christina grimmie. R.I.P.

despre asta trebuie să scriu, că altfel o să mă bântuie. o să mă bântuie oricum, dar parcă așa...
ei bine, poate mulți nu o știți pe christina grimmie. deși făcea coveruri de când era mică, în românia nu se prea auzea de ea. dacă mă gândesc bine, nu cred că am auzit pe cineva vorbind de ea. doar câteva shareuri pe facebook, atâta tot.
chestia e că ființa asta avea o voce incredibilă. minunată. puternică. clară.

și ieri a împușcat-o un cretin la concertul ei din Orlando, Florida. adică așa, în aparență, din nimic. cam ca cu Colectivul nostru, may them rest in peace.

22 ani. și a împușcat-o un dobitoc.

și sunt șocată încă de azi dimineață de când am văzut știrile curgând.

eu am crescut cu ființa asta. îi urmăream fiecare vlog și cover încă de când eram adolescentă. și am văzut-o crescând, evoluând, începând să aibă contracte și participând la The Voice. și apoi scoțând melodiile ei, colaborând cu alți artiști, obținând tururi și devenind din ce în ce mai celebră. și tot văzând-o așa, chiar dacă doar online, m-am atașat de ea. așa cum m-am atașat de Lindy Tsang și al ei bubzbeauty.

și apoi văd că moare de o moarte cretină. poate că dacă ar fi avut vreo boală, ar fi fost altceva. dar așa, să fie ucisă de un cretin, parcă e prea frustrant. nimicitor.
cred că nicio moarte a vreunei celebrități nu m-a întristat atât. cred că nici măcar când mi-au murit rude nu am fost așa. genul ăsta de moarte chiar te pune față în față cu moartea. cumva am ca în maestrul și margareta.

p.s. ăla s-a sinucis după ce a omorât-o.