|
Sinceră să fiu, mă bucur că apare zăpada. Că o să ningă. Nu îmi place mie frigul, dar parcă iarna asta am așteptat-o încă de-astă vară. Poate pentru că vreau o schimbare. Da, da, mai ieri mă plângeam de noul de aici, dar am zis și atunci,
noul nu e chiar așa nou. Nou ar fi să mă mut în Coreea. Sau în Japonia. Nu de alta, dar atunci chiar aș fi în pom și, după cum se zice, pomul ar fi și el în aer. Adică n-aș știi nici limbă, n-aș cunoaște pe nimeni, aș fi complet... ||. Și asta ar fi foarte tare. Aș mai schimba peisajul, aș mai ieși din cotidian și tabieturi.
Deci cum ziceam, cică ninge de mâine-poimâine, ba chiar că ar fi și un cod galben – n-am fost prea atentă la știri. Tot ce îmi bântuie capul e că vreau la munte, vreau să fac fotografii peisajului de munte. Am nevoie de un aparat mai bun, dar cred că ideea va rămâne în stand by până la Black Friday de anu' viitor.
A fost o fază mișto zilele trecute, când soră-mea zicea că voia o tabletă pentru băiatul ei, dar el să nu știe de ea, gen, să i-o aducă Moș Crăciun. Și în timp ce vorbea ea cu soțul ei despre tablete, vine băiatul ei și îi zice: auzi mami, da' nu vrei mai bine să mai așteptăm puțin, că o s-o primim gratis de Crăciun. Și soră-mea zice: păi cum? La care el: păi i-am scris eu o scrisoare lui Moș Crăciun, o să ne aducă el.
Evident, a fost fără replică toată situația, dar pe mine m-a bufnit râsu'. Ei, acum să te văd.
- miku
Un comentariu:
[Ramona]Daca ninge, mergem sa ne dam cu punga pe dealul din Tineretului?
Trimiteți un comentariu