Ești M.!
Poate că nu ești mizantrop declarat, misogin, narcisist și ateu, poate nu asculți black metal, nu bei în fiecare zi și nu te droghezi în fiecare săptămână, dar cu siguranță ai ceva din spiritul rebel al lui M. Îți place să-ți construiești o lume după propriile reguli și, cel mai important, ai forța și carisma de a impune aceste reguli și celor apropiați ție. De cele mai multe ori ești irezistibil și stârnești pasiuni puternice, de la seducție până la invidie. Cei din jur văd în tine un model. Ești o sursă infinită de inspirație, iar cei care te admiră și te urmează se simt motivați să-și descopere propria lor personalitate și să-și construiască un drum propriu.
Mediocritatea celor din jur te revoltă și te scârbește. Ți-ai dori ca oamenii să nu mai fie marionete sau decor, dar nu crezi că ai suficiente motive pentru a schimba lumea pe cont propriu. Cinismul tău are nevoie și de imperfecțiune, pe care o exploatezi pentru a-ți defini clar ceea ce îți place. Te simți atras doar de oamenii inteligenți și interesanți, iar sexul lor contează mai puțin – te poți îndrăgosti atât de femei, cât și de bărbați. Iubirea este destul de importantă pentru tine, chiar dacă n-o arăți întotdeauna. Iubirea, ca și drogurile, îți schițează un univers paralel, pe care-l poți modela mai ușor decât pe cel deja stabilit și populat de alții.
Ești puternic atras de artă și mai mult ca sigur îți manifești creativitatea în direcții precum scrisul, muzica, pictura, actoria și altele.
Devii violent și sarcastic în momentul în care cei din jur încearcă să-ți impună ce să faci și cum să gândești. Urăști să te conformezi și n-o faci aproape niciodată.
Consideri că gesturile extreme, chiar și crima, pot avea motivații psihologice puternice și nu te grăbești niciodată să le blamezi, ba chiar dimpotrivă.
Prietenii te iubesc pentru că le oferi o direcție clară de urmat și pentru că îi faci să își pună întrebări despre lucrurile care contează.
Ce personaj din Sânge satanic ești?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu