Am
început să pierd timpul în multe feluri. În primul rând făcând patul. Mi se pare o mare porcărie să-ți faci patul în
fiecare dimineață, pentru ca seara să distrugi tot ce ai făcut dimineața. Sunt
10 minute pierdute degeaba. Efort dat pe nimic, timp dat pentru niște porcării.
Evident, sunt costrânsă de situație, că eu nu îmi făceam patul decât în
situații exemplare, cam o dată la câteva luni, când mă apuca pe mine curățenia
din lipsă de ocupație.
Apoi,
pierd timpul visând cu ochii deschiși la chestii care înainte erau la ordinea
zilei. Azi la primă oră visam la un frigider plin de cutii de bere. Vedeam vreo
douăzeci de doze în frigider, mai jos niște doze de cola, iar în congelator
multă înghețată. Cam astea sunt lucrurile pe care mi le doresc acum, nu de alta
visez eu la cai verzi pe pereți. Salivez după o bere de vreo lună, dar îmi e
prea greu să merg în Auchan să cumpăr – de la buticurile astea din colțu’ blocului
nu cumpăr.
Ceva
mai târziu am pierdut timpul așteptându-i pe alții să își facă businessu’,
pentru ca la 11 seara/noaptea să mă apuc și eu de tradus niște mutanți la
engleză și să citesc The Canteburry Tales. Îmi cam vine să plâng de nervi, dar știți cum se zice, taci, înghiți,
până ce răbufnești și-ți iei lumea în cap. Nu sunt departe. În condițiile
astea, deja mă văd căutându-mi altă facultate. Sau nici-o facultate și un loc
de muncă. Sau înnebunind.
Oricum
ar fi, cretinul meu optimism plutește în aer.
M.
3 comentarii:
deci cum e viata la facultate :)? -Tiberiu
Totul e perfect pana ce mergi la cursuri. :)
nici n-ai idee cât de mult pot să te înţeleg la faza cu făcutului patului!!!
Trimiteți un comentariu