sâmbătă, 11 ianuarie 2014

2 chestii tâmpite de săptămâna asta

E O.K. să se întâmple lucruri tâmpite, nu-i așa? Ca să nu poți zice că viața e prea monotonă. Dar când ți se întâmplă deja aproape în fiecare zi din săptămână e... poate puțin prea mult.

primul lucru tâmpit
Mai întâi, toată săptămâna a fost coadă la casele speciale pentru elevi și studenți de la metrou. Cozi din alea de 100 de persoane, la care stai ore întregi. Luni dimineața nu aveam idee că există așa ceva, așa că m-am dus să-mi iau abonament la stația X. Când am ajuns acolo, o coadă uriașă. Am renunțat, noroc că mai aveam o cartelă cu 5 călătorii. După-amiază m-am dus din nou, dar închiseseră (la ora 13:00). A doua zi m-am dus la Universitate, dar acolo era o coadă și mai mare. Am mers pe jos până la Unirii, unde era și acolo coadă. Am zis că n-am încotro și am stat la coadă.
A treia zi, seara, am găsit abonamentul de luna trecută care (uitasem de el) expira chiar în seara aceea. Am zis să i-l dau lui V., că poate mai merge ea undeva. A patra zi, dimineața, am observat că i-am dat abonamentul nou și pentru că trebuia sa ajung la cursuri și nu mai aveam altă cartelă, mi-am cumpărat una cu 10 călătorii. Desigur, V. știa că abonamentul expiră așa că l-a aruncat. Noroc că n-a aruncat gunoiul. Ghinion, îndoise cartela și nu a mai mers. Așa că în a cincea zi, seara, mi-am luat un alt abonament. Și uite cum am făcut un abonament pe o lună să coste 75 de lei.
(P.S. ai mei nu trebuie sa afle de finalul poveștii, ei știu că abonamentul recuperat funcționează în continuare:]])

al doilea lucru tâmpit
Al doilea lucru tâmpit constă în faptul că am dat 1 leu pe o pungă de plastic care în mod normal ar costa probabil 0.2 lei.
De ce (pentru ca la metrou totul e mai scump)? Foarte simplu:
Am fost azi la cursuri și când m-am întors am zis să cumpăr pâine și alte de-astea. Am intrat la Profi și am cumpărat o grămadă de chestii, iar când am ieșit afară din magazin mi-am dat seama că nu am nici-o pungă la mine (de-asta nici nu-i zisesem casieriței să-mi dea pungi). Am îndesat o parte din cumpărături în rucsac, iar pe celelalte le-am luat în brațe. M-am dus să iau pâine, apoi am intrat la metrou. La metrou e un magazin de pâine și au o pâine feliată destul de bună pentru sandwichuri, așa că am mai luat încă o pâine și i-am cerut și o plasă. Și-mi zice: 0.7 lei. I-am dat repede banii pentru că venea metroul și n-am mai stat să casc gura, aveam oricum nevoie de o plasă pentru că nu aveam cum altfel să țin toate cumpărăturile. Și când am ajuns acasă mi-am dat seama că mai am 2 pâini. Și am făcut 5 pâini. Și mă gândesc că e bine că eu mănânc multă pâine, că altfel aș fi părut o idioată și mai mare. Și am mâncat deja o pâine. Chestiile astea or să se depună cândva, nu-i așa? N-au decât să încerce, eu și Pilates facem o echipă buna.

Miku

Niciun comentariu:

Faceți căutări pe acest blog