spui crăciun, spui minciuni

Îmi place Crăciunul, e sărbătoarea mea preferată din an, pentru că e cea mai colorată, pentru că mereu decorez orice cameră, pentru că e vorba de brad, de mâncare tradițională, de un time out și slow motion.
Cu toate astea, anul acesta mi-a trăsnit ceva mintea: Crăciunul e despre minciună. De când sunt copiii mici și până la începutul celui de-al doilea deceniu al vieții (depinde de cât de bine truchează părinții totul), părinții își mint copiii în legătură cu Crăciunul, cadourile și Moș Crăciun.
Legenda lui Moș Crăciun e în primul rând o legendă, dar ar fi chiar frumos să fie ceva care are la bază un adevăr mai mare – oricum ar fi, n-o să știm niciodată.
Când aveam vreo 10 ani, discutam noi la școală – ca niște tăntălăi inteligenți ce eram – despre cât de adevărată e faza cu Moșu. Era frustrant: unii ziceau că există și chiar aduce cadouri, alții că sunt cumpărate de părinți. M-am dus la maică-mea și am întrebat-o care e realitatea. Nu mi-a răspuns prin cuvinte, a început să râdă și să se bâlbâie.
N-a reprezentat un mare șoc, era ca și cum totul ar fi venit de la sine, dar mă uit la copiii de acum, la câte cadouri primesc ei și la cât de importantă e scrisoarea către Moș Crăciun și la câte speranțe își pun ei în Moșul și la faptul că cei mai mulți chiar primesc ceea ce și-au dorit, indiferent de cât de mult costă cadoul. Spre exemplu, soră-mea i-a luat lu fiu-so un set cu trenuleț din acela de se plimbă în jurul bradului anul trecut (pentru că el și-l dorea foarte mult) și a costat-o 3 milioane și ceva. Ce s-a întâmplat cu acel trenuleț? După Crăciun l-a strâns, l-a pus la loc în cutie și acolo a rămas pentru restul anului. Nici măcar de Crăciun nu a fost mare fâs în legătură cu el; partea bună e că fiu-so s-a bucurat pe moment. Pe moment.
Așa, acum partea cu Moșul. De ce exagerăm atât? Adică nu ar fi mai frumos Crăciunul dacă fiecare dintre noi ar face câte un cadou (oricât de mic, o felicitare, ceva personal) celorlalți? Adică Moș Crăciun e doar o imagine a unei lumi perfecte, dar noi suntem aici și ar trebui să le arătăm celorlați că sunt importanți pentru noi.
Mă gândeam că atunci când o să am un copil aș putea să elimin tot fâsul legat de Moș Crăciun și să fie un fel de seară în care fiecare dă cadouri și primește cadouri, dar apoi am realizat că trăind într-o lume în care Moș Crăciun vine la toți copiii (~), al meu s-ar simți stingherit când ceilalți l-ar întreba ce i-a adus Moșul și ar fi nevoit să mintă, deci am ajunge la și mai multă minciună.
Și apoi ajungem la partea în care copiii cresc, dar se simt încă copii și chiar dacă au 25, 30, 50 de ani, oamenii tot se bucură atunci când vă dun cadou sub brad de care ei nu știau. Am fost obișnuiți așa...
Și așa sunt și eu. În anii trecuți mi-am cumpărat camere foto și haine cu vreo câteva săptămâni înainte de Crăciun și mă gândeam că e de-ajuns, dar chestia e că în seara de Crăciun totul e diferit. Chiar dacă ți-ai fi cumpărat totul înainte, tot e plăcut să vezi ceva sub brad.
Așa că anul acesta mi-am comandat cadoul, l-am pus pe adresa de la Craiova, i-am spus maică-mii să-l ascundă bine și să nu mi-l arate când mă duc acasă, să nu-mi spună nici măcar când l-a primit, doar să-l pună sub brad. Evident, asta e o exagerare cumplită și o disperare acută de a simți "magia Crăciunului" despre care vorbește toată lumea, dar dacă așa am fost obișnuită, vreau să mă bucur încă de cadou (de noutate) de Crăciun.
Așa că săptămâna asta și săptămâna următoare merg la cumpărat cadouri de care n-o să spun nimănui, ele doar vor apărea sub brad, de niciunde.
Să ducem minciuna până la capăt.
Uneori chiar pot spune că e bine să trăiești în miciună.

-miku