miercuri, 31 iulie 2013

și-am intrat și la facultate

Pe scurt, am intrat la Litere în București (la bugeeeeeeeeeeet). Cu toate că nimeni în afară de mine, taică-meo și soră-mea (ea mi-a zis de acum vreo lună că are un feeling c-o să intru la Litere în Buc.) – sincer vorbind, frate-meo chiar a făcut pariu cu mine că nu intru la buget în București, atât era de convins că nu am nici-o șansă – am intrat. Yuhuu, suck it loosers! :)) Prin urmare, din toamnă bântui Bucureștiul alături de alte două milioane de bântuiți. :3

– Miku

EDIT: știu, știu, am tot zis că vreau la jurnalism; de fapt, chiar am intrat la Jurnalism, dar în Craiova; voiam însă să schimb peisajul, așa că dacă tot am intrat la Litere... am renunțat la Jurn. Craiova (drept vorbind, nu putem compara fac. din Craiova cu cea din Buc. ...)

duminică, 28 iulie 2013

și cică nu ucidem; ok, corect, dar cuvintele parcă-s mai puternice decât o armă....

Într-un fel sadic, sunt atât de fericită că ei sunt aproape nebuni de supărare. Într-un fel ciudat, cretin și amețitor, îmi vine să mă îmbăt și să plâng de fericire că oamenii sunt dezamăgiți de mine, ca atunci când am luat primul 3 în liceu și nu știam dacă să râd sau să fiu surprinsă. Cumva, e de neînțeles faptul că există atâția oameni care nu au ucis măcar o dată în timpul vieții (oare unde am citit asta? în Sânge satanic? în Nymphette?) sau că nu au amenințat că o să omoare pe cineva. E amuzant modul în care sunt jumătate nervoasă, jumătate fericită. În același timp, nu-mi vine să cred cum totul se schimbă chiar de la un minut la altul. E tragic sentimentul că unei persoane i se face milă de tine și vrea să te ajute, dar tu nu ai nevoie de ajutor. E dumb și drunk situația în care ești pus de oameni care te iubesc într-un mod masochist. Golul din stomac provocat de momentul în care înțelegi că ei vor altceva de la tine, că nu te ridici la așteptările lor, că vor mereu altceva, altceva, că nu vor înțelege niciodată că tu nu ești așa, că nu e felul tău, că tu trăiești pentru acum, nu pentru atunci. Modul în care nu înțelegi de ce lor le pasă atât de niște standarde care pentru tine sunt inexistente sau neimportante. Ideea că ai toate șansele din lume, dar că le poți pierde pentru că ești om și te lași condus de niște sentimente amărâte. Ideea că nu poți schimba ceva deja existent, atâta timp cât acel ceva e mediocru, cât timp are o minte închisă, incapabilă să vadă de sub o monosprânceană stufoasă de incultură.

– Miku

vineri, 26 iulie 2013

Nicole Cherry - Memories




Are doar 14 ani, este româncă. Cântă de un infinit de ori mai bine decât toate "vedetele" cu fițe și pretenții de cântărețe din România. Sper să ajungă la o etapă mondială, pentru că merită. Vocea ei e superbă, are un timbru special, și nici apariția ei nu este ușor de uitat. De cei ca ea ar trebui noi, românii, să ne folosim pentru a ajunge sus. Dacă politica se prăbușește cu fiecare zi, măcar un strop de ureche muzicală să avem.
– Miku

miercuri, 24 iulie 2013

noir&rouge

Era timpul să fac o schimbare în camera mea, așa că am luat alte draperii. Mobila nu mai am cum să o mut, din 2007 o tot rotesc prin cameră de câteva ori pe an și modul în care e aranjată acum e cel mai bun. Prin urmare, ieri am căutat toată ziua draperii. Am găsit una exact pe gustul meu, cu negru și vișiniu. Fotografia în care se vede mai deschisă e făcută cu blitz, cealaltă e fără. În realitate e ca în cea fără blitz, evident. <3 N-am mai fost demult atât de entuziasmată de un obiect nou (excludem Nymphette, desigur=])

– Miku

luni, 22 iulie 2013

so fuckin' good to be home

I don't know why we all want to leave home, when home is way much better than everywhere. Still I want to leave home, but I will always come back.

– Miku

vineri, 19 iulie 2013

Iubita mea, placere in mormant azuriu...

Servitoare într-o lume fremătoare
Amăgitoare se așează pe-un scaun rătăcit,
Iși amestecă otrava incet,
Colții ascunzându-și cu-o frumoasă clipire.
Verde toarnă din al ei pahar
Și-adeptă a morții ea încet se vinde
Cu trupul spre-o plăcere fantezistă
În fiecare negură a unui mormânt
...azuriu.



Versurile astea sunt un re-edit al unei incercari de poezie de acum ceva timp.
- Miku

Lana del Ray - Young and Beautiful



Will you still love me when I'm no longer young and beautiful?

reminds me of Miss Murder from AFI.
- Miku

"hei, tipo, te sculasi cu fata la cearsaf?"

Mda, asta e replica lu' nepotu-mio (care are 9 ani=]) pentru faptul ca nu prea am rabdare sa-i raspund la orice intrebare sau sa ma joc cu el azi. Probabil lipsa somnului e de vina. De marti, de cand am venit in Buc., n-am prea mai dormit destul si nici prea bine, e mult prea cald si mult prea mult zgomot. Undeva, noaptea trecuta pe la 3 si ceva, in timp ce stateam si ma holbam la stelutele fosforescente de pe tavan si-i trimiteam mesaje tampite lui A., ma gandeam ca trecusera aproximativ 5 minute in care nu auzisem nicio salvare sau masina de politie trecand. Ar fi trebuit sa adorm. Si era cald. Daca deschideam geamul, ma izbea zgomotul, daca nu-l deschideam, ma tampea caldura. Si nici macar nu e atat de cald pe cat era in unele veri.

O sa fie, ca intotdeauna.

- Miku

joi, 18 iulie 2013

prietenii stiu de ce

In mod normal, nu as mai face o postare in care sa vorbesc despre un cadou. Cum asta e un mod special, o sa fac. Cu toate ca ziua mea a fost acum ceva timp, eu am ajuns abia marti seara in Bucuresti, iar aseara m-am intalnit cu Ramona. Prin urmare, o sa ma laud cel putin cu aceste doua carti pe care le iubesc mult mult de tot. "Ultima vrajitoare din Transilvania" voiam sa o citesc mai demult, iar despre "nymphette_dark99" nu am cuvinte sa spun cat de mult voiam sa o am. Imediat ce a aparut m-am holbat ore intregi la coperta, am citit de nu stiu cate ori descrierea si fragmentele postate de Cristina Nemerovschi pe facebook. Nu cred caam iubit niciodata o carte inainte de a o citi atat cat o iubesc pe Nymphette. E adevarat ca am asteptat cu o asemanatoare dorinta si cartea lui Chirila, dar pe Nymphette o ador pur si simplu. :)) Ii ador coperta, ador fata de pe coperta, ador fundalul, ador descrierea, ador tema. Asa cum i-am zis ieri si Ramonei, o sa dorm cu cartea asta in brate de acum incolo. :X

- Miku
P.S. vedeti acele doua semne de carte magnetice? le ador si pe ele:X:X:X
Vedeti? V-am spus eu ca prietenii adevarati sunt cei care chiar daca te vezi o data pe an, e ca si cum ati fi fost mereu unul langa celalalt. Abia astept sa vin din toamna! >:D<

deci, bucuresti

Aranjasem si eu frumos niste fotografii, dar in laptopul meu. Cum nu-mi iese figura sa le transfer in laptopul sora-mii (al meu nu e conectat la net), o sa pun fotografiile in stare pura. Probabil c-o sa revin saptamana viitoare cu un post in care o sa readaug fotografiile, dar intr-o forma mai frumoasa.









miercuri, 17 iulie 2013

bucuresti, din nou

Ideile zilei:
- intalniri cu o multime de persoane; care erau sansele sa ma intalnesc cu All, fosta mea colega de banca din I-VIII, practic cea mai buna prietena de atunci ? (chiar e valabila chestia cu "prietenii adevarati sunt cei cu care nu te vezi o luna si atunci cand ii intalnesti, e ca si cum ati fi vorbit ore intregi in fiecare zi") Si care erau sansele sa ma intalnesc cu tipul din cartierul meu, de la doua blocuri distanta, pe care l-am admirat mereu din umbra, adica n-am vorbit cu el niciodata?!
- inscrierea la jurnalism si la litere

Daca ar fi sa o luam pe rand...
............................................................................. v-as spune ca practic eram gata gata sa o iau la fuga imediat ce am intrat in cladirea Facultatii de Jurnalism din Bucuresti (ba chiar i-am zis lu' taica-meo ca nu putem sta la coada aia de...50 de persoane). De ce? Simplu. 90% dintre candidati aratau de parca ar fi fost scosi dintr-o revista de moda de la Paris. Numai blonde inalte, cu pielea fina, si atat de frumoase ca pana si eu m-as fi putut indragosti de ele. O.O Iar tipii... de tipi nici nu mai zic.
Pe de alta parte, m-am mai calmat cand am vazut privelistea. Inscrierile se fac la etajul 6 (daca mi-oi aduce bine aminte:-??) si Bucurestiul se vede divin. Prin urmare, mi-am luat aparatul foto si am facut cateva fotografii. Fotografiile nu-s asa clare, dar o sa le postez diseara pe blog daca reusesc sa-mi conectez laptop-ul la netul soramii.
Ceva mai tarziu, cand am intrat (singura!!!!!) mi s-au inmuiat picioarele si m-am asezat repede in ultima banca intr-o sala unde niste profe (presupun) dadeau explicatii despre cum trebuie completate fisele de inscriere si niste declaratii blah blah blah. Langa mine s-a mai asezat o tipa (la fel de "inalta" ca mine, yeeeeey!!), care era atat de emotionata ca avea lacrimi in ochi. Mi-au trecut instantaneu emotiile si dupa ce mi-am aranjat bine dosarul mi-am concentrat toata atentia catre ea si completarea dosarului ei bine. Mda, realizez ca imi dau dau cu stangul in dreptul, dar era atat de deprimata saraca fata ca nu puteam sa o las asa...

Partea a doua, the best. M-am dus sa ma inscriu la Litere. La intrare, taica-meo a intrebat un tip care dirija (haha) oamenii (exact ca pe masini=]). Tipul se uita la mine: dar tu vrei sa te inscrii? Eu: da. El: tu? nu ai venit sa inscrii pe altcineva? Eu: da, eu. Ma rog, apoi a urmat o conversatie despre caaat de mica par eu, despre faptul ca el crede ca am 15 ani si c-am sarit peste niste ani de liceu etcetc.
Apoi ne ducem la metrou. La metrou, de cine dau? De ALLLLLLL, pe care n-am mai vazut-o de o luna, cand am vazut-o numai cateva minute la mall. Asa de rau imi pare ca ea nu vine in Bucuresti... :( Dar cand ai ambii parinti profesori universitari in Craiova, e cam evident de ce nu ai merge in Bucuresti.... Apoi hop, il vad pe tipul de la blocul vecin... ca de obicei, cu chitara in spate, cu parul de afro, cu blugii lasati si tricoul negru... ayayay, care erau sansele? :X

- Miku

marți, 16 iulie 2013

dintr-un tren prin Romania

Bun, in tren. Mereu mi-am dorit sa fac un post din tren, dar n-am avut un telefon prea bun pentru asta.
Pe scurt, cam asa sta treaba:
Secretarele de la liceu sunt incompetente din cap pana in picioare. Toata saptaman trecuta le-am batut la cap sa-mi dea o adeverinta nenorocita care sa certifice faptul ca am luat BAC-ul  si ca ma pot inscrie la facultate. Dar ele nu si nu, ca ele o sa-mi dea direct diploma. Aflu azi ca o colega a luat adeverinta sambata. O intreb pe secretara mie de ce nu mi-a dat-o si-mi raspunde: pai am dat-o numai celor care se duceau in Bucuresti. Pai bine ma, femeie, eu de tampita iti ziceam ca imi trebuie urgent, ca inscrierile sunt numai pana pe 18 in Buc.?
In tren. Vad in geamul care sustine bagajele reflectia unui copil care se scobeste in nas.E cald. Rau.
Contrar asteptarilor, nepotu-mio citeste din Sazae-san. Tre' ca e tare plictisit.

Urca o multime (like a LOT) de oameni in tren. Uncool. Ma retrag cu Donna Alba.

-MIKU
P.S. ayayaya sunt asa enziasmata de feea ce urmeaza in Bucuresti (si nuuu, nu ma refer la facultate=])

[cap.2] Paranoia chimică


„I’m licking his finger while he’s daydreaming.”

Capitolul 2

Ville stătea cu capul și mâinile atârnate de bordura unui bloc de vreo douăzeci de etaje. Mașinile se zbăteau amestecate într-un trafic amalgamat, luminile galbene ale orașului creeau o deschidere lucioasă spre cer. Stelele nu se vedeau bine, pe pământ era prea multă lumină, cerul se retrăsese într-o întunecime sângerie.
E o atmosferă ciudată la crepuscul, de parcă niște forțe se bat antagonic pentru ceva universal care nu aparține, în fapt, niciuneia dintre ele. Ascultând zgomotul flambat al mașinilor și savurând răcoarea care se lăsase spre dimineață, Ville își arunca scuipatul periodic de la etajul douăzeci al unei clădiri anonime din East Side. Nu își amintea prea clar cum ajunsese acolo. Trecuseră două săptămâni de la moartea lui Nic.
Ville era și excitat și extenuat. Simțea gustul scârbos al vomei în gât și parcă ar fi putut să-și dea afară tot stomacul, tot corpul, să se vomite din-năuntru afară. Corpul îi era greu ca o piatră de moară. Capul i se învârtea ca un titirez, mâna lui Tommy pe penisul lui nu-l ajuta cu nimic.
Corpul lui Tommy se lăsă greu peste al lui, alunecară amândoi înapoi în siguranță. Picătură cu picătură, se adunară nori pe cer și începu să plouă. Tommy dormea dus și era atât de beat că nici măcar nu se mișcă. Ville se ridică. Totul părea să strălucească într-un mod bizar. Luminile roșii ale becurilor unor magazine deschise târziu în noapte se revărsau fluid în ploaia torențială. Totul părea scăldat într-un sânge murdar amestecat cu smoală. Se gândi cum ar fi să moară și el, să se arunce de pe acel bloc. Douăzeci de etaje erau de ajuns pentru a-l strivi. L-ar găsi Tommy? L-ar găsi vreo persoană? S-ar opri cineva lângă el, s-ar întreba cineva cine este, de ce s-a omorât, ce l-a determinat?
Îl luă pe Tommy de picioare și-l trase după el, în jos, pe scara de urgență. Părul blond pai al lui Tommy se udase, se murdărise, se mocirlise și arăta ca o mâzgă negricioasă. La un moment dat, trăgându-l pas cu pas pe Tommy până la etajul cincisprezece, pe Ville îl bufni râsul. Începu să râdă și râse până când cineva deschise ușa și îl amenință că sună la poliție. Atunci începu să râdă și mai tare, lacrimile îi tâșniră din ochi și nu știu dacă râde sau plânge. Abia când ajunse la parter și îl luă pe Tommy în spate  începu să plângă în hohote. Își simțea stomacul gol și nu știa dacă plânge pentru el sau pentru Nic. Se simțea singur și bântuit. Greutatea lui Tommy era minoră față de greutatea care i se așezase în gât și nu-l mai lăsa să respire. Îi era frig, tremura spasmodic în răstimpuri calculate irațional și nu știa încotro merge și ce caută.
Ajunse acasă când se luminase de ziuă. Din apartamentul lui nu se vedea răsăritul, iar soarele nu putea să treacă de draperiile negre și groase. Se simți atât de înfrigurat că își trase pe el o pătură groasă pe care numai Mia o folosea. Se făcu covrig în pat, lângă Tommy. Lanțurile îi înghețaseră la gât, le scoase și le aruncă după noptieră. Tommy bombăni în somn și se întoarse cu spatele la el. Ville își închise ochii și încercă să adoarmă. Degeaba, începuse să aibă din nou insomnii. Se foi în pat, apoi se ridică, se învârti prin cameră câteva minute, apoi se băgă înapoi în pat.
Oamenii nu sunt frumoși când dorm. Sunt ca și morți, iar morții sunt doar niște rămășițe scârboase a ceea ce omul fusese înainte. Îl privea pe Tommy, cu cămașa udă pe el și îi trecu prin minte că ar trebui să-l dezbrace, să nu moară și ăsta. Dar îi era greu. Mai stătu un timp rezemat de perete, apoi se dezbrăcă și îl dezbrăcă și pe Tommy. După asta ieși pe balcon și își aprinse o țigară. Era aproape dimineață și traficul devenea din ce în ce mai aglomerat. Orașul care nu doarme niciodată. Cine doarme vreodată cu adevărat, la urma urmei?

Era pe scenă. Avea microfonul în mână și cânta. Nu-și mai auzea vocea, nu mai auzea mulțimea, nu mai simțea băutura rece pe care o dădea pe gât la fiecare sfert de oră. Era doar el și fantoma lui Nic. O vedea clar. Era Nic, cu părul negru aranjat în țepi uriași, cu fața pudrată cu alb, cu buzele roșii. Era cu siguranță Nic cel care cânta la tobe. Avea până și lanțul negru, gros, de care atârna un semn al păcii însângerat, care-i atârna la gât. Era însă ceva diferit, ceva macabru la el. Ca și cum corpul i s-ar fi contorsionat în fiecare moment, ca și cum se chinuia să-și păstreze corpul în acea formă. Ville nu se sperie, însă fu fascinat de viteza cu care Nic mânuia acum sunetul tobelor. Era ceva ireal în mișcarea lui. Dintr-o dată sunetul mulțimii care țipa îi sparse timpanele și se trezi că țipă și el din toată puterea. Când deschise ochii înțelese că era în camera lui, că Tommy salivase pe mâna sa și că visase. Se hotărâ să caute din nou un bar în care să cânte.

Tommy voia să se spânzure cu capul în jos, de picioare. Ville îl privea amuzat în timp ce încerca să își lege un picior de candelabrul uriaș din living. Atunci când îi trecu prin cap că s-ar putea să cadă, să moară și să-i mânjească tot livingul de sânge, îl luă pe Tommy lângă el pe canapea și începu să-l sărute. Știa că Tommy e impulsiv și că făcea tot posibilul să-i atragă atenția, exact ca un copil. Tommy îl iubea, dar Ville nu prea știa ce să creadă despre sentimentele lui pentru celălalt. Atunci când primești totul de-a gata ești tentat să dai cu piciorul. Abia când ți se ia ceea ce ai, înțelegi că de fapt ai nevoie de atâtea și începi să ți le dorești, să faci tot posibilul să le obții. Pe de altă parte, Ville nici nu știa dacă el îl iubește pe Tommy. Era o iubire nepermanentă. Îl iubea numai când îl vedea cu altcineva, numai când nu era lângă el, numai când nu-l putea îmbrățișa.
La un moment dat Tommy se lăsa moale în pat și rămase cu privirea în ochii lui Ville. Ville îl privi și el. Părul blondin și ondulat, rafaelic, al lui Tommy, era atât de murdar ca părea să fi fost vopsit în negru.
– Puți.
Tommy începu să râdă.
– Vino cu mine.

Concertul se terminase în urmă cu jumătate de oră și Ville, împreună cu ceilalți doi, stăteau pe scenă, fiecare cu câte o bere în mână. Tommy aiura într-un colț, iar Mia nu își făcuse apariția. De fapt, Mia nu mai apăruse de la moartea lui Nic.
– Ne trebuie un basist.
Vocea lui Rauli era răgușită. Ville se gândise și el la acest lucru, dar nu voise să aducă vorba de Nic și moartea lui. Rauli însă deschisese un subiect al naibii de tâmpit, așa că, dacă tot era deschis...
– Sau nu.
Chiar când vru să spună că Tommy e destul de bun, Mark îi luă înainte. Se uită la el încercând să înțeleagă de ce nu ar fi vrut pe altcineva. La urma urmei, Ville și-o trăsese cu Mark de vreo câteva ori, atâta tot. Poate că lui Mark îi plăcuse mai mult să și-o tragă cu Nic.
– Tommy e bun.
Se întoarseră cu toții spre Ville.
– Mda, e bun și în pat. Dar e făcut pentru bas.
Ceilalți mormăiră câte ceva și continuară să bea.

Peste câteva ore, chiar când Ville începuse să se trezească din mahmureală, își aduse aminte că trebuia să treacă pe la firma tatălui său. Avea nevoie de bani.

luni, 15 iulie 2013

-

Întrebarea lu' nepotu-mio de 9 ani: de ce tot scrii cărți, dacă nu primești niciun ban pe ele? (O.O copiii din ziua de azi!!! numai la bani se gândesc)
Raspuns: mda, ai dreptate; dar e nevoia asta tâmpită pe care o am... ca atunci când te piși: dacă nu te duci atunci când îți vine, îți vine din ce în ce mai tare și simți că o să explodezi; deci...

M.

Ne-Yo - Beautiful Monster


[citate] Corigent la limba română – Ion Minulescu

Pe scurt, cartea " Corigent la limba română" de Ion Minulescu mi s-a părut la început o versiune a secolului XX a cărților de duzină ale secolului XXI. Finalul (să zicem, ultimele 20 de pagini) mi s-a părut însă foarte bun. Pur și simplu, din toată cartea, mi-a plăcut doar finalul, pentru că sunt scrise detalii care m-au fascinat în ultimii doi ani: existența reală a scriitorilor în secolul anterior (existența boemă a lor...). Începutul nu mi-a plăcut deloc și mă mir și eu că am citit cartea. Probabil lipsa oricărei alte cărți (cu toate că am în jur de 800 de Kindle, mai rar găsesc vreuna care să mă atragă 100%) m-a făcut să o duc până la capăt. Ce-i drept, mi-a și luat o săptămână să citesc toată cartea (dar citeam numai seara, înainte de culcare).
În carte e vorba despre Bucu (cel care urma să fie scriitorul Ion Minulescu) care trece prin mai multe etape ale vieții. Pe de o parte, cartea are o mulțime scene amuzante, pe de altă parte, scene tragice. Dacă vreți să citiți rezumatul integral intrați aici.
Mă gândesc acum că asta trebuie să fi fost o carte picantă cu ani în urmă. =) Nu zic, are tente... Oricum, ca roman autobiograf, e frumos.
Totuși, cred că-i singura carte din care am putut scoate atâtea citate care să-mi placă, citate care să fie pe gustul meu. Prin urmare:

" Grozav mai știu să scrie și franțujii ăștia... Pe noi, dacă am scrie așa ceva, ne-ar da afară din școală... Subiectele telemelor noastre la limba română sunt aproape imposibil de tratat. Ni se dau numai teme cu subiecte de care habar n-avem. Ni se cere să scriem despre lucruri abstracte: primăvară, toamnă, ploaie, vânt, adevăr, frumos și așa mai departe... Numai despre femeie nu ni se dă să scriem niciodată. Și totuși, femeia e singurul subiect pe care majoritatea colegilor mei de clasă sunt sigur că l-ar putea trata mai bine care oricare alt anotimp, element al naturii sau sentiment uman... "

" Școala îți dă posibilitatea să-ți trăiești viața complet. Viața unui analfabet este o simplă existență, și atâta tot – un fel de petiție pe care o pui la dosar după ce ai luat act de ea. "

" Am fost să văd și eu Cișmigiul. Numai lume proastă. Servitoare, soldați, covrigari și bragagii. "

" Nu zic să nu te distrezi și dumneata ca orice băiat tânăr... Dar cum? Mai există, slavă Dumnului, și alte distracții... Uite, dacă vrei, vino mai târziu pe la mine, că nu e nimeni la pension... Să mă crezi că și mie mi-e urât să stau singură închisă la subsol... Bem o cafeluță cu caimac și facem un écarté în doi. "

" Caut s-o conving pe mama că eu nu mai pot învăța carte în țară. Vreau să mă duc la Paris. Nu știu exact ce aveam să fac acolo. În orice caz, însă, la Paris, orice-aș fi încercat, era să fie mai bine ca la București. Parisul era marea în care fluviul  năzuințelor mele trebuia să se verse odată. Azi, mâine, n-avea nici o importanță. Mai curând, însă, ar fi fost mai bine. Mai târziu, fluviul s-ar fi revărsat peste maluri și ar fi distrus poate ogoarele din vecinătatea lui. De data asta simțeam că în albia sufeltului meu curge apă destulă, să pot să fiu un fluviu adevărat. "

" Familia e ca un cuib de cioară. Îți este de folos atât timp numai cât nu poți zbura. Dar după ce-ți cresc aripile, adio!... "

" Iubita mea... Iubita mea!... Unde ești tu, oare, iubita mea, si cine ești tu?... "

" Amândoi plângem pentru cineva... pentru ceva... Și fiecare din noi nu ne plângem decât pe noi înșine. "

" Nu l-am dat (n.r. examenul) pentru că nu-l preparasem. În loc să fi citit, am petrecut. Am petrecut, însă, în mod inteligent. Eu, la Paris, mă cultiv... Și adevărata cultură nu ți-o poate face decât femeia, care orice s-ar spune, e cu mult mai fină decât bărbatul. "

" Dragostea pentru o femeie nu este un viciu. Este o fatalitate – o simplă chestie de înclinație sufletească sau un fel de protocol social impus de o anume educație sentimentală. Un om de rând nu trebuie să iubească, fiindcă nu știe cum. Și omul nu face, poate, decât ce știe. "

" De aceea, poate, majoritatea studenților români de la Paris studiază dreptul. Românul, din firea lui, este "șmecher". Excelează în așa-zisele "variațiuni pe o singură coardă", chiar când nu este muzicant. Tema n-arenici-o importanță. Totul constă în dexteritatea cu care prezintă variatele aspecte ale unei melodii de multe ori inexistente chiar. Procesele mari, de altfel, nu le câștigă oamenii de drept, ci numai avocații mari... "

" De obicei, florile și poeziile sunt vestmintele de gală ale minciunii. "

"  Și totuși, cuvântul "om" nu este decât o firmă – firma unui magazin de lux în interiorul căruia, însă, de cele mai multe ori se găsește cu totul altceva decât ce este scris afară. Vreau să spun că în viața de toate zilele nu orice om dovedește existența ființei pe care Dumnezeu a voit s-o facă după chipul și asemănarea sa. "

" Traducerile, mai ales, oricât de exacte ar fi câteodată, nu pot avea nici măcar valoarea unor fotografii mediocre. "

" Voi începe, așadar, să mă construiesc eu singur. Îmi voi clădi, însă, existența nu după sfaturile celor care pretind că există mai de mult, ci după formula nebuloasă a celor care nu și-au putut încă dovedi existența. Nu-mi plac clădirile prea mari. "Mare" nu înseamnă numaidecât "Monumental". Monumentele nu se fac cu material mult. Creierul omului este cu mult mai ușor decât restul corpului. Nu-mi voi face, deci, prea multe etaje suprapuse, fiindcă până la cer nu te poți ridica decât cu mintea, nu cu trupul. Și nu-mi trebuie nici ferestre prea multe, fiidcă o singură fereastră ți-e de ajuns ca să poți vedea tot ce există dincolo de tine. Nu știu dacă voi găsi în mine artistul care să mă înțeleagă ce vreau. [...] Eu, însă, voi încerca să construiesc, nu să clădesc. "

" La Paris, românii intelectuali se aduna la cafeneaua Vachette. La București, se adună la cafeneaua "Kubler". În genere, intelectualii sunt oameni care nu se ocupă cu nimic. Discută numai ce au făcut alții, și atâta tot. De obicei, discuțiile astea țin de dimineața până seara, se întind ca pecinginea de la o masă la alta și câteodată continuă chiar zile întregi, fără niciun rezultat propriu-zis. Verdictul judecății lor este mai totdeauna negativ. Intelectualii nu admit niciodată nimic din ce se face în afară de cafenea. Intelectualii români, mai ales, sunt foarte exigenți. La Paris, ca și la București, de îndată ce se strâng la doi-trei în jurul unei mese, se și costituie într-un fel de curte supremă, care condamnă fără milă aproape întreaga activitate omenească. Noroc, însă, că omnipotența lor nu merge decât pănă la pedeapsa cu moarte. Altminteri, populația planeteinoastre ar fi diminuată în mod simțitor. N-ar mai rămâne pe lume decât intelectualii de la cafenea. "

" La cafeneaua "Kubler", intelectualii sunt împărțiți în două tabere: tradiționaliști și moderniști. Tradiționaliștii sunt siniștrii. Moderniștii sunt caraghioși. Fiecare tabără își are mesele ei, unde se discută tot așa de zgomotos și se consumă tot așa de timid. Discuțiile și consumațiile lor, însă, au un punct comun. Pictisesc deopotrivă – discuțiile pe clienții serioși, iar consumațiile pe chelnerii zeloși. Majoritatea intelectualilor de la Kubler sunt boemi. "

" Mai târziu, însă, tabăra tradiționaliștilor s-a împărțit în două. Una a rămas cu istoricul, iar alta numai cu poetul. "

" Bucuriile adevărate, însă, trebuiesc trăite în doi. "

3 în 1 despre copii și părinți

introducere
În ultimele zile am observat intenționat modul de purtare al părinților cu copiii, al părinților mei cu nepoții lor și al meu în raport cu nepoții mei.

partea I
Mă întreb de câtă psihologie dispun eu și ai mei. Mă pun în comparație cu ei, cum reacționează ei când nepotul lor de 9 ani face câte-o prostie și cum reacționez eu. Priul instinct este să lovești, să cerți și să țipi.
Atunci când copilul nu ascultă, ideea nu e să îl cerți, ci să îi explici. Face acel lucru din unul sau mai multe motive: pentru că nu știe că e greșit, pentru că nu știe de ce e greșit, pentru că vrea să facă exact inversul a ceea ce-i spui tu (ultima opțiune însă se leagă de a doua; de obicei, când copilul înțelege, nu mai face acele greșeli).
E adevărat că de cele mai multe ori părinții greșesc atunci când își "educă" odraslele. Cei mai mulți părinți spun: nu face asta, însă nu spun de ce să nu facă asta. E ca și cum i-ai explica unui școlar în clasa întâi cum se scrie, dar nu l-ai învăța în scris alfabetul. În plus, părintele trebuie să fie exemplu. Când spune NU, atunci nu să fie, când spune DA, să se țină de promisiune. Azi dimineață, în timp ce ieșeam din Auchan, nepotu-mio voia să care el două sticle de apă. I-am spus "nu, că-s prea grele pentru tine și îți face rău să cari atât la vârsta ta", însă a insistat și voia să mi le ia din mână. I-am spus nu din nou și a reacționat în cauză, adică nu a mai insistat. Replica lui  (uau, la tine NU e NU și DA e DA) mi-a dat de gândit. El credea că zic nu așa, de fantezie, abia apoi a înțeles că am vorbit serios, de unde mă gândesc că acei părinți care sunt, de exemplu, întrebați de copiii lor dacă au voie undeva și spun NU la început, apoi, la insistențele copiilor spun DA, greșesc. Copilul prinde șmecheria și așa va face mereu, va insista până te va enerva și vei spune DA doar ca să scapi de el, un lucru foarte rău, din moment ce inițial te-ai gândit fără să fii presat și ai spus NU.

partea a II-a
Părinții nu mai vor să gândească asemeni unui copil, nu vor să-și înțeleagă copilul. Reacționează direct, făcându-l pe copil să se simtă inferior. Îl critică în loc să-l ajute. E necesar ca un copil să fie pedepsit atunci când face o boacănă, însă pedeapsa trebuie să fie pe măsura copilului. De exemplu, nu a învățat pentru la școală, iar părintele îi interzice să mai privească la televizor două săptămâni. Păi mă, tu, tată de copil, dacă soția ta te-ar priva o lună de sex pentru că n-ai satisfăcut-o o noapte, cum ai reacționa? Ai încerca să o îmbunezi, nu? Cam așa e și cu copilul.

partea a III-a
Ca să educi cum trebuie un copil trebuie să gândești atât ca un părinte, cât și ca un copil. Trebuie să ai în același timp viziunea unui psiholog. De ce face copilul acel lucru? Vrea să îți atragă atenția? Ia note mici la școală, oare de ce? Îl bagi destul în seamă? Vorbești destul cu el? Petreci destul timp alături de el învățându-l lucruri, povestindu-i despre tine, spunându-i ce e bine, ce e rău? Un copil are întotdeauna un motiv pentru care face un lucru, chiar și atunci când ceea ce face el ți se pare ilogic și nefolositor. Plânge și se dă cu curu' de pământ în magazin că nu-i iei o jucărie? Explică-i frumos că nu ai destui bani, că mai are și alte jucării acasă, sau petrece timp cu el confecționând jucării cu el; le va iubi mai mult decât pe cele cumpărate pentru că le-ai făcut tu cu el, ca părinte, adică a înțeles și a simțit că-l iubești prin atenția pe care i-ai oferit-o.


conzluzie
Nu e tot ce aș vrea să spun despre copii. Nu sunt mamă, nici n-o să fiu prea curând, poate niciodată. Toate ideile astea sunt luate din observația personală a copiilor și rudelor mele, dar se pot generaliza. Cu toate că se pot generaliza, nu înseamnă că se aplică oricărui copil. Totuși, o mulțime dintre greșelile copiilor (de până la cel mult 13 ani; cam de atunci copilul începe să își dea seama de anumite lucruri, să ia decizii mai mari de unul singur, să nege sau să refuze ceea ce îi spune părintele) se datorează părinților. 

Christina Grimmie – Respect


Original song by Aretha Franklin.

M.

horoscop comentat

«Horoscop fashionist: Ce haine poarta zodia ta in aceasta vara?
GEMENI
In functie de stilul adoptat intr-o anume zi, iti poti da seama de starea de spirit a Gemenilor. Sunt foarte schimbatori si se imbraca in functie de chef. Nu tin cont de standarde dar au intotdeauna o infatisare bine pusa la punct, foarte ingrijita si foarte placuta. Se imbraca uneori in haine vintage iar a doua zi pot adopta o tinuta rock sau punk.
CE POARTA: ORICE II TRECE PRIN CAP. FUSTA LUNGI, HAINE DE PIELE, TRICOURI COLORATE»

My opinion: WOW, parcă mi-ați spune ceva nou O_O; normal că o să port ca întotdeauna tot ce îmi place și tot ce îmi trece prin cap; în plus, oamenii care mă cunosc știu că azi port o ținută neagră, cu ținte și mult machiaj negru, în timp ce ieri am purtat o rochie roz (ok, nu am nicio rochie roz, dar cam așa de mare e discrepanța între hainele mele).


«Horoscop erotic: In ce zodie s-a nascut amanta perfecta?
GEMENI – AMANTA ZAMBITOARE
O femeie nascuta in Gemeni este vesela, expansiva si exuberanta, calitati pe care le va aduce si in pat. Ii plac jocurile erotice si nu se da in laturi de la a interpreta diverse personaje pentru placerea ei si a partenerului.
Are un umor inteligent si ii place sa rada. Prin urmare, un barbat nu trebuie sa fie suprinsa daca aceasta chicoteste chiar si in toiul actului sexual.
Este o fire cu multa imaginatie si poate face orice picanterie iti trece prin cap insa totul cu un zambet perfid pe buze.»

My opinion: nu știu dacă ați observat, dar personajele din poveștile mele zâmbesc mult de tot, chiar și atunci când sunt în nu știu ce necaz, durere sau chiar pe moarte (gen Zânele poartă bocanci). Acest lucru se datorează faptului că eu însămi zâmbesc mult, exagerat de mult (totuși, direct proporțional cu cât plâng), chiar și când merg singură pe stradă; dacă sunt în toane bune, râd la orice glumă, oricât de proastă ar fi; păi nu-i așa, să-i facem pe oameni să "să sîmtă" bine? =) Cât despre amanta zâmbitoare în pat, nu sunt încă amantă. Cu moaca mea, aș putea să fiu amanta unui copil de 11 ani, nicidecum a unui bărbat trecut de 25. Și dacă vă trece prin cap vreo idee ciudată din ce am scris în propoziția anterioară, NU sunt pedofilă (Doamne ferește, știți și voi cât de mult îmi displac copiii, în orice fel), era un exemplu pentru faptul că eu însămi arăt ca un copil. :)

– Miku

sâmbătă, 13 iulie 2013

The Cardigans - Live And Learn



Well you get what you give
And hell yes I lived
But if you live as you learn
I don’t think I'd be learned
Oh with the sun in my eyes
Surprise, I’m living a life
But I don’t seem to learn
No I don’t think I can learn

instantanee

# A. e pe undeva prin Toronto; aici e 17:53, acolo 10:53; urăsc fusul orar
# vreau o cameră foto profi; gata, strâng bani pentru una; mă întreb cât de curând o să renunț la idee
# H. zice ceva de o bere cu Cola; vreau și eu una
# e greu să alegi 30 de poze din 2000
# ador vocea lui Chirilă
# nu îmi place Veneția
# îmi ador noii pantaloni scurți

little pink dress

I know I've told you guys that I don't like kids, but this little gorgeous girl just won my heart. She LOVES to be taken photos and I love to take photos. Nice team, right? ^^








– Miku

joi, 11 iulie 2013

am fost aproape dată afară din DECATHLON

Azi am fost aproape dată afară din DECATHLON! Da. Exact. Dată afară. De ce? Pentru că nu par să am 18 ani! Cum?
Intru eu frumușel cu M., ne ducem direct spre porțiunea cu produse pentru înot, M. voia să-și cumpere o pereche de ochelari de înot. Vine după noi un paznic de vreo 20 de ani, ne zice că nu avem voie să intrăm. Pur și simplu. Și ne face semn spre ieșire. Apoi pleacă. Mă duc după el și-l bat pe umăr. Prietenaș, de ce să nu intrăm? El se întoarce ca un mare șmecheraș de la colțu străzii și zice: nu păreți să aveți 18 ani. Ei, pe naaaaiba! Îi zic: vrei să-ți arăt buletinul? Vrei? Zice el: nu mă interesează, nu ai 18 ani. Eu: pui pariu? Hai, vino încoace! Îl priveam în ochi cu atâta ură că la un moment dat își întoarse privirea. V-am mai zis eu că sunt în stare de orice când încep să urăsc. Plecă cu coada între picioare după ce-mi văzu buletinul...

– Miku

Alors, nous sommes foutus! Foutus pour l'éternité!...

Living between the extreme: happines and sadness. That's how I feel. Maybe it's some bipolar personality, or something so. Considering my zodiac sign, Gemini are all the time this way... like walking on two different sides in the same time. And I've fuckin' changed so much that I ca barely recognise myself... I think with 18 everything started to change. I used to be so naive, I was a silly girl who trusted people without any wonder. Even so, I still trust people, but not in that idiot way. I've never been scared of death, maybe that's why I'm a total dumb who tries almost everything in life. What could happen? I can only die. If I die, the rest will remain, the world will not collapse. I am/have nothing compared with all this huge Universe. Only a girl.
There's nothing that attracts me. I was speaking with A. that nothing can impress me anymore for a long period of time. Like really NOTHING. What could happen?! It's not like I've been through everything, no one will ever be. Still, I'm not being impressed.
* I've read so so many books in the last decade, but I've read them on my Kindle and I feel like I have never read them. I didn't buy any book (except Tudor Chirilă's Exerciții de echilibru) since I've received my Kindle one year ago. I used to buy tones of books. There was no week in which I didn't buy a book. I used to enjoy reading.
* I've tried a lot of things with my roller blades. M. asked me how that I'm not afraid to jump. Well, I never been. I think something is missing in my head.
* I've began a new story, completely oposite of my normal writing and I think I'll give up, as usually.
* In the meanwhile I am trying to find my ex-me in the actual me. Too hard to find yourself when so many dumb things happen. And they're gonna happen in the next future too. For the God's sake, how am I going to find myself in this awkwardness?
* I remember that I've wanted for so long and so much an electric guitar.  I've bought a classic acoustic one 2 years ago, when my music school teacher tried to give me some lessons. I got bored because he wasn't teaching me properly. The school year ended and I gave up. I still want a shiny black electric guitar, just because they're beautiful.
M. also realised that we're so material girls. Welcome to my life...

Alors, nous sommes foutus! Foutus pour l'éternité!...

 – Miku

10 ani și mai departe

Mi-a zis duminica trecută o tipă care stă cu chirie în garsoniera soră-mii din Craiova că nu mi-ar fi dat mai mult de 10 ani. A fost șocată să afle că am 19 ani. Ea are 20. Nu e prima persoană care are o reacție de acest fel, vara trecută fata de 14 ani a unor irlandezi a stat 20 de minute să analizeze faptul că eu aveam 18 ani, iar ea credea că am 12. Ce-i drept, eu chiar par mică. 13, 14 ani, probabil, cam asta e media vârstelor pe care mi le dau oamenii. Însă 10 ani? Seriously?

– Miku

Avril Lavigne - Hot


chestii care NU trebuie făcute în public, reguli de bun simț

Hello folks:)

Voi știți cât de mult urăsc viciile cotidiene ale societății, de fapt, pun pariu că și voi le urâți la fel de mult. Lista  mea scurtă (am și una lungă, dar îmi e greu să transcriu tot ce-mi trece prin minte:]]) sună așa:
– înainte de a ieși în public te speli cu apă și săpun; te dai doar cu un puf de parfum, nu cu o sticluță
– nu scuipi pe jos, pe fereastră, în oameni sau ORICE. pe scurt, NU SCUIPI
– nu înjuri decât în mintea ta, să-ți auzi doar tu gândurile murdare despre cum ai fute morții cuiva sau orice altceva
– nu urlii în public; nu vorbești tare
– nu râgâi în public
– nu-ți elimini gazele în public

Mai jos o serie de așa nu de la garbo.ro. Am îngroșat ideile care mi se par cele mai importante.

IN AUTOBUZ si alte locuri publice
1. Nu te aseza pe locurile rezervate batranilor, persoanelor invalide si persoanelor cu copii in brate.
2. Nu te inghesui, nu imbranci si nu agresa in goana pentru un loc liber.
3. Odata ajuns/a in mijlocul de transport in comun, incearca sa te deplasezi asa incat sa faci loc oamenilor care trebuie sa urce la randul lor, lasa spatiu in dreptul usilor.
4. Nu vorbi la telefon in mijloacele de transport in comun! Nu e nimic mai neplacut decat atunci cand cineva tine neaparat ca noi sa auzim conversatia sa indelungata, din care ii poti intelege toata viata. Ii respecti pe toti pasagerii unui mijloc de transport in comun atunci cand nu ii obligi sa iti asculte problemele personale.
5. Ca tot veni vorba de telefon, de data aceasta folosit in alt scop… Nu te machia in public! Se intampla adesea sa vedem domnisoare care isi corecteaza machiajul in oglinda telefonului, chiar in autobuz. Totusi, machiajul tine de spatiul nostru intim si nu e ok sa il executam in fata unui public deloc invizibil.
6. Nu te certa in autobuz! Nu este nimic mai neplacut decat atunci cand oamenii din jur transmit cele mai negative sentimente prin cearta. De obicei, din cauza a doi oameni, toti calatorii devin foarte iritati si tot ce iti doresti mai mult este sa te vezi iesit odata din butoiul ala cu pulbere.
7. Nu asculta muzica la telefon in mijloacele de transport in comun. De asemenea, nu da volumul maxim in casti! Pentru ceilalti nu se va auzi decat un fasait deranjant, foarte neplacut.
8. E de la sine inteles?... Nu vorbi tare in public.
9. Nu iti asuma dreptul de proprietate pentru ceva ce nu iti apartine.
10. Vara este recomandat un dus dimineata…
11. Da-ti telefonul pe silentios sau si mai bine, inchide-l atunci cand esti la un spectacol, la film sau la alt eveniment.

Pe STRADA
12. Nu iesi la bustul gol pe strada! Exista personae care sub pretextul caldurii toropitoare nu vor deloc sa ne scuteasca de privelisti… nu tocmai placute.
13. Nu vrem sa vedem lenjerie intima in public! – pentru cine iubeste pantalonii cu talia foarte joasa.
14. Strange in urma catelului scos la plimbare. Din pacate, aceasta regula de bun-simt nu prea este cunoscuta in Romania, motiv pentru care trotuarele, aleile din parc si dintre blocuri sunt pline de…
15. Nu traversa pe rosu chiar daca nu trec masini.
16. Stationeaza pe dreapta scarilor rulante. Partea stanga este rezervata persoanelor grabite.
17. Nu bloca trotuarul atunci cand te opresti sa vorbesti cu cineva.
18. Daca poti sa ajuti pe cineva care are nevoie, ajuta!

Printre COLEGI, PRIETENI
19. Nu vorbi la telefon atunci cand esti in compania cuiva. Este tare neplacut atunci cand esti alturi de o persoana care te ignora total, vorbind minute in sir la telefon…
20. Nu ocupa o masa de mai multe locuri la restaurant/cafenea daca nu ai nevoie! Adeseori vedem cupluri care ocupa mese de 4, 6 sau chiar 8 persoane.
21. Imbraca-te potrivit circumstantelor. Si imbracamintea denota o forma de respect fata de persoanele din jur.
22. Din aceeasi categorie a interactiunii non-verbale va fi si regula: nu folosi prea mult parfum!
23. Intelege ca… “Nu”, inseamna “NU”!
24. Nu jigni oamenii, cuvintele sunt incarcate de energie, iar jignirile transmit atat de multa energie negativa. Un eventual conflict poate fi aplanat doar cu tact.
25. Nu recicla cadourile care tie nu ti-au placut. Ofera-le fara un motiv anume.
26. Cand esti in vizita, ofera-te sa ajuti gazda.
27. Cand folosesti o toaleta, strange in urma ta.
28. Cand esti la mare, la munte sau la picnic, strange gunoiul in urma ta!
29. Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!

IN TRAFIC
30. Nu stropi pietonii! (Sfat: Daca patiti acest lucru, pueteti sa reclamati la politie – retineti numarul de inmatriculare al celui in cauza si asigurati-va ca aveti un martor).
31. Nu folosi banda de urgenta pe autostrada! Atunci cand esti intr-o coada pe autostrada, cum se mai intampla pe drumul de intoarcere de la mare, nu e nimic mai neplacut decat sa ii vezi pe badaranii care vor sa arate tuturor ca ei sunt mai “inteligenti’, mergand pe banda de urgenta si reusind in fapt sa avanseze cu doar 5 cm.
32. Nu parca pe coltul intersectiei sau pe trecerea de pietoni.

miercuri, 10 iulie 2013

horoscop

N-am mai consultat de mult astrele, nu credeți? ^.^

Horoscopul lunii iulie pentru zodia ta
GEMENI
Te asteapta doua saptamani de senzualitate si romantism. In prima parte a lunii, pui accent pe relatia de cuplu si vei fi rasplatit din plin de partenerul tau. Daca nu ti-ai gasit inca jumatatea, nu este momentul sa pleci la vanatoare.
Acum esti mai inclinat catre placerile senzuale decat spre relatiile de lunga durata. Prin urmare, daca vei cunoaste o persoana noua, nu veti trai nimic altceva decat o simpla aventura. Chiar si asa, merita riscul!
Ai mare grija in special dupa 13 iulie pentru ca vei fi foarte temperamental si amesteci pasiunea cu furia.
Tot in a doua jumatate a lunii, viata ta profesionala se poate schimba in bine si primesti numeroase oferte interesante.
Desi nu se intampla asa de obicei, in aceasta luna vei fi foarte impulsiv si repezit. Prin urmare, esti predispus la accidente.


Horoscop karmic: Semnele vietii anterioare
Gemeni
In alta viata, nativul in Gemeni a adunat un mare bagaj de informatie si cunostinte pe care simte nevoia sa le exteriorizeze in aceasta viata.
De aici porneste abilitatea sa nativa catre comunicare si relationare usoara cu oamenii. Dezavantajul este ca de-a lungul vietii a invatat dezorganizat si a pus accent mai mult pe cantitatea informatiilor decat pe calitatea lor.
Din aceasta cauza nu a reusit sa isi puna prea multe idei in practica. In aceasta viata trebuie sa invete sa isi faca ordine in ganduri si sa-si valorifice aptitudinile de comunicare. Trebuie sa puna accent pe dezvoltarea vocabularului si sa progreseze permanent. Are un mesaj important de transmis lumii si se poate achita de datoria karmica doar in anii de tinerete. In caz contrar, va purta aceasta datorie si in viata viitoare.

Taylor Swift - Mean


de ce îmi displac copiii

În majoritatea timpului nu urăsc copiii. În majoritatea timpului. Adică atunci câd ei stau cu părinții lor, iar eu nu îi văd. Bun. Când ei vin însă pe teritoriul meu, atunci apar problemele.

1. Copiii fac dezordine. Eu sunt o fire împrăștiată și dezordonată, dar știu fiecare lucru unde este în dezordinea mea. Dacă vine însă cineva și mută un lucru, o iau razna ca o muscă. Și știți cât de puțin de plac muștele.
2. Copiii sparg chestii. Cum ar fi ceainicul bunicii de când era tânără, paharele mele de colecție Coca Cola, farfurii etc etc. Dă-le încolo de chestii, ideea e că ei creează indiscomfort
3. Vorbesc continuu. Cântă, țipă, plâng, dansează, râd. Da, dar nu la 8 dimineața. De două săptămâni nu mai știu ce înseamnă somn după 8.
4. Sunt enervanți și plicticoși. No explication needed.
5. Vor să facă chestii. Să picteze, să deseneze, să te joci cu ei. Nu, eu nu fac așa ceva.

Să ai copil e un job full time. De-asta n-o să-mi "iau" niciodată copil. De ce să mă leg la cap când nu mă doare? Îmi displace totul la ei. Nu, parcă sună prea dur. Îmi displac atunci când se presupune că eu trebuie să am grijă de ei. Bleah. Pe de altă parte îmi plac. 5 minute. Nimic mai mult.

– Miku
P.S. asta pe scurt; aș putea scrie romane întregi despre cât de mult îmi displac:))

canvas, winter


În realitate arată mai bine... :))

marți, 9 iulie 2013

winter again?

   Nu e deloc târziu, dar pic de somn. Am cam stat mult trează în ultimele nopți, până spre 6 dimineața. Mereu zic: azi mă culc, azi mă odhnesc, azi dorm până târziu, dar ori sună telefonul, ori îi aud pe ai mei vorbind și mereu reuseșc să dorm maxim 5 ore pe noapte+zi, asta în condițiile în care, și Ramona știe foarte bine [:))], eu sunt o mega-fană a somnului, pentru că uneori dorm și 15 ore pe zi. Desigur, cum toată existența mea se află între niște extreme ciudate, nici nu e de mirare că săptămâna asta am dormit în total 15 ore, iar săptămâna următoare voi dormi 15 ore în fiecare zi.
   Pe de altă parte, mă reapuc de pictat. Tatăl lui A. mi-a luat acrilic negru și mă apuc să fac desenul acela de iarnă pe pânză. Bine, bine, nu știu eu să pictez, dar anul trecut mă relaxa îndeajuns, așa că nu strică. Oricum, nu mă bag la chestii complicate. Dacă vă amintiți, am pictat doar copaci așa că or să rămână numai copaci și acum. :))
   În altă ordine de idei, trebuie să fi prost să nu iei BAC-ul. Trebuie să nu știi să citești și să scrii, pentru că altfel nu îmi explic. Eu, care n-am învățat nimic la istorie, am luat 7.25. La logică 8.40 și la română 9.60 Aha, româna va fi mereu un punct de referință pentru mine. :))
   Voiam să scriu mai demult un post pe blog, dar acum, că nu mai am de învățat, nu prea mai stau așa mult la PC. No, have fun kids:)

– Miku

we are young


duminică, 7 iulie 2013

The 22 rules of storytelling, according to Pixar

good to know:

#1: You admire a character for trying more than for their successes.
#2: You gotta keep in mind what's interesting to you as an audience, not what's fun to do as a writer. They can be v. different.
#3: Trying for theme is important, but you won't see what the story is actually about til you're at the end of it. Now rewrite.
#4: Once upon a time there was ___. Every day, ___. One day ___. Because of that, ___. Because of that, ___. Until finally ___.
#5: Simplify. Focus. Combine characters. Hop over detours. You'll feel like you're losing valuable stuff but it sets you free.
#6: What is your character good at, comfortable with? Throw the polar opposite at them. Challenge them. How do they deal?
#7: Come up with your ending before you figure out your middle. Seriously. Endings are hard, get yours working up front.
#8: Finish your story, let go even if it's not perfect. In an ideal world you have both, but move on. Do better next time.
#9: When you're stuck, make a list of what WOULDN'T happen next. Lots of times the material to get you unstuck will show up.
#10: Pull apart the stories you like. What you like in them is a part of you; you've got to recognize it before you can use it.
#11: Putting it on paper lets you start fixing it. If it stays in your head, a perfect idea, you'll never share it with anyone.
#12: Discount the 1st thing that comes to mind. And the 2nd, 3rd, 4th, 5th – get the obvious out of the way. Surprise yourself.
#13: Give your characters opinions. Passive/malleable might seem likable to you as you write, but it's poison to the audience.
#14: Why must you tell THIS story? What's the belief burning within you that your story feeds off of? That's the heart of it.
#15: If you were your character, in this situation, how would you feel? Honesty lends credibility to unbelievable situations.
#16: What are the stakes? Give us reason to root for the character. What happens if they don't succeed? Stack the odds against.
#17: No work is ever wasted. If it's not working, let go and move on - it'll come back around to be useful later.
#18: You have to know yourself: the difference between doing your best & fussing. Story is testing, not refining.
#19: Coincidences to get characters into trouble are great; coincidences to get them out of it are cheating.
#20: Exercise: take the building blocks of a movie you dislike. How d'you rearrange them into what you DO like?
#21: You gotta identify with your situation/characters, can't just write ‘cool'. What would make YOU act that way?
#22: What's the essence of your story? Most economical telling of it? If you know that, you can build out from there.

sâmbătă, 6 iulie 2013

The Script - Six Degrees Of Separation



You're going through six degrees of separation.
First, you think the worst is a broken heart
What's gonna kill you is the second part
And the third, Is when your world splits down the middle
And fourth, you're gonna think that you fixed yourself
Fifth, you see them out with someone else
And the sixth, is when you admit that you may have fucked up a little


*my new fav song*

roses are not only red








Cher Lloyd - Oath ft. Becky G



Nu știu de ce îmi sună a o combinație între Avril Lavigne, Nicki Minaj și Selena Gomez.
Dar sună bine. ^^

– Miku

Paranoia chimică - capitolul 1

PROLOG (click pentru prolog)




Capitolul 1

Ville o urmărea pe Mia în timp ce aranja DVD-urile în sertarul din măsuța pe care stătea televizorul uriaș. Ceva mai devreme căutase un film, însă Mia avea numai comedii romantice. Stătea cu picioarele în sus pe canapea, cu capul jos, pe gresie. Își mișca din când în când degetele fără ca măcar să realizeze. Era un tic pe care-l obținuse în copilărie. Tatăl lui, pasionat de pian, îl obligase să învețe zeci de piese. Nu fusese chiar o tortură pentru Ville, așa reușise să descopere că muzica era un fel de univers paralel în care se putea teleporta când realitatea de zi cu zi devenea patetică.
Simțea că îl apasă ceva în piept, că uneori își pierde suflul. Poate i se scursese tot sângele în cap și avea să moară. Sau poate un diavol se așezase în carnea lui, între plămâni și esofag, și voia să-l rupă în două. Își trecu mâna prin păr și se ridică. Stătu câteva secunde nemișcat, albul livingului îl zăpăcea. Mia nu fusese deloc inspirată. Avea senzația că era într-un spital și că într-un moment sau altul urma să audă bolnavi gemând de durere. Când se așeză culcat pe canapea, Mia veni lângă și se împinse în el.
 – Am pus Twilight.
 Ville se strâmbă și închise ochii.
Se trezi cuprins de convulsii. După ce deschise ochii o văzu pe Mia care îl zguduia să se trezească.
– Ce vrei?
– E Rauli, zise repede, tremurând, zice că Nic e în spital.
Ville se întoarse pe partea cealaltă și își trase pătura peste cap. Mia îl trase de mână, apoi de păr. Ville se ridică și-i dădu o palmă.
– Moare. Prostule, Nic moare, spuse ea izbucnind în lacrimi.
Ville îi luă telefonul din mână, îi scoase bateria și îl aruncă pe jos.
Nu se simțea bine. De fapt, chiar visase ceva, dar nu își putea aduce aminte cu claritate. Era ceva despre o câmpie neagră, cu iarba neagră, cu cer negru-purpuriu și cu Nic învăluit într-o ceață deasă. Ville se simțise neputincios. În vise nu se putea mișca niciodată.
Mia renunță și ieși din cameră trântind ușa. La scurt timp auzi apa de la duș curgând. Ville adormi din nou.
Când se trezi merse direct către barul în care aveau concert în seara aceea. Se îmbrăcase tot în negru, însă nu aveam nici-un lanț și nici-un inel la mâini. Mia îi spusese că Nic era bine, avusese probleme cu burta de la prea multă bere. Lui Ville nu i se păruse mai patetică niciodată Mia decât spunând asta. Nu vorbise cu ea deloc și totuși, imediat ce coborî din mașină, o văzu în fața barului făcându-i cu mâna. Trecu pe lângă ea repede și intră pentru a-și testa microfonul. Nu mai avuseseră nici-un concert de mai bine de-o lună și se simțea din nou bine urcând pe scenă. În plus, băuse vreo trei beri în drum spre bar și abia începuse să se încălzească.
Mia se așezase într-un colț îndepărtat, cu o sticlă de bere într-o mână și cu iPhonul în cealaltă și zâmbea tâmp citind mesajele de ziua ei. Era ziua ei și Ville nu își amintise, însă nu o deranja prea tare. Ville nu își amintea de nimic. Îl privea cu o mândrie narcisistă. Nu era iubita lui oficială, dar sexul cu el era deajuns cât să se considere o piesă importantă. În timp ce el cânta încet în microfon alături de ceilalți băieți, ea bea sticlă după sticlă. Începuse să se încălzească. Se uită în jurul ei și văzu din ce în ce mai multe persoane intrând, așezâdu-se la mese. La un moment dat intră și Elsa, prietena ei cea mai bună, și se așeză lângă ea.
– La mulți ani! Spuse aceasta întinzându-i o cutie mică, dreptunghiulară. Mia o deschise repede și găsi înăuntru un lănțișor cu un pantantiv care avea numele ei.
– Mersi, spuse ea surâzând.
Nu mai simțea durerea acum. Ascultând vocea lui Ville amplificată în boxele uriașe se simțea calmă, liniștită. Știa că e o curvă, dar voia să creadă că pentru el e mai mult. Era doar în mintea ei, dar voia să fie adevărat. Se mișca lent, în contratimp cu melodia, visa cu ochii deschiși. Își dorea ca Ville să o iubească, își dorea să fie a lui pentru totdeauna, dar văzând toate acele fete care țipau extaziate în jurul lui nici măcar nu mai putu să zâmbească.
Ville fu atras de mulțimea care invadase barul. Oameni care își zguduiau corpurile în ritmul unor sunete îmbufnate. Nu-și putu scoate colțul din zâmbetul gurii toată seara. Transpirația îi curgea pe tâmple, pe gât, pe spate, pe brațe, ținea microfonul strâns în mâini și țipa. Vocea i se stinse încet pe fundalul unei melodii ascuțite și mai rămase câteva secunde pe scenă, apoi ieși repede prin spate. Aerul rece de afară îl izbi cu putere și se opri brusc sub un copac. Începuse să plouă și își uitase telefonul pe vreun scaun în spatele scenei. Se întoarse ud și când să intre în bar văzu niște lumini străbătând întunericul dimineții. Intră pe ușa din spate și când ajunse înăuntru îl văzu pe Mike, toboșarul formației, stând răstihnit pe jos, în mijlocul scenei. Când îl auzi, Mike se ridică.
– Nic e din nou la spital. Tocmai ce a venit salvarea.
Ville trecu pe lângă el și se duse la bar, unde ceru un pahar de scotch. Luă paharul în mână și ascultă pașii lui Mike apropiindu-se, apoi își aținti privirea în pahar și rămase așa, admirând băutura roșcată. Mike își puse capul în mâini și se tot foi, până când Ville scoase din buzunar un pachet de țigări și i-l aruncă fără să-și ia privirea de la băutură. Plimbă sacadat bila de gheață dintr-o parte în alta a paharului. Era liniște, iar barmanul se retrăsese în capătul celălalt al barului, cu o blondă scundă.
– Mergi acasă?
Vocea lui Mike era răgușită.
– Mhm. Mă duc să mă piș.
Dădu peste cap paharul și plecă la baie. Se sprijinea cu o mână de zid, când Mike veni în spatele său și îl luă în brațe. Îi simțea membrul lipit de spatele său, chiar deasupra anusului. Mike își lipi buzele de gâtul celuilalt. Ville se întoarse și-l trase pe Mike mai aproape de el, apoi îl sărută. Mike se împinse în el, apoi îi luă membrul într-o mână, iar cu cealaltă îl împinse pe Ville într-o cabină. În timp Mike își mișca mâna din ce în ce mai repede pe membrul lui Ville, cel din urmă îl privea fascinat. La un moment dat se dezlipi de ușa cabinei și îi desfăcu șlițul lui Mike, apoi îi trase pantalonii puțin mai jos. Îi era clar că el nu va fi satisfăcut. Îi trecuse tot, era ceva mult mai important care reușise sa-l neliniștească și nu se putea desprinde. Mike era mult prea excitat, așa că Ville se aplecă și îi luă penisul în gură. Mike îl apucă pe Ville cu o mână de păr, iar cu cealaltă se sprijini de zid. Printre respirațiile dese răzbăteau gemete înfundate.
Hai, hai, își spuse Ville plictisit. Uite că vine. Îl privi pe Mike în timp ce acesta se pierdea în orgasm și aproape că simți o parte din plăcerea celuilalt. După asta se ridică, îi închise pantalonii, și-i închise și pe ai săi și ieșiră din cabină. Ville se aplecă peste chiuvetă, dădu drumul la apă și luă o gură, se clăti și scuipă. Sprijinit cu ambele mâini de chiuvetă, se gândi că fusese bun. Nu mai făcuse asta pentru nimeni, nici măcar pentru Tommy. Dar Mike păruse atât de tensionat încât Ville se aplecase din instinct către penisul lui.
Își aduse aminte brusc de Mia și, scoțându-și telefonul din buzunar, îi trimise un mesaj.
La mine.
Știa că o să vină, iar dacă nu venea era și mai bine. Totuși, ar fi vrut să îi mângâie țâțele din nou. Mike îi făcuse poftă de Mia. Mia, care avea un aer masculin ciudat. Țâțele ei mari nu se potriveau cu corpul mignon, părul roșcat o făcea să arate mai curvă decât era, iar hainele... își spuse că o să-i dea niște bani. Mai mulți ca de obicei.
Apoi se gândi la Nic. Tâmpitul ăla băuse iar prea mult. Ville nu bea niciodată prea mult. Sau era mult mai tolerant decât ceilalți la alcool. Nic avea numai 20 de ani. Îi plăcuse de Nic atunci când îl întâlnise prima oară, într-un bar subteran, atât de întunecat că ți-o puteai trage cu oricine oriunde, că nimeni nu ar fi băgat de seamă. Băiatul ăla atât de timid, atât de întunecat, cu tot tușul negru în jurul ochilor, cu părul negru, cu ochii la fel de negrii, Nic îl atrăsese pe Ville. Nu voia să meargă după el în spital. Ar fi fost inutil. Urma să se facă bine și să bea din nou împreună. Oftă. Se sperie de oftatul său. Nu mai oftase demult, era ceva în neregulă.
Mia îi răspunse la mesaj și îi spuse că era deja la apartamentul lui, aștepta la ușă. Îi veni să râdă când se gândi că nu voia să-i dea chei târfei. Când ajunse acasă, o găsi adormită în fața ușii. După ce deschise ușa, o luă în brațe și o puse pe patul din camera lui. A naibii pizdă. Dormea dusă. Nu o trezi, se puse lânga ea și rămase cu privirea spre tavan. Îl incomodau pantalonii, dar nu se ridică. Adormi abia dimineață cu mintea goală.
Era undeva spre seară când se trezi și Mia nu mai era lângă el. Tommy stătea în schimb pe canapeaua din living și ciupea corzile unei chitări electrice. Se puse lângă el, iar Tommy îl sărută scurt pe buze.
Era îmbrăcat în vechii lui blugi nergii, cu tricoul cu Slipknot și cu cercelul pierce care-i atârna între buza de jos și ureche.
Vocea îi sună răgușit atunci când îi spuse, printre săruturi rapide:

– Nic a murit.

Faceți căutări pe acest blog