Mă gândeam azi că toată viața am trăit așa, ca un veșnit student. Mereu cu lucrările pe fugă, mereu cu teme uitate, întârziate, inexistente sau în cazul bun făcute cu o noapte înainte de termenul limită. Am făcut prostia (prostie spus așa, cu o tentă bună) asta încă din clasa a 6-a de când taică-meo a zis: trebuie să te descurci singură cu școala, ești mare. Pe de o parte a fost perfect, era și timpul să gândesc singură, pe de alta cred că a fost cam din pripă. Decât să fi stat cu mine până în clasa a 5-a și să lucreze fiecare exercițiu și problemă la mate și la română (și ce se mai faceîn acele clase), ar fi putut să mă pună să mă descurc singură, dar să mă învețe cum. Adică nu așa: de azi gândești singur. Nu, clar nu. Oamenii trebuie educați, mai ales atunci când sunt mici. Și mai zicea apoi când eram eu printr-a 8-a că după ce nu a mai stat el de mine, n-am mai avut rezultate perfecte. Pe jumate orgoliu gâdilat că el a făcut lucruri bune, pe jumate orgoliu rănit că nu mai sunt the best.
But who cares, sincerely?? Cui îi pasă că am fost eu la olimpiadă la mate într-a 6-a, sau la română în liceu, sau la latină în liceu? Sau cui îi pasă că într-a 9-a am luat 3 într-o lucrare la fizică? Sau că am luat un 3 la română într-a 12-a? (în cazul meu, concluzia e că-mi place viața asta pe fugă, dar din când în când am nevoie de time off-uri)
Și mă uit la cât de mult TREBUIE (acum deja e obligatoriu) să învețe copiii de azi. Câte lucruri sunt obligați să facă. De ce trebuie ca părinții să chinuie copiii, să-i ducă la zeci de concursuri, olimpiade, să aibă mereu media 10? Copiii lor vor fi niște nefericiți. Vor fi mereu stresați, mereu speriați că dacă nu iau punctaj mare, se supără mama/învățătoarea/vecina etc. Apoi viața lor va fi la fel, o altergare continuă pentru a fi the best, dar the best e inexistent în fapt.
Lasă-ți tu orgoliul de părinte deoparte și plăcerea de a privi la o altă mămică de sus, și îngrijește-te pentru a avea un copil sănătos și fericit.
E greu de pus în practică. Corect?
M.
But who cares, sincerely?? Cui îi pasă că am fost eu la olimpiadă la mate într-a 6-a, sau la română în liceu, sau la latină în liceu? Sau cui îi pasă că într-a 9-a am luat 3 într-o lucrare la fizică? Sau că am luat un 3 la română într-a 12-a? (în cazul meu, concluzia e că-mi place viața asta pe fugă, dar din când în când am nevoie de time off-uri)
Și mă uit la cât de mult TREBUIE (acum deja e obligatoriu) să învețe copiii de azi. Câte lucruri sunt obligați să facă. De ce trebuie ca părinții să chinuie copiii, să-i ducă la zeci de concursuri, olimpiade, să aibă mereu media 10? Copiii lor vor fi niște nefericiți. Vor fi mereu stresați, mereu speriați că dacă nu iau punctaj mare, se supără mama/învățătoarea/vecina etc. Apoi viața lor va fi la fel, o altergare continuă pentru a fi the best, dar the best e inexistent în fapt.
Lasă-ți tu orgoliul de părinte deoparte și plăcerea de a privi la o altă mămică de sus, și îngrijește-te pentru a avea un copil sănătos și fericit.
E greu de pus în practică. Corect?
M.
4 comentarii:
:) Pai e greu, pentru ca majoritatea parintilor isi traiesc, involuntar, prin intermediul copiilor, propriile vise. Si cand ii vezi ca nu fac ce ai vrea tu, nu da bine la scenariu. Si fiecare generatie de copii zice "cand o sa fiu eu mare eu n-o sa fac asta cu copiii mei" - si vine momentul cand devin mari, si cand fac exact acelasi lucru.
Asa ca da, e greu. Insa pentru copii poate fi un exercitiu bun de descoperire si formare a propriei personalitati. Chestie care evident ca ar fi mai fain sa se intample cu parintii in preajma - dar daca e fara ei, nu inseamna ca e musai un lucru rau.
Ceea ce copiii nu sunt invatati in primul rand, de cand sunt mici, este CUM sa invete. Intrucat CE sa invete - sa fim seriosi, toata viata invatam. Nu exista un CE. Exista doar CUM. Iar pentru "CUM" vinovat e si sistemul in intregime, nu doar parintii. Toata societatea. Pentru ca ar trebui sa intelegem ca generatia de azi a copiilor e generatia de maine a adultilor. Noi o formam. Si ei formeaza pe altii la randul lor. Lantul slabiciunilor. Acu', care e cea mai slaba veriga...ramane de vazut :).
Da, de-asta imi acriu ideile pe care le am acum...Nu vreau sa-mi torturez ipoteticul copil cu fantomele viselor mele neindeplinite. :))
iar vorbeşti ca Izi. îţi lipseşte?
N-as zice.
Trimiteți un comentariu