dragul meu gunoi, unde ești tu?

se întâmplă ceva zilele astea. se întâmplă să cred că situațiile penibilo-cretine se reîntorc la mine; desigur, ele nu au plecat serios din telenovela lu' pește prăjit (eu), dar acum s-au întors poveștile cele tâmpite

mai știți că anul trecut mi-am pierdut portofelul, apoi mi l-a adus un polițist și după mi-a propus să ies cu fiu-so? sau că acum vreo 3 ani un hai să-l numim nebun de vreo 40 de ani de la catedrala din craiova voia să-i fiu soție și-mi zicea că el știe c-o să mă mântuiesc dacă îl urmez etc ?

de ieri sunt beată. mintea mea e beată, de fapt. iar azi, deși n-am ieșit din casă și am lenevit toată ziua în pat, mi-am pierdut cheile. adică dimineață cheile de la casă erau pe birou, iar în seara asta nu le-am mai găsit. și mă gândeam că, cu mintea asta blurată, le-oi fi aruncat la gunoi. și după vreo oră de căutări prin casă o iau pe M. și mergem să căutăm gunoiul aruncat mai devreme.

numai că nu mai era nici urmă de gunoi. tomberoanele goale. bâjbâie cu lanterna pe acolo, le-or fi luat câinii. nu, nimic. gunoooooooi, unde eștiiiiii?

desigur, ne-am întors acasă și M. și-a scos o carte din ghiozdan, moment în care a găsit și cheile. și pam-pam-pam... că nici ea nu-și amintește cum au ajuns acolo. prin urmare ar trebui să mă grăbesc cu rezervarea aia la spitalul de nebuni, că nu mai e timp.

- miku
P.S. M. a filmat momentul în care eu mă uitam (disperată aș zice) după gunoiul care a dispărut, dar n-o să ajungă chiar pe blog :))