Etapa 5. LuxuryGifts: Bijuteria care mi-a schimbat viata

   – Adrien, șopti ea încet, foindu-se în brațele mele. Adrien, de ce?

   Micuța mea franțuză mă sărută pe gât, încercând să mă țină lângă ea. Pielea ei bronzată arăta divin, așa că am sărutat-o și eu, pe buze. Accentul ei dădea o notă romantică atmosferei pariziene, iar corpul ei de madonă era moale în brațele mele. Dar un lucru decis, era bun făcut și nu mai era cale de întoarcere. Am împins-o pe spate, în patul plin de cearșafuri de mătase al luxuriosului Mariott și m-am dus la geam. Jos, mașinile treceau fără zgomot pe Champs-Élysées, umbrite de copacii înghețați.

   Mi s-a făcut o teribilă poftă de cafea și am decis că povestea noastră trebuie să se termine cât mai repede. Din pricina unei cafele sau nu, mi-am luat repede hainele pe mine, urmărit cu atenție de Aimée.

   Când să ies, m-am întors cu precauție și i-am văzut lacrimi în colțurile ochilor.

   – Scumpo, am fost de acord încă de la început că...

Începuse să plângă cu zgomot așa că am împins-o înapoi în pat și am ieșit pe ușă.

   Când am ieșit pe ușile mari, am dat nas în nas cu frigul înghețat de afară. Începuse să ningă, așa că m-am grăbit spre o cafenea la câteva străzi distanță.

   Spre seară am luat-o pe Lola, cățelușa Husky pe care o primisem cu câțiva ani în urmă de la un prieten și am ieșit la plimbare. Nu stăteam decât câteva zile în Paris, așa că voiam să cumpăr câteva cadouri pentru familie. Tradiția îmi cere să cumpăr personal cadouri în fiecare an, cadouri pe care le înmânez părinților și invitaților de la masa de Crăciun. Părinții mei inventaseră această tradiție cu mult timp în urmă, când eram numai un copil, dar se ținuseră de ea pentru a aduce obligatoriu familia acasă în această sărbătoare.

   Champs-Élysées era o idee bună pentru cadouri, așa că am mers pe trotuarul aglomerat, plin de turiști și localnici cu plase care mai de care mai pline.

   Lola se bucura de zăpada proaspătă, sărind în aer pentru a prinde fulgii. Privind spre vitrinele strălucitoare ale magazinelor, un lănțișor mi-a atras atenția. M-am apropiat pentru a-l vedea îndeaproape, și i-am analizat forma de inimă.

   Aimée nu-mi era iubită, dar nici prietenă. Împărțeam ocazional patul, mai ales când ne nimeream în același oraș pentru afaceri. Era frumoasă și la brațul ei mă puteam simți împlinit, doar că nu voiam să mă leg de ea. Orice altă legătură în afara celor cu oamenii mei din industria muzicii era inutilă.

   Totuși, imediat ce am văzut acel lănților, printre celelalte bijuterii, nu m-am putut gândi decât la ea. Obișnuia să poarte numai bijuterii cu cristale, pentru că, spunea ea, doar acelea îi puneau în evidență tinerețea. Eu zâmbeam, ascultând-o, bucuros că naivitatea ei îmi completa vârsta de patruzeci de ani.

   Am decis să cumpăr colierul, și exact când mă hotărâsem să intru în magazin, vânzătoarea a afișat o plăcuță care menționa că nu mai au nici măcar o bucată. Lola lătra pe lângă mine și câțiva parizieni deșirați au întors capul spre mine. Am plecat înapoi în apartamentul meu.

   Trecuseră câteva zile și mă întorsesem înapoi în București, când mi-a venit ideea să caut acea bijuterie pe internet. Era o posibilitate destul de mare să-l găsesc. Dar...nu îi știam denumirea. Am căutat ore în șir, și într-un final am descoperit exact colierul la care-mi rămăsese mintea. L-am comandat și a doua zi, exact în dimineața din ajunul Crăciunului, cadoul a ajuns.

   Nu știam de ce am cumpărat acel colier. Dar am sunat la aeroport și am rezervat un avion cu primul zbor către Paris, apoi am sunat-o pe micuța mea pariziană și trei ore mai târziu o așteptam în fața Acului de Triumf.

   Zăpada cădea abundentă, ciudat de abundentă și luminile de pe Champs-Élysées creau o simfonie perfectă pentru ajunul Crăciunului.

   Nu i-am dat cadoul imediat ce ne-am întâlnit. Ne-am plimbat mult, de-a lungul bulevardului, am mâncat la Stresa, un restaurant italian, apoi am mers în apartamentul ei.

   Își amenajase frumos un brad de Crăciun și m-am întrebat oare de ce plecasem cu atâta încăpățânare.

   Târziu, când era aproape adormită pe umărul meu, am scos cutiuța mică din buzunarul sacolui și i-am înmânat-o. Ochii ei s-au mărit și m-a privit mirată.

   Nu știu cum, nu știu de ce, dar am simțit că ceva m-a lovit cu putere. Să fi fost săgeata lui Cupidon? Am zâmbit în sinea mea. Am îmbrățișat-o, apoi am vorbit încet, uimit că aceste cuvinte îmi ieșeau pe gură. Dar eram sigur că, de data aceasta, nu aveam să mai plec niciunde.

   – Aimée, te măriți cu mine?

   Am simțit-o moale în brațele mele și buzele ei răspunzându-mi cu dorință la întrebare, și am zâmbit din nou, ducând-o spre dormitorul nostru...

Acest articol este scris pentru concursul SuperBlog2012, pentru proba elaborată de Luxury Gifts.

Poveste scrisa in perspectiva masculina.