Seara asta a fost enervantă rău de tot.Veneam eu fericită acasă, cu brațele pline de cumpărături, gândind că o să sărbătoresc vacanța (nu se pune faptul că mai am un curs mâine) și mă gândeam că o să mă uit la vreo câteva seriale, o să beau Cola, o să mănânc ciocolată și o să lenevesc toată seara.
Când ajung acasă, nu merge netul. Eram calmă. Știți calmul ăla care apare numai atunci când presimți că urmează o nenorocire pe termen lung pe care nu ai cum să o schimbi?
Da...
Și ce am făcut? Am mâncat o conservă de ton (băi, e genial tonul mărunțit de la Hame, mă gândesc să fac o pizza cu ton pt. mâine seară, dacă o să mai fiu pe aici), am băut Cola, am mâncat ciocolată și... netul tot n-a venit. M-am învârtit prin casă, m-am uitat pe geam (erau unii care lucrau pe afară cu niște cabluri și mă gândeam că poate or fi cei care trebuie să vină să-mi monteze cablul), am dat niște telefoane, apoi m-am pus în pat.
M-am foit ce m-am foit, se face foarte cald în cameră și mă ia somnul. Aveam cele două instalații de Crăciun aprinse și îmi era greu să mă ridic din pat și să se sting, așa că am mai lenevit cu ochii în tavan. Și-apoi mi-am amintit de niște cărți necitite și am ales "Dona Juana" scrisă de Lorena Lupu. Mai am vreo 10 pagini din carte. E foarte tare. La un moment dat începuse să mi se topească ciocolata în mână, eram prinsă de acțiune. Oricum, cartea e superbă. O s-o recitesc. Eram cam supărată și n-am rumegat-o bine.
Și aici urmează marea minune. (tot vine Crăciunu'...)
Cu toate că mă mai dusesem la laptop din când în când, netul tot nu revenise. Așa că după vreo 4 ore de agonie am decis să intru în brânză. Adică să-mi bag eu nasul. Nu era de bine, dar mi-am zis că mai rău de atât nu poate să fie. Și am intrat eu și am căutat toate funcțiile alea de la net și... n-am înțeles o boabă. Și la un moment dat am ajuns pe o pagină a wirelesului. Era ceva gen dată de adresa IP, nu știu. Extraterisme de-astea. Și mă, nu știu ce am făcut, că după ce am umblat pe acolo, am văzut o neconcordanță. Îmi semăna mie cu ceva ce mai văzusem cândva, de fapt, cu ceva ce-mi mai arătase frate-meo pentru urgențe (adică așa ca acum), numai că eu și memoria mea cea minus-minimală am uitat între timp.
Oficial, nici acum nu știu pe ce butoane am apăsat pe acolo. Ideea e că am făcut netul. Și că acum îmi iau Cola și celebrez.
Miku
P.S. tocmai am citit Fortune Cookie de pe facebook, priviți ce spune în imaginea de mai sus; asta da potrivire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu