[re]

ieri, când am coborât din tren în gara din B., am avut un moment în care m-am bucurat. era aglomerație, ba chiar îmbulzeală, mirosul specific de mizerie, de oraș închis într-o bulă în care mirosurile urâte se plimbă dintr-o parte în alta și nu ies niciodată. dar erau mulți oameni. în craiova e cam weird, că în centru sunt mai puțini oameni ca oriunde în B.; era un fel de bucurie ironică, masochistă, că m-am întors într-un oraș a cărei aglomerații îmi inspiră NYC, un oraș în care oamenii vin din toată țara exact cum se duc în nyc din toată lumea, toți cu speranța unei vieți mai bune, un oraș în care găsești iluzii la orice colț de stradă, iar vise împlinite la fel ca peste tot, aka doar la case mari.
da, e un fel de bucurie masochistă întoarcerea mea aici. din toamnă... până atunci, o să plec iarăși. că doar asta e scopul, nu? căutăm fericirea, prindem bucată cu bucată și cu cât adunăm mai multă, cu atât pierdem mai multă, iar în final, când ne resemnăm și încercăm să ne bucurăm de bucățile pe care le avem, ne ducem chiar noi... who knows where.

-mmmmmmmmmmmm.