seară de vară în plină primăvară
seri de vară, seri de vară, ați venit așa curând și eu n-am citit nimic, n-am învățat nimic, anii au trecut, iar experiența mea – văd pe zi ce trece – nu e atât de diferită față de ceea ce numim noi un nou născut
azi m-a luat în brațe, iar eu am simțit amintirea unui fior – ce-o fi, de unde-o fi; dar nu vreau să știu, nu-s pregătită; între noi fie vorba, niciodată nu par a fi –
stăteam cu Red pe-o bancă și a apărut o pisică. am chemat pisica, pisica a venit și ne-am jucat cu ea. uneori, povestea chiar începe când lupul vine. nu toate poveștile bune încep cu lupul care nu vine, uite, pisica a venit și pisica s-a ținut după noi până la non-stopul din colț, de lângă hotelul H., apoi până la banca despre care vorbeam mai devreme. și-i un cer de vară, iar Red îmi spune uite! e carul mare, dar eu mă uit și caut pisica, a dispărut pisica, mă întorc la bancă, văd un câine la vreo 30 de metri în dreapta, pisica apare și ea, vede câinele, se urcă pe bancă, dar înainte să o pot lua în brațe pisica o zbughește și-apoi dispare de tot, o strig, dar nu vine, nu vine, a plecat de-a binelea, a dispărut, el a speriat-o și ea nu se mai întoarce, iar contextul face ca noi s-o luăm pe-un alt drum, intrăm în casă, nu e nici aici mai bine, dar e drumul cunoscut, e locul cunoscut, suntem în zona sigură, poate-ar fi fost mai bine să rămân după ea, s-o caut
poate ar fi fost bine ca de data asta să nu renunț, cine știe, poate data viitoare o să merg pe drumul meu, o să-mi urmez ideea și o să cad, o să cad, știu c-o să cad, dar cad eu, nu cădem noi; voi fi știind c-am fost pe drumul meu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu