« Cu trăsura, pe drumurile României, nu tocmai renumite pentru cum sunt întreținute, se călătorește cu maximim 20-25 de kilometri pe oră. Asta presupune și ajutorul naturii, adică drum uscat și cai "întregi". În schimb în anotimpurile ploioase, când drumul e desfundat, distanța de 20 de kilometri, aproximativ o poștă, abia se face într-o zi întreagă. Până târziu, după venirea lui Carol, când se asigură șosele și "poduri peste gârle", povestește Ion Ghica, există pericolul ca drumul să se blocheze "la cea mai mică viitură", astfel că, la malurile vadurilor stau carăle și căruțele adunate ca la bâlci, câte-o săptămână, așteptând să scază apa, ca să poată trece".
Exact o asemenea piedică întâmpină în primăvara lui 1861 doctorul Davila care trebuie să ajungă din Moldova la Golești, unde îl așteaptă Ana Racoviță la dată fixă, de Bunavestire. Râurile se revărsaseră, trecerea din Moldova în Muntenia e împiedicată, iar întâlnirea din 25 martie e aproape imposibilă. În ajun, la Golești, logodnica și unchiul ei Nicolae, suflet afin cu cel al doctorului, dezbat problema: "Anico, să aibi grijă să te deștepți de dimineață mâine, că să știi că Davila o să sosească, zice unchiul."
"Ia lasă, nene Niculae, spune fata, ce vrei să vie în zbor?"
"De, nu să știe cu franțuzu acela, știu eu ce-o să născocească?" Piedica din drumul doctorului a apărut la râul Buzău, ieșit din albie, pe care nicio diligență nu riscă să-l treacă. Davila convinge surugiii să încerce totuși. Povestea spune că, intrați în șuvoi, surugiii au văzut că hățurile stânjenesc mișcările cailor, astfel că sunt cu toții pe punctul de a fi luați de ape. Surugiii taie hățurile, se agață de coamele și de cozile cailor și ajung cu chiu cu vai pe partea cealaltă. Davila, bun înotător, ajunge și el la țărmul opus și dă acolo peste niște țiganicare se încălzesc la foc. Episcopul Buzăului, Melchisedek, l-a găsit pe doctor gol-goluț printre țigani, căci își usca hainele la foc, l-a luat în trăsură, i-a dat șuba lui și l-a dus la Buzău. Fără să-și permită un minut de odihnă, doctorul și-a procurat haine și trăsură și a pornit, în goană, mai departe. La 8 dimineața, la soroc, bate la ușa logodnicei spunându-i: "Bună ziua, ești gata?" De pe terasă, vocea experienței unuia dintre frații Golești îi strigă nepoatei neîncrezătoare: "De, nu ți-am spus io c-o să vie?" »
În intimitatea secolului 19, Ioana Pârvulescu – București: Humanitas, 2010, p. 234-235
Exact o asemenea piedică întâmpină în primăvara lui 1861 doctorul Davila care trebuie să ajungă din Moldova la Golești, unde îl așteaptă Ana Racoviță la dată fixă, de Bunavestire. Râurile se revărsaseră, trecerea din Moldova în Muntenia e împiedicată, iar întâlnirea din 25 martie e aproape imposibilă. În ajun, la Golești, logodnica și unchiul ei Nicolae, suflet afin cu cel al doctorului, dezbat problema: "Anico, să aibi grijă să te deștepți de dimineață mâine, că să știi că Davila o să sosească, zice unchiul."
"Ia lasă, nene Niculae, spune fata, ce vrei să vie în zbor?"
"De, nu să știe cu franțuzu acela, știu eu ce-o să născocească?" Piedica din drumul doctorului a apărut la râul Buzău, ieșit din albie, pe care nicio diligență nu riscă să-l treacă. Davila convinge surugiii să încerce totuși. Povestea spune că, intrați în șuvoi, surugiii au văzut că hățurile stânjenesc mișcările cailor, astfel că sunt cu toții pe punctul de a fi luați de ape. Surugiii taie hățurile, se agață de coamele și de cozile cailor și ajung cu chiu cu vai pe partea cealaltă. Davila, bun înotător, ajunge și el la țărmul opus și dă acolo peste niște țiganicare se încălzesc la foc. Episcopul Buzăului, Melchisedek, l-a găsit pe doctor gol-goluț printre țigani, căci își usca hainele la foc, l-a luat în trăsură, i-a dat șuba lui și l-a dus la Buzău. Fără să-și permită un minut de odihnă, doctorul și-a procurat haine și trăsură și a pornit, în goană, mai departe. La 8 dimineața, la soroc, bate la ușa logodnicei spunându-i: "Bună ziua, ești gata?" De pe terasă, vocea experienței unuia dintre frații Golești îi strigă nepoatei neîncrezătoare: "De, nu ți-am spus io c-o să vie?" »
În intimitatea secolului 19, Ioana Pârvulescu – București: Humanitas, 2010, p. 234-235
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu