Îmi ia din suflu o
tuse sacadată
Și se întrece-n gâfâieli cu norii plini de iarnă neagră,
Nu-s flori de gheață, nu-s îngeri de zăpadă,
Nici zâmbete, nici zumzet de mașini,
Și tusea se oprește-n prag, uitată,
Când visul iar mi se prelinge lin,
Spre gura ta întredeschis tăiată,
Și iarăși uit de sânge, și iarăși sărut spini.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu