Am detestat subiectul aceastei poezii de cand am auzit-o prima oara. Mi-a ramas in minte glasul plangacios si tremurat al invatatoarei si chiar si acum ma face sa-mi doresc sa n-o fi auzit niciodata.
Nu-mi plac lucrurile triste. Adica astea cu o incarcatura emotionala puternic dezvoltata in latura negativa. Iar poezia de mai jos...
Nu-mi plac lucrurile triste. Adica astea cu o incarcatura emotionala puternic dezvoltata in latura negativa. Iar poezia de mai jos...
« – De ce m-ai prins in pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?
Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!
De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,
Si-ar plange tata mult de tot
Caci am trait abia trei zile,
Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!...
Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!
A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut in tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!...
Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.
Si zi-le ca de-acum ai vrea
Sa ocrotesti cu bunatate,
In cale-ti, orice vietate,
Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea! »
de Elena Farago
Poezia este superba. Dar e atat de trista ca-mi dau lacrimile si parca vazand atata ura si durere in realitate, nu vreau sa mai vad asta si in literatura...
`miku
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu