craiova. telefon. amețeală. ciudat

M-a luat o amețeală ciudată imediat ce am intrat în camera mea. Nu mai fusesem acasă de vreo 3 luni.
Mi-am dat seama (pe bune de data asta) că nu mă voi mai întoarce niciodată să locuiesc în Craiova. Pur și simplu fiecare element pe care îl văd mă dezgustă. Mă rog, sunt și câteva chestii O.K.
Dar camera mea... atât de mică! Parcă e o cutie de chibrituri, serios. Și înainte mi se părea mare, O.K., mint, nu mi se părea mare, dar era perfectă.
Totuși... îmi place cum am decorat-o. :)) Mă simt de parcă aș avea 100 de ani și aș face o călătorie în timp. Dude, if this is not strange...
Parcă mă sufocă toate astea. Casa în sine. Apartamentul. Totul e atât de... nefamiliar. Nici decorațiile camerei mele. Mi se par drăguțe cărțile...
Parcă nu sunt eu.
V-am zis, sunt amețită.
Dar trebuia să scriu asta.
Din nou.

Anyways, am comis-o din nou. N-am rezistat. -am cerut maică-mii telefonul. Sunt atât de jgvdsknfdsknflask în legătură cu el. Nu mi-am mai luat un telefon nou de anul trecut și... acum că scriu asta, realizez cât de cretin sună.
Da, O.K. o să mă opresc din scris înainte de a scrie alte bazaconii.
Vreau să fac bradul. Vreau să fac bradul de acum 3 săptămâni... așa îl făceam mereu.

Partea bună e că nu voi sta mult aici. Sper să nu mă obișnuiesc din nou în Craiova, pentru că asta ar fi trist.
Anyways...

^.^
Miku