frumoasă

eu nu mi-o amintesc pe mama tânără așa cum nu îmi amintesc felul în care mă vedeam în oglindă la șaptesprezece ani
sora mea s-a căsătorit când mama avea 48 de ani, iar eu 8
când mă gândesc la mama, îmi vine în minte imaginea ei de acum, de la 56 de ani, părul negru, ușor sclipind de câteva fire albe, câteva riduri pe frunte și corpul ceva mai plin
privind alandala peste fotografiile de nuntă ale soră-mii, mi-a sărit în ochi o fotografie în care mama se vedea foarte bine, un fel de close-up; am întrebat-o pe soră-mea dacă ea e mama și mi-a spus că da și am rămas așa, privind-o și analizându-i pielea atât de clară la patruzeci și opt de ani, fața complet întinsă, de parcă ar fi făcut nu știu câte operații estetice (dar mama e prea bisericoasă chiar i pentru a folos un ruj), fără nici măcar un rid, cu corpul suplu, stând dreaptă, zâmbind, cu ochii puțin strânși în bătaia soarelui
am douăzeci și unu de ani și câteva riduri în colțurile ochilor, pe frunte încep să văd linii din ce în ce mai proeminente
de ceva timp sunt conștientă de inutilitatea tuturor faptelor mele
mai ales când se dezvăluie decizii luate corect, greșite
și cu cât mă afund în cunoaștere, cunosc din ce în ce mai puțin, așa că cel mai bun lucru de făcut e să închid ochii și să las timpul să curgă în imbecilitatea întunericului lor
și așa ne întoarcem la platon

a traduce nuanțat prost

Prima citire a unui roman e aproape egală cu zero, poate fi asemănată cu vizionarea trailerului unui film. După ce ai terminat-o de citit o să îți aduci aminte doar momentele esențiale. La prima citire s-ar putea chiar să și sari peste anumite pagini din cauza curiozității.

Însă atunci când reiei romanul și recitești în parte fiecare pagină de mai multe ori, începi să observi nuanțe ale unor idei care, la prima citire, ți-au scăpat. 

Știm că actul de traducere este subiectiv, că citim romanul prin ochii traducătorului, drept care am ceva dubii în legătură cu următorul pasaj:

"Știi, era pe vremuri o fată care s-ar fi culcat cu oricine, chiar și eu am făcut dragoste cu ea de câteva ori, dar nu-i mai știu numele. [...]

A fost odată o fată care ar fi făcut dragoste cu oricine." (Haruki Murakami, În căutarea oii fantastice)

Întrebarea este: la ce se referă prin expresia "ar fi făcut dragoste"?

Aș fi vrut să știu japoneză, căci sunt sigură că în original nuanțarea expresiei a fost făcută altfel. În primul rând pentru că acest roman este unul dintre primele publicate de Murakami, la doar doi ani de la debutul său, deci nu avusese încă un contact puternic cu Occidentul, rezultând, probabil, că păstra ceva mai mult din spiritul japonez care sugerează și nu spune explicit.

Sunt curioasă cum sună în japoneză, pentru că în română traducerea a fost făcută oarecum barbar. Între "a se culca cu" și "a face dragoste cu" avem o diferență de sens clară în care prima secvență presupune doar actul sexual, pe când cea de-a doua implică un minim grad de sentimente între cele (cel puțin, să zicem) două persoane.

Ca scuză, consider eu, traducătoarea a folosit ambele sensuri pentru a nu folosi secvența "a se culca" de mai multe ori în fraze relativ alăturate, însă pare-mi-se că nu prea a dat-o bine.

Îmi vine din ce în ce mai greu să mă încred în cărțile traduse, din acest motiv, mai ales atunci când e vorba despre studiu pe baza lor, însă aici e vorba de o limbă ceva mai greu accesibilă.

Am văzut și ceva cam multe greșeli de limbă ce nu au legătură cu tehnoredactarea, ci țin direct de traducător și corector, ceea ce înseamnă că traducerea a fost făcută "de mântuială", prin urmare este urât, mai ales pentru editurile care se doresc a fi de renume.