rezervația unicornilor

Am citit juma' de carte (Rezervația Unicornilor de Cristina Nemerovschi) în tren și mâine urmăresc să o termin în drum spre București. Numai că am pus cartea în birou (sunt în Craiova) și se pare că ai mei au găsit-o.
Dude, I've been out for 5 hours and they got inside my privacy and intimacy and for the God's sake, I think it's fuckin' funny. Now I realise I have no chance to publish my next book using their money. Actually they'll never see my next book. (my ipotetic next book, of course)
Și vine taică-meo la mine și-mi zice:
– Mă, iar ai cumpărat cărți d-alea? D-alea cu "căcat" și ...
– Ce vrei să spui?
– Cum îi dau voie ăia... asociația aia... scriitorii ăia, asociația scriitorilor, cum îi dau voie să publice asemenea cărți?
– Rlly dad? Deschide geamu' și o să auzi în 5 minute înjurături cât n-o să citești în toată cartea.
– Da mă, da astea nu prea se spun...
– Atunci de ce fiecare om urlă câte un "căcat" la fiecare 5 cuvinte?
– Pai nu se face așa...
Adevărul e că aseară mă cam întristase cartea, dar nu din cauza limbajului. Limbajul-interzis-dar-de-fapt public nici măcar nu contează. Era vorba de M. și de faptul că eu mă simt la 19 ani fix cum se simte el la 30. Și de faptul că mă regăsesc în B., care se simte cum mă simt eu (sau invers). Și de faptul că asta e ultima carte din serie...

Miku