«Patru anotimpuri» de Ramona Badea

Eu nu sunt o fana a poeziilor. Adica nu citesc poezii. Serios, am incercat, dar Eminescu m-a cam lasat rece. Bacovia parca, parca a mai mers.
Insa poezia de mai jos o ador. Serios, dupa ce o cititi prima oara, recititi ultima strofa, silabisiti al doilea vers din ea in minte. Nu-i asa ca are un romantism cumva sadic? Ma si vad intr-o gradina de trandafiri fara parfum, si doar unul dintre ei raspandeste aroma...

Patru anotimpuri

Plutind prin albul norilor pustii,

Peste aburi de ceaţã strãvezii,

Supravieţuiam într-o lume de gheaţã,

Fãrã flãcãri de iubire ori speranţã.

Ai venit ca o primavera caldã,

Topind gheţarii din inima fadã,

Risipind durerea din sufletul de gheaţã;

Cu un sãrut, m-ai trezit la viaţã.

Am primit vara în sufletul meu,

Zburând printre frânturi de curcubeu,

Am gustat dulceaţa fructului oprit,

Am crezut în fericirea ce mi-ai fãgãduit.

Dar, vai! Toamna vine iar!

M-ai închis în palatal de cleştar

Si întorcându-mi spatele, ai plecat

Pe drumul tãu înegurat.

Anotimpul se schimbã iar,

Ofileşte trandafirul primit în dar,

Iar eu mã întorc pe drumul pustiu,

La albul de gheaţa plumburiu.

de Ramona Badea

`miku^^