. și asta ar fi urât din partea vieții, nu?
cum spuneam, delirul nu poate fi oprit, dar –
mă gândeam duminica trecută în timp ce ploua la faptul că am devenit atât de dependentă de toată tehnologia asta că, dacă rămân fără telefon, în primă instanță nu știu ce să fac. e adevărat, în metrou e ok. dacă nu te holbezi în telefon, te holbezi la oameni. și când vine vorba de holbat, mă abțin cu greu, așa că telefonul e un device bun.
dar am devenit atât de dependentă că nu mă pot abține să nu verific din 5 în 5 minute ceva. și dacă nu e nimic nou, verific ora. vremea. calendarul.
telefonul ăsta e vital. cartela cu minute aparent nelimitate e vitală. împreună au creat monștri din oameni, dar mna.
# corpul meu percepe căldura asta de afară ca pe o invitație la mare. unde mai pui și că e o dubiță (dubioasă) care vinde mâncare fat&furious or so și oferă melodii specifice.
# e ciudat cum dintr-o dată toate planurile alea clare, exacte, absolut de neschimbat, se duc. și e interesant felul în care cu un oarecare minim de efort te întorci la o viață care – poate – ți se potrivește ca o mănușă (mânușile, de fapt, nu se potrivesc atât de bine; sunt mari, chiar și alea de piele; fac mâna să arate ciudat și nu, nu vin mulate pe piele decât dacă sunt din latex, dar nici atunci perfect /// așa că e aiurea expresia asta, dar e bună în context, e clasică, merge, merge și-așa) pentru că ești tu și e bine să fii tu, ești mulțumit și trist, mulțumit și fericit.
# nu de alta, dar într-o zi s-ar putea chiar să și mori. și asta ar fi urât din partea vieții, nu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu