Ștreang

Uită-te cum îmi închid ochii și tremur cu spasme sângerii.

Îmi simt capul greu și mintea închisă ca pe un strop de plumb.

Corpul îmi fierbe plin de gheață în noaptea asta întuencată de sfârșit,

Părul îmi stă înțepenit în ace țurțurii de zăpadă,

Culoarea obrajilor e purpurie, mă întreb dacă am murit de frig, de foame, de dorință...

Gândesc departe, prea departe pentru a mai știi dacă asta-i realitatea,

Mă sorb încet pe mine însămi dintr-o cană de ghiață care susține Polul Nord,

Tremur de frică, de teamă să nu fie o iluzie inocentă a minții mele,

Mă gândesc că, de fapt, iluzia e tot ce am

Și transform iluzia

Într-un ștreang iubitor.