Nebunul și-a luat în mâini ființa
Trezindu-se la viață mai abil ca de-obicei
Privind la zâmbetul său aspru
A râs în sinea lui, de ei.
De ironia ce și-o poartă-n semne,
De viața lor cea mincinoasă,
De sufletul pierdut în veacuri...
Și a văzut că el, nebunul,
Nu-i chiar așa nebun,
Ca ei.
Trezindu-se la viață mai abil ca de-obicei
Privind la zâmbetul său aspru
A râs în sinea lui, de ei.
De ironia ce și-o poartă-n semne,
De viața lor cea mincinoasă,
De sufletul pierdut în veacuri...
Și a văzut că el, nebunul,
Nu-i chiar așa nebun,
Ca ei.
`miku
*pentru ca ne pierdem viata cu suprafata lucrurilor, nu dam deloc de esenta; ce-i de facut?*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu