Să vorbim despre nunți X_X

Vorbeam azi dimineață cu M. despre cât de tare ne displac copiii și oamenii care vorbesc despre copii cu noi (am o vară, olimpică internațională, în generală și în liceu a avut numai medii de 10, acum a terminat facultatea  și... s-a angajat ca profesoară; în scurt timp are nunta și mai vrea și copii - de ce naiba s-a chinuit atât de mult să învețe dacă voia să fie o simplă profesoară, care în timpul liber are grijă de copii?) . Nu am nimic cu copiii (ba chiar îmi place sa mă joc cu ei, să inventăm jocuri, să facem chestii handmade), atâta timp cât nu sunt ai mei și stau cu părinții lor, dar devine exasperant să trebuiască să ai grijă de ei zilnic și chiar și prezența lor e obositoare (realizez că sunt ipocrită, că și eu am fost copil cândva; poate îmi lipsește mie instinctul matern sau ceva... pe-acolo). Credeți-mă, știu despre ce vorbesc, de 2 luni stau 2 copii cu mine. Mai am puțin și o iau razna.

Anul ăsta e cu siguranță anul împerecherilor. Peste tot vezi masculi fâțâindu-se cu buchete cu flori pompoase, îmbrăcați în ținute impecabile, gata să "cadă în genunchi" pentru o femeie, care cel mai probabil va face un caz uriaș din toată tărășenia: "oh, iubitul meu mi-a adus un buchet cu o sută de trandafiri, un inel cu diamant cât căcatul meu și își dorește să avem o familie fericită alături de mulți copii!".
Colac peste pupăză, anul ăsta văd zeci de gravide pe stradă, oriunde mă duc. Pe la începutul verii S. zicea că au intrat toate femeile într-o febră a împerecherii precum cățelele. Avea dreptate.
Mai mult de atât, numai în familia mea extinsă sunt vreo 4 nunți vara asta, mai sunt și în toamnă și până acum au mai fost vreo două, la care se presupune că ar trebui să mergem. În total vreo 9 nunți, unde se presupune că trebuie să dai sume substanțiale. Respectivele persoane or să să te "onoreze", ca o consecință, cu "fabuloasa" lor prezență la nunta ta. Și totul pentru ce?
De parcă n-ar fi de ajuns asta, când îl întreb pe taică-meo de ce se mai duce încă la nunți (adică la toate :\), îmi răspunde: păi, ca să-ți fac ție oameni pentru nuntă. Oh, really? Mă lipsesc. 99% dintre persoanele care au nuntă anul ăsta (de fapt, aproape toate nunțile din familia mea sunt așa) îmi sunt străine. Pentru că sunt cea mai mică din familie (ca să facem lumină, diferența dintre mine și soră-mea e de 16 ani), am cunoscut numai o mică parte a familiei, formată din mătuși, unchi și câțiva veri. O mare parte dintre veri au deja peste 40 de ani și au copii care la rândul lor fac nunți. Ideea e că eu nu cunosc respectivele persoane, nu le-am văzut niciodată în viața mea, (sau le-am văzut când aveam 2 ani, pentru că 80% din familia mea e plecată prin alte țări) motiv pentru care mă doare în cur dacă ei fac nuntă, dacă au copii, dacă trăiesc bine sau nu. Se găsesc brusc să-și aducă aminte atunci când fac nuntă că au rude îndepărtate și se gândesc să le cheme ca să obțină venituri cât mai mari.
Din nou, ce legătură au acestea cu mine? De ce să chemi pe cineva la nuntă, pe cineva pe care nu l-ai văzut decât de două ori în toată viața și a cărei existență te lasă rece? Pentru că așa se face. Da. Ăsta e răspunsul. Pentru că e tradiția asta tâmpită de a invita pe toată lumea la nuntă. Dacă bunica ar mai trăi, probabil i s-ar părea inadmisibil să nu inviți tot familionul (și credeți-mă, am o familie mare). Rezultă că e doar un moft care se putea îndeplini acum 70 de ani, când era bunica tânără, pentru că ei trăiau într-un sat și aveau maxim 30 de rude și evident că, din moment ce toate rudele erau acolo, le cunoșteai și nu ar fi fost frumos să nu le inviți (bine, la sat oamenii se duceau oricum și neinvitați).
Totuși, replica "să-ți fac ție oameni pentru nuntă" m-a dat pe spate. Dar ce, arăt de parcă m-aș căsători în următorii 10 ani? Până când mă mărit eu, oricum, toți ăștia la care se presupune că aș merge eu acum ar uita cine sunt. :)) Așa că am inspirat adânc și i-am spus: pentru mine va trebui să-ți aduci doar fratele și surorile, la fel și mama, atât din familia mea. Dacă va fi să fac vreo nuntă vreodată, ori va fi una sub impulsul unei fericiri trecătoare, adică doar eu și așa-zis-viitorul-meu-soț și nimeni altcineva, ori o să fie o nuntă restrânsă (cu prieteni și familia simplă). Prin urmare, dear daddy, gata, mai ai doar o nuntă a lui văru-meo, nuntă de care sunt entuziasmată (că deh, e văru-meo, ne vedem aproape săptămânal și la el țin enorm).
În concluzie, nunțile astea tipic românești sunt nașpa. Pe lângă muzica nașpa, tensiunea din aer, persoanele pe care nu le cunoști, stres că trebuie să distrezi persoanele pe care nu le cunoști, trebuie să faci și poze cu tot familionu' lu pește (și să zâmbești fericit) și mai sunt și copiii.
Să vorbim despre copii? Mai bine nu. Exact cum îmi scria M. în mesajul de azi dimineață (care e plecată la rude, pe undeva; poor her): "am doar 19 ani, ce naiba!!!!"

whatever,
– Miku