Si pana la urma care e sensul vietii?

Nu o sa vin cu niste definitii emo. Nici macar nu ma refer la ideea aia mortuara.
De fapt, ma gandesc in oarecare masura la moarte, dar acea moarte survenita natural, nu prin accident sau suicid.
Sa luam doua exemple: un cersetor si un mare magnat. Amandoi mor, nu?
Sa spunem ca pe parcursul vietii unul este nefericit, celalalt fericit. Cel nefericit, cersetorul, sta iarna mereu in strada. Ce gandeste?
Bogatul sta bine mersi intr-o casa cu destule. Oricate ar avea, totusi, parca nu este destul.
Cu totii cautam un ceva anume.
Si spre sfarsit, cand bogatul isi poate admira vasta sa avere, iar cersetorul sta tot sprijinit de un zid, cu mana intinsa, amandoi mor.
Mor, si pe urma?
Ce se intampla cu averea bogatului? Rudele incep sa se bata pe ea, dar el e ca si inexistent. Toata viata si-a petrecut-o cautand, strangand, iar acum nu mai poate sa atunga nimic.
Cersetorul...ei bine, pentru el, viata a trecut greu, dar cel putin nu a pierdut nimic, uneori putem spune ca moartea curma chiar si suferinta.
Deci, pana la urma...care e sensul vietii? De ce ne omoram atat pentru ceva ce oricum pierdem? De ce ne stresam atat cand pierdem un lucru minor cand stim totusi ca intr-o zi vom pierde tot, si nu va depinde de noi?

E important oare sa fii fericit, si apoi sa fie ca si cum n-ai existat? Trebuie sa lasam ceva in urma? Trebuie sa putem lua ceva cu noi? Dar cum? Nici macar invatatura nu o luam, nu? De fapt, unde ne ducem noi dupa moarte?

`miku